Noua formulă de salarizare: cum vor fi calculate veniturile angajaților din sectorul public

Începând cu 1 septembrie 2026, salariile angajaților din sectorul bugetar vor fi calculate după o nouă formulă, care va pune un accent mai mare pe performanță. Anunțul a fost făcut de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, scrie diez.md cu referire la TVR Moldova.

Potrivit acesteia, noul sistem de salarizare va include un salariu de bază, care va reprezenta aproximativ 70% din venitul total, și un spor de performanță, de circa 30%, acordat în funcție de rezultatele obținute.

Ministra a precizat că, odată cu reforma legii salarizării, salariul de bază va crește, iar sporul de performanță va fi acordat exclusiv pe baza unor criterii clare de evaluare. Valoarea efectivă a sporului va varia între 6% și 15%, în funcție de performanțele fiecărui angajat.

Fiecare instituție publică va stabili propriile criterii de evaluare, adaptate specificului activității. De exemplu, în cazul asistenților sociali, unul dintre indicatori ar putea fi numărul vizitelor efectuate săptămânal. Angajații care vor depăși nivelul obișnuit de activitate vor putea beneficia de sporul maxim.

Potrivit ministrei, noul mecanism urmărește să stimuleze performanța și să creeze o competiție sănătoasă între angajați, în condițiile în care, până acum, aproximativ 90% dintre salariații din sectorul public beneficiau de sporul de performanță.

Pentru a evita eventualele abuzuri, autoritățile vor introduce și o procedură de contestare. Angajații care consideră că nu au primit sporul conform criteriilor stabilite vor putea depune contestații, acestea urmând să fie analizate de comisii independente, inclusiv la nivel de minister, și nu doar de conducerea instituției.

Reforma face parte din modificările anunțate pentru noul sistem de salarizare din sectorul public, care va intra în vigoare la începutul lunii septembrie.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
vidobet |
vidobet giriş |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler