Ungheniul a cinstit memoria victimelor celui de-al doilea val al deportărilor staliniste
Victimele celui de-al doilea val al deportărilor staliniste au fost comemorate luni, 6 iulie, la Ungheni, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Troița Martirilor Neamului, la împlinirea a 77 de ani de la unul dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei.
Evenimentul a început cu o slujbă de pomenire în memoria celor care au fost deportați în Siberia și Kazahstan în iulie 1949. La ceremonie au participat reprezentanți ai autorităților publice locale, foști deportați, rude ale victimelor și locuitori ai municipiului, care au adus un omagiu celor persecutați de regimul totalitar sovietic.
„Să păstrăm vie memoria victimelor deportărilor și represiunilor staliniste este o datorie morală a fiecărei generații, iar cinstirea trecutului reprezintă temelia construirii unui viitor bazat pe libertate, demnitate și respect pentru drepturile omului”, a spus Dionisie Ternovschi, președintele raionului Ungheni.
Un moment deosebit de emoționant al ceremoniei a fost recitalul actorului Edgar Bunea, director artistic al Palatului de Cultură din Ungheni, care a interpretat monologul „Cum să vă povestesc despre o noapte care nu s-a terminat nici până acum?”, readucând în atenția celor prezenți drama și suferințele trăite de victimele deportărilor.
Ceremonia s-a încheiat cu depuneri de flori și un moment de reculegere în memoria tuturor celor care au fost deportați, persecutați și lipsiți de dreptul la o viață liberă, participanții reafirmând importanța păstrării vii a memoriei acestor tragedii pentru generațiile viitoare.
Expresul



Lasă un răspuns