Începând cu luna august 2025, gospodăriile din Republica Moldova vor primi facturile pentru gazele naturale de la Energocom, compania de stat, și nu de…

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a prezentat, în cadrul ședinței Guvernului, un proiect de lege privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, elaborat în…
Ieri, 13 iulie, a fost aprobată hotărârea de guvern care prevede reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării,…
La Călărași a avut loc o vizită de monitorizare a lucrărilor în cadrul proiectului „Valorificarea potenţialului turistic al regiunii de centru a Republicii Moldova…
35 de oameni din raion s-au îmbolnăvit în doar o săptămână. Astfel, în perioada 4 – 10 iulie, în municipiul Ungheni au fost înregistrate…
La sfârșitul lunii iunie, Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu a efectuat o vizită de lucru la cantonul numărul 9, ocolul silvic Bravicea, din cadrul Întreprinderii…
Cele mai recent studiu al Biroului Național de Statistică(BNS) a scos la iveală că peste 40% din populaţia Republica Moldova locuiește în doar cinci…
Primăriile din localitățile rurale vor întocmi liste cu doritorii de a procura lemne pentru iarnă. Astfel, toți cei care se vor adresa la primărie…
Un nou proiect a fost lansat la Ungheni, finanțat de Uniunea Europeană. Este vorba de „Acțiuni durabile pentru creșterea economică prin turism”, proiect realizat…
În cimitirul ostașilor români din Novaci este nevoie de o reconstrucție a monumentelor funerare în memoria celor 47 de ostași români căzuți în cel…
Lucrările de modernizare a centrului municipiului Ungheni continuă, scrie Eu4Moldova: Regiuni Cheie Sunt reconstruite trotuarele pe strada Națională (de la strada Romană până la…
Campania,”Păstrează Sănătatea” ajunge la Ungheni. Medicul rezident dar și jurnalista Maria Marian, împreună cu alți specialiști vor vorbi despre sănătatea femeii. Evenimentul se va…
Pe 29 iunie, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, E.S. Jānis Mažeiks a fost în vizită la Ungheni. A avut o agendă foarte plină…
Pentru prima dată, la Ungheni va fi organizat un Festival Transfrontalier de Muzică Folk „Unfolk”. Acesta se va desfășura pe data de 29 iulie,…
Cele șase echipe multidisciplinare (EMD) din raionul Ungheni sunt mai pregătite pentru a asista cazurile de violență în familie și în bază de gen….
La începutul lunii iulie, un grup de elevi din cadrul Liceului „Elada” de la Măcărești, au participat la Concursul Național de Fizică ”Universul Einstein”…
Vorbitul în public? Hopa! Doar când te gândești la vorbirea în public te apucă agitația. Iar unii deja simt palmele transpirate. Există însă multe…
Piața valutară a început să înregistreze un surplus de valută, iar din această cauză leul moldovenesc va avea o tendință de apreciere, analiză Din…
O aplicație de investiții alternative a fost lansată de curând în Moldova – prima de acest fel în țara noastră, dar și în regiune….
La data de 14 iunie, Direcția Ocuparea Forței de Muncă (DOFM) Călărași a încheiat, în premieră, un contract privind acordarea unei subvenții pentru susținerea…
La Zagarancea a fost construit un depozit frigorific cu o capacitate de peste 1000 de tone. Acest lucru a fost făcut cu ajutorul unui…