Circa 25,5 milioane de euro vor veni din partea României. Banii vor fi folosiți pentru implementarea proiectelor strategice

Imagine simbol: Libertatea.ro

Republica Moldova va primi circa 25,5 milioane de euro din partea României pentru demararea implementării proiectelor în domenii strategice, precum sunt educația și îmbunătățirea serviciilor de utilitate publică. Decizia a fost luată în baza solicitărilor autorităților de la Chișinău și propunerilor pregătite de ministere, la reuniunea Comitetului de Coordonare pentru Managementul Acordului de asistență bilaterală România – Republica Moldova, care s-a desfășurat la Palatul Victoria.

Suma acordată face parte din ajutorul financiar nerambursabil, în valoare de 100 milioane de euro, prevăzut în Acordul bilateral de asistență tehnică și financiară, semnat, la data de 11 februarie anul curent, de prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și premierul român Nicolae-Ionel Ciucă.

Astfel, prin cele 57 de proiecte investiționale, prevăzute în proiectul ”Satul European”, se va asigura creșterea accesului la servicii îmbunătățite de apă și canalizare a peste 95.000 de persoane.

Totodată, pentru asigurarea unui proces educațional de calitate, 135 de instituții de învățământ secundar vor fi dotate cu echipamente de laborator pentru cabinetele de fizică, chimie și biologie. În plus, vor fi achiziționate 125 de microbuze și 14 autobuze școlare, special amenajate pentru transportul copiilor cu dizabilități.

Perioada de implementare a Acordului este de șapte ani de la intrarea în vigoare, iar proiectele propuse în cadrul acestuia vor contribui la intensificarea cooperării între România şi Republica Moldova, promovarea procesului de reforme în spirit european, precum și creșterea rezilienței țării noastre la factorii destabilizatori.

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *