Guvernul Republicii Moldova urmează să examineze un proiect de lege în acest sens. Potrivit noilor modificări, șoferii din regiune vor fi obligați să obțină…
50 de mii de euro acordați de UE pentru 18 sate din raioanele Ungheni și Fălești
În cadrul proiectului ”Acțiuni durabile pentru creșterea economică prin turism”, lansat pe 29 iunie la Ungheni, Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Răzeşii Pyretusului” a…
Mai bine de 3000 de contoare de apă ”inteligente” vor fi montate în gospodăriile din trei localități ale raionului Călărași
Peste 3000 de gospodării din orașul Călărași, dar și din cele două localități învecinate: Tuzara și Nișcani, vor fi dotate cu apometre digitale, de…
A fost finalizată reconstrucţia drumului Hîrbovăț- Onișcani
La Călărași, a fost finalizată reconstrucția drumului, ce leagă mai multe localități. Drumul are o lungime de circa zece kilometri iar lucrările au fost…
Deficit de cadre didactice și la Ungheni, și Călărași. Sunt necesari peste 200 de pedagogi
Se pare că lipsa cadrelor didactice rămâne a fi una din cele mai mari probleme cu care se confruntă sistemul de învăţămînt din Republica…
Episodică sau cronică? Fuga voluntară a copilului de acasă, explicată de specialiști
Datele Inspectoratului de Poliție Ungheni arată că în anul 2021 au fost înregistrate 13 cazuri de abandon de domiciliu sau din instituțiile sociale, în…
Unghenenii au participat la un festival folcloric din România
În perioada 25-26 iunie, tinerele talente din municipiul și raionul Ungheni au participat la Festivalul folcloric „Mugurelul” din municipiul Dorohoi, județul Botoșani. Festivalul a…
Joi, la Ungheni se va organiza sărbătoarea „SânzIEne unghenene”
Pe 7 iulie creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul/ Sânzienele. Iar primăria municipiului Ungheni, împreună cu Palatul de Cultură din…
Veaceslav Ioniță: reforma învățământului superior din Republica Moldova poate mai mult să dăuneze decât să ajute
Reforma învățământului superior din Republica Moldova are, cel puțin, patru dimensiuni cu impact, se menționează într-un comunicat. Reforma învățământului superior din Republica Moldova, făcută…
În atenția părinților! Mai multe cazuri de abuz și exploatare sexuală online asupra copiilor
Mai multe cazuri de abuz și exploatare sexuală online asupra copiilor, au fost documentate de către ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice a Inspectoratului Național…
Un băiat de 14 ani din Ungheni s-a înecat în râul Prut. Cadavrul a fost găsit azi dimineață
În dimineața zilei de azi, 3 iulie, salvatorii au recuperat din râul Prut cadavrul unui băiat de 14 ani. Acesta este din orașul Ungheni….
VIDEO/ Cererea de chemare în judecată. Pașii pe care trebuie să-i urmezi
Să presupunem că ai împrumutat cuiva o sumă de bani și nu i-ai mai văzut înapoi. Acum vrei să acționezi persoana în judecată ca…
VIDEO / Judecătoria, la un clic distanță. Cum putem accesa site-ul instanței de judecată din Bălți
Justițiabilii, dar și cei interesați de actul juridic pot accesa online informații despre dosarele examinate de instanțele de judecată din țară făcând doar câteva click-uri….
Podcast #560 / Veronica Rotari: Muncește mult, doarme puțin, astfel le reușește pe toate…
Echipa Expresul a lansat o nouă serie de podcasturi: #560, dedicată aniversării a celor 560 de ani ai orașului Ungheni. În această serie de…
Digitalizarea poliței de asigurare obligatorie aduce amenzi de 10 ori mai mari pentru șoferii care nu o dețin
Procesul de emitere a poliței de asigurare obligatorie RCA va fi digitalizat și va putea fi încheiat în format electronic, fără utilizarea semnăturii electronice,…
FOTO / La Sărbătoarea Portului Popular de la Mănoilești. Voia bună, cântecul și dansul au fost pe ordinea zilei
Pentru al doilea an consecutiv, la Mănoilești a fost sărbătorit portul popular. Sărbătoarea Portului Popular a fost organizată de către Secția Cultură Ungheni în…
Codul portocaliu de secetă hidrologică a fost prelungit
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a prelungit codul portocaliu de secetă hidrologică până pe 11 iulie. Acest lucru se întâmplă din cauza lipsei de…
Emoții mari la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei din Ungheni
Pe 30 iunie, la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei (CESF) din Ungheni, au fost emoții mari. 79 de absolvenți au depus Jurământul de…
Atenţie! Discuţiile cu poliţiştii vor fi înregistrate
Astăzi, 30 iunie, a fost aprobat Conceptul Sistemului Informațional de supraveghere video portabil „Camera de corp” și Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea…
La nivel de țară, numărul de persoane bolnave de Covid-19 a crescut aproape dublu. Care e situația în raionul Ungheni
Deși numărul cazurilor de Covid-19 aproape s-a dublat săptămâna trecută (20-26 iunie), față de cea precedentă (13-19 iunie), ajungând de la 251 de cazuri…
La Sadova s-a purtat „ie cu mândrie”
La 24 iunie, când s-a marcat Ziua Universală a Iei, sărbătoare care promovează frumusețea autentică a cămășii tradiționale românești, curtea Grădiniței din Sadova s-a…