Operatorii din sectorul agricol au posibilitatea de a învăța de la distanță

Sursa foto: ANSA

Prima platformă de învățare la distanță destinată operatorilor din sectorul agricol din Moldova a fost lansată de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în parteneriat cu Proiectul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, transmite ANSA.

Platforma https://elearning.ansa.gov.md are drept scop să faciliteze accesul antreprenorilor din sectorul agricol la cunoștințe, oferindu-le posibilitate de la distanță să urmeze cursuri specializate, prevăzute de legislația națională și să obțină certificate care confirmă noile cunoștințe. Tema primului curs de învățare de la distanță este ”Utilizarea durabilă a produselor de uz fitosanitar”, destinat producătorilor agricoli, importatorilor și distribuitorilor de astfel de produse.

”Platforma digitală reprezintă un parteneriat eficient dintre sectorul privat și o instituție publică, susținut de USAID. Asigurarea standardelor înalte și siguranței alimentelor pentru produsele agricole este un criteriu obligatoriu în situația în care Moldova tinde să-și sporească exporturile, iar produsele moldovenești să fie competitive pe toate piețele”, a declarat la eveniment Scott Hocklander, directorul misiunii USAID în Moldova.

La rândul său, Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, a estimat că scopul platformei digitale, în calitate de instrument accesibil de învățare pentru operatorii din sectorul agricol, este de a oferi consumatorilor produse de calitate și sigure. Totodată, potrivit oficialului, lansarea noii platforme de învățare de la distanță se încadrează în obiectivele ministerului și face parte din eforturile de armonizare a proceselor din sectorul agricol cu standardele Uniunii Europene.

Conform ANSA, în următoarele luni, cel puțin trei mii de persoane vor urma cursul online, oferindu-le posibilitate să se conformeze cerințelor legale, precum și să economisească timp și resurse financiare pentru deplasare. Pentru moment, peste 373 de persoane s-au înregistrat pe platformă, dintre care unii deja au obținut certificatul valabil 36 de luni, care confirmă cunoștințele obținute.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *