Premieră la Colegiul de medicină din Ungheni
După 20 de ani de activitate în oraşul Ungheni, Colegiul de medicină a fost, în premieră, gazda unui eveniment deosebit, de nivel republican. În…
După 20 de ani de activitate în oraşul Ungheni, Colegiul de medicină a fost, în premieră, gazda unui eveniment deosebit, de nivel republican. În…
Ne naştem cu o nelinişte care nu ne lasă să stăm cuminţi în cutiuţele noastre de lut şi paie. Cu sau fără busolă, dar…
Deputaţii vor să înăsprească legislaţia privind avorturile. Potrivit unui proiect de lege, elaborat recent de un grup de deputați, medicii care vor întrerupe sarcina…
Interviu cu Alexandru Lipcan, preşedintele proaspăt ales al organizaţiei teritoriale Ungheni a Partidului Acţiunea Democratică (PAD) Domnule Lipcan, aţi fost, timp de aproape zece…
O adolescentă în vîrstă de 17 ani și-a fi pus capăt zilelor, pentru că și-a văzut iubitul cu o altă fată în oraș. O…
Trenul vechi, care circula pe ruta Ungheni-Iaşi, a fost aruncat la gunoi. Nu mai este. De aproape o lună, Căile Ferate Române au introdus…
Începînd cu anul 1968 şi pînă în 2008, în cei 11 ani bisecţi, la Ungheni s-au născut, pe data de 29 februarie, doar 11…
Sala de şedinţe a Primăriei Ungheni s-a dovedit a fi aproape neîncăpătoare pentru cei ce au venit la conferinţa Partidului Acţiunea Democratică (PAD) din…
Potrivit datelor Centrului Naţional de Management în Sănătate, şi Nisporeniul, şi Ungheniul, dar şi Călăraşul se află printre lideri în ceea ce priveşte cazurile…
Un fenomen curios a avut loc la Ungheni zilele trecute. Sute de ciori au părăsit cîmpurile şi au dat busna în oraş. Specialiştii de…
Se zice că oamenii şi omizile au şansa să se mai nască o dată. Dar nu toţi oamenii devin îngeri şi nu toate omizile…
O nouă ediţie a renumitului Festival „Mărţişor” va porni la drum pe 1 martie curent. Cu ce şi cu cine? Răspunsul îl veţi afla…
Mare zarvă şi vîlvătaie la Todireşti, raionul Ungheni, pe 16 februarie curent. În acea zi, cică, în sat trebuia să vină liderul Partidului Comuniştilor,…
Este o tînără energică, mereu zîmbitoare, optimistă şi iubitoare de viaţă. La cei 19 ani ai săi, a reuşit să-i cucerească chiar şi pe…
FC „Costuleni” a pus în vînzare primele fulare ale clubului, anunţă Moldootball.com. Anterior, fulare au primit toţi fotbaliştii echipei, precum şi antrenorii, dar şi…
V-aţi întrebat vreodată ce se ascunde în spatele detergenţilor chimici pe care îi folosiţi? De cele mai multe ori, gospodinele sînt sigure de calitatea…
Referendumul promis de AIE încă din aprilie 2011 rămîne a fi o promisiune, a carei realizare e suspendată într-o întîrziere definitivă. Electoratul moldav s-a…
Scurt, clar şi cuprinzător – acestea au fost calificativele pentru raportul prezentat de Oleg Belbas, directorul Agenţiei Teritoriale (AT) Ungheni a Companiei Naţionale Asigurări…
În ziua de 14 februarie, la Colegiul de medicină din Ungheni s-a cîntat dragostea. Toţi elevii au trăit clipa la maximum. Cinci echipe a…
Dezamăgire şi tristeţe pe chipurile vînzătorilor de flori din centrul oraşului Ungheni. Aproape într-un glas, aceştia susţin că florile, cele mai solicitate în alţi…