Și-au unit destinele la o dată „magică” şi unică

 Elena Prepeliţa şi Constantin Guţu în ziua de 12.12.12
În fotografie: Elena Prepeliţa şi Constantin Guţu în ziua de 12.12.12

12 decembrie 2012. Sau, ca să fie mai clar – 12.12.12. E ultima dată „magică” din acest secol. E o coincidenţă unică de cifre şi au profitat din plin de ea Elena Prepelița din Ungheni și Constantin Guțu din Călărași. Nici postul, nici ninsoarea abundentă de afară nu i-a oprit din drumul lor spre Oficiul Stării Civile din Ungheni, pentru a-și uni destinele.
Istoria de dragoste a lor a început cu doi ani în urmă. Ei s-au cunoscut, așa cum e la modă acum, prin intermediul unei rețele de socializare. Ea se afla la Ungheni, el – la munci în străinătate.
Cu jumătate de an în urmă, au ajuns la concluzia că sînt creați unul pentru altul și au decis să-şi întemeieze o familie.
„Am ales special această zi – 12.12.12 – pentru căsătoria noastră”, a declarat mireasa Elena, înainte de a păși pragul Oficiului stării civile. Mirele, la rîndul său, a avut o interpretare mai hazlie: „Am auzit că se apropie sfîrșitul lumii pe 21 decembrie și ne- am zis: Hai să reușim măcar să ne căsătorim”.
În dorința mare de a-și consemna evenimentul într-o zi specială, Constantin și Elena nu au dat mare importanță faptului că ziua aleasă de ei se încadrează în Postul Crăciunului. Mai mult ca atît – e o zi de miercuri, în care biserica creştin-ortodoxă recomandă obligatoriu postul. „Astăzi noi doar ne înregistrăm căsătoria. Cununia și nunta propriu-zisă va avea loc pe 24 februarie”, au explicat dînşii.
Părinții spirituali ai mirilor, Tatiana și Mihai Fotea din Ungheni, spun că și-au susținut finii în decizia lor de a-și oficializa relaţiile pe 12.12.12. „Este o zi care se va memoriza ușor. Sperăm să le poarte noroc, iar ninsoarea de afară parcă ar vrea să confirme că aşa va fi, căci ea semnifică belșug, puritate, frumusețe, ceea ce le dorim și noi finilor noștri”, a subliniat Tatiana Fotea.
Proaspeţii însurăţei au mărturisit că-și doresc o familie frumoasă şi patru copilași.
A fost unica înregistrare solemnă a căsătoriei în regiunea Ungheni-Nisporeni-Călăraşi în acea zi. Alte trei cupluri şi-au unit destinele oficial, dar foarte modest, la Valea Mare, Pîrliţa (Ungheni) şi Călăraşi. La Nisporeni nimeni nu s-a grăbit să-şi înregistreze căsătoria pe 12.12.12.
În total, în R.Moldova şi-au oficilizat relaţiile, în acea zi, peste 100 de cupluri.

Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *