Bat alarma: copiii nu sunt protejați on-line
Autoritățile publice călărășene susțin că nici copiii, nici adolescenții nu sunt protejați atunci când sunt în mediul virtual. În acest sens, vicepreședinta raionului Călărași,…
Autoritățile publice călărășene susțin că nici copiii, nici adolescenții nu sunt protejați atunci când sunt în mediul virtual. În acest sens, vicepreședinta raionului Călărași,…
Infrastructura învechită, șomajul, lipsa iluminatului stradal sau insuficiența apei potabile – sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă comunitățile din mediul rural….
După ce, în luna ianuarie, gimnaziul ”Alexandru cel Bun” din Vărzărești s-a ales cu un acoperiș nou și pereți exteriori renovați – lucrări ce…
La vârsta de 15 ani, unele fetițe continuă să se joace cu păpușile de-a mama și copilul, altele –chiar devin mame. Experiența unei sarcini…
Porți larg deschise, muzică, baloane, dulciuri și voie bună. Așa și-au întâmpinat oaspeții, pe 22 martie, de Ziua Mondială a Apei, angajații Întreprinderii Municipale…
Din acest an, 23 de localități din Republica Moldova vor deveni mai moderne: fie că vor fi reparate drumurile, fie că vor fi renovate…
Cum se naște un instrument muzical? Dacă nu ați văzut acest proces niciodată, atunci vă propunem să urmăriți o galerie de fotografii realizate de…
Preşedintele Igor Dodon a declarat anterior pentru postul Radio Europa Liberă că ar fi făcut donaţii de peste 100 de mii de lei pentru…
Dezvoltarea afacerilor este veriga-cheie în lanțul de procese interdependente, care asigură prosperitatea economică a unei țări şi bunăstarea unei societăţi. Tocmai de aceea, în…
Ziua de 26 martie a fost una memorabilă pentru călărășeni. În această zi, în prezența a zeci de călărășeni, în scuarul din fața Consiliului…
Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a dispus inițierea demersurilor de proiectare și reconstrucție a postului vamal Sculeni, se arată într-un comunicat de…
Un bărbat de 53 de ani din Pitușca a fost ucis cu bestialitate de doi tineri de 24 și 26 de ani din aceeași…
Chiar dacă, în ultimul timp, bibliotecile noastre au fost împânzite cu tablete și calculatoare de ultimă generație, totuși cartea rămâne a fi pe primul…
În prag de iarnă, o familie din Bravicea, Călărași a rămas fără casă. Zeci de persoane au fost evacuate dintr-un bloc locativ gen cămin…
Călărășenii ce locuiesc la bloc și vor să aibă o curte mai curată și mai amenajată nu au decât să-și facă ordine. Doar că…
Ce face un agricultor atunci când pământul e ud și nu poate ieși în câmp? În ziua de 16 martie, am bătut la ușa…
Urmare a afirmațiilor făcute de către președintele Asociației Veteranilor de Război 1992 „Tiras – Tighina”, Anatolie Caraman, privind implicarea unor jurnaliști locali (din Ungheni),…
O bătrână în vârstă de 73 de ani din Ungheni a fost ucisă cu sânge rece de către propriul său fecior. Informația a fost…
Opt copii din diverse instituții de învățământ ale raionului Călărași au realizat filmulețe despre limba lor maternă, româna, pe care le-au prezentat la concursul…
Ei privesc lumea altfel decât cei adulţi, deși nu au suficientă experienţă. Ei văd lucrurile în mod diferit: mai creativ, evită gândirea şablonată şi…