La Vărzărești. Până în toamnă, un gimnaziu renovat total


După ce, în luna ianuarie, gimnaziul ”Alexandru cel Bun” din Vărzărești s-a ales cu un acoperiș nou și pereți exteriori renovați – lucrări ce au costat patru milioane de lei, iată că, în scurt timp, vor începe lucrările de renovare și în interior. În acest scop, vor fi alocate 13 milioane de lei din contul împrumutului acordat de Banca Mondială, grație proiectului național ”Reforma în educație”, implementat de Ministerul de Educație.
”Școala va deveni de nerecunoscut și sper că, odată cu aceste schimbări, locuitorii din Vărzărești nu-și vor mai duce copiii la studii la Nisporeni, ci la școala din sat”, a declarat pentru ”Expresul” primarul Constantin Ungureanu.
Potrivit dânsului, în următoarele șase luni, vor fi reparate capital toate sălile de studii, laboratorarele, sala de sport și cantina școlii. Vor fi construite noi sisteme de apeduct și canalizare, de încălzire și ventilare. Va fi renovat sistemul antiincendiar, cel de pază.
Mai sunt prevăzute și lucrări de amenajare a teritoriului. Până la toamnă, va fi construit gardul, iar în curtea instituției vor apărea trotuare și bănci de odihnă. În gimnaziu va fi instalat, în premieră, un ascensor.
”Proiectanții au luat în calcul fiecare detaliu, dar, mai ales, au pus accent pe crearea condițiilor optime de studii pentru copiii cu necesități speciale”, a explicat primarul.
Fiind întrebat dacă merită de investit atâția bani într-o instituție de învățământ care activează la capacitatea de 50 %, dânsul a răspuns ferm: ”Dacă am reușit  să convingem de acest lucru Ministerul Educației, înseamnă că merită. În plus, fiind create condiții mai bune de studii, va crește și numărul copiilor care vor dori să studieze aici. Nu exclud că și unii părinți din satul vecin, Șendreni, dar și din Nisporeni, vor dori să-și aducă la noi copiii”.
Gimnaziul ”Alexandru cel Bun” din Vărzărești are în prezent 360 de copii și 37 de cadre didactice. Edificiul a fost dat în exploatare în 1973 și de atunci nu s-a făcut, practic, nici o reparație capitală.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *