Au adus un omagiu limbii române prin… filmulețe

Imagine simbol: 900.md

Imagine simbol: 900.md

Opt copii din diverse instituții de învățământ ale raionului Călărași au realizat filmulețe despre limba lor maternă, româna, pe care le-au prezentat la concursul ”Limba noastră-i o comoară”.
Juriul, potrivit Elenei Gonța, șefa Direcției Învățământ, a rămas încântat de originalitatea filmulețelor elaborate și responsabilitatea cu care au fost realizate. ”Elevii au prezentat destul de inspirat rolul limbii ca valoare naţională şi importanţa vorbirii corecte”, a subliniat dânsa. Cu toții au primit diplome de merit din partea Direcției de Învățământ.
Doi dintre participanți, cu cele mai ingenioase filmulețe, vor participa și la etapa republicană a concursului. Este vorba de Laura Harea, elevă în clasa a V-a, și Anastasia Gavriliță, elevă în clasa a X-a, ambele de la Liceul ”Mihail Sadoveanu” din Călărași.
”Ideea de a participa la concurs mi-a venit atunci când o persoană publică a rostit un discurs în limba rusă despre țară, menționând că el „păzeşte” limba română cel mai bine. Mi-am zis atunci că cel mai bine păzim limba română când o vorbim corect şi scriem fără greșeli”, a declarat pentru ”Expresul” Anastasia Gavriliță.  Ea a realizat un filmuleț în care a explicat oamenilor cum se rostesc și cum se ortografiază corect cuvintele, care este forma românească a rusismelor care ne stâlcesc limba. ”M-am bucurat enorm când proprietarul unui local a schimbat anunțul greşit cu unul corectat, la cererea mea”, a mai adăugat Anastasia.
Cea de-a doua învingătoare, Laura Harea, spune că a realizat filmulețul la îndemnul profesorului ei de limba română, Andrei Ciubotaru. A fost, de fapt, o temă de acasă pentru vacanța de iarnă, iar cei care o vor face, a promis profesorul, vor primi câte o notă de 10.    ”Inițial, mi-a părut o glumă, dar am început să adun idei și, în cele din urmă, cu ajutorul mamei, am reușit să realizez ceva frumos”, a spus Laura.
Concursul republican pentru elevi ”Limba noastră-i o comoară” este inițiat de Ministerul Educației în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *