Hai, Călărași! Un concurs în folosul oamenilor

Călărășenii ce locuiesc la bloc și vor să aibă o curte mai curată și mai amenajată nu au decât să-și facă ordine. Doar că nu o vor face numai pentru confortul propriu. S-ar putea să fie și premiați pentru aceasta.
Primăria a dat startul, chiar recent, concursului ”Cea mai curată și amenajată curte a blocurilor locative din orașul Călărași”.
”Ne dorim să motivăm cumva locuitorii orașului să participe la aceste acțiuni de salubrizare, căci doar împreună, muncind, vom avea un oraș mai curat”, a explicat viceprimarul Victor Ambroci, după care a precizat: ”Concursul este organizat cu scopul de a îmbunătăţi starea sanitară a orașului, de a spori nivelul amenajării, a crea şi regenera spaţiile verzi, de a  restaura şi a pune în valoare patrimoniul cultural şi natural, dar și de a implica populația în dezvoltarea durabilă a localităţii în care trăiesc”.
Potrivit dânsului, la concurs pot să participe asociații de coproprietari, cooperative de construcții, asociații de proprietari, dar și orice grup de cetăţeni care reprezintă o curte comună sau un bloc locativ.
Primăria este deja în așteptarea solicitărilor de participare la concurs. La cerere se vor anexa materiale ce fac dovada participării la salubrizare și amenajare, fie că e vorba de fotografii  sau materiale video. Termenul limită de depunere a cererilor este 1 mai.
Rezultatele concursului vor fi cunoscute la începutul lunii iunie. ”Primăria va premia învingătorii. Vor fi premii mai puțin obișnuite, a specificat Victor Ambroci. Este vorba de bănci de odihnă, coșuri pentru gunoi, iluminare stradală, dar şi alte atribute pentru decor, în dependență de necesitățile blocului locativ câștigător.
Concursul respectiv este parte a campaniei de salubrizare ”Hai, Călărași!”, care se desfășoară de circa zece ani.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *