Scaunele celor mai bune automobile din lume – în huse produse la Ungheni
Ştiaţi că la Ungheni se produc huse pentru scaunele celor mai în vogă automobile din lume, cum ar fi: Mercedes, BMW sau Toyota?
Ştiaţi că la Ungheni se produc huse pentru scaunele celor mai în vogă automobile din lume, cum ar fi: Mercedes, BMW sau Toyota?
Exact la o lună după vizita la Ungheni a ambasadorului Republicii Belarus în Moldova, Veaceslav Osipenko, în oraşul de pe malul Prutului a fost…
Ziua I. Întilnirea şi înregistrarea participanţilor. Ziua I. Deschiderea lucrărilor forumului şi prezentările participanţilor. Ziua I. Inaugurarea expoziţiei proiectelor investiţionale şi prezentarea proiectelor concrete….
Emilia Cucuruzac, educatoare la grădiniţa nr. 9 din Ungheni, a fost declarată cea mai bună educatoare din Republica Moldova,
De acum înainte, fragmente din sîrma ghimpată, instalată pe Prut cu mai bine de jumătate de secol în urmă şi demontată la începutul anului…
Pe 28 august, la poale de codru des, la frontiera dintre raioanele Ungheni şi Călăraşi, s-a auzit multă muzică şi a fost mare veselie.
Domnule preşedinte, iată că au rămas zile numărate pînă la deschiderea lucrărilor celui de-al treilea forum economic la Ungheni.
Oaspeţi faimoşi, artişti de marcă, muzică bună, urări de bine, foc de artificii – de toate au avut parte unghenenii în cele cinci zile…