Tag: PD

A plătit cu fotoliul de viceprimar funcţia de lider de partid

A plătit cu fotoliul de viceprimar funcţia de lider de partid

Viceprimarul de Ungheni, Ludmila Guzun, şi-a anunţat demisia din funcţia pe care o deţinea din vara anului trecut. „Este decizia mea şi am luat-o în momentul în care am acceptat să preiau conducerea organizaţiei teritoriale a Partidului Democrat”, a declarat dînsa pentru „Expresul”. Fiind, pînă săptămîna trecută, membră a PLDM, urmare a fuzionării formaţiunii respective […]

Ce-am avut și ce-am pierdut

Ce-am avut și ce-am pierdut

La 16 martie, politicienii din Republica Moldova au reușit să aleagă șeful statului după 917 zile de interimat a funcției de președinte. După ce s-a consumat alegerea șefului statului cu ajutorul celor patru deputați neafiliați trei socialiști și fostul PLDM-ist Mihai Godea, partidele fac totalurile cu ce au rămas dupăalegeri. PLDM cel mai învingător, mai […]

Petru Langa, preşedintele organizaşiei teritoriale a PDM: Sînt optimist

Petru Langa, preşedintele organizaşiei teritoriale a PDM: Sînt optimist

Urmează să merg, împreună cu familia, la votare. O voi face puţin mai tîrziu. Sînt optimist, sînt sigur că oamenii vor alege ceea ce merită şi ce vor de fapt. Reieşind din starea de spirit a populaţiei în cadrul întîlnirilor pe care le-am avut în satele noastre, am înţeles că oamenii vor ieşi în număr […]

VIDEO | Alexandru Ambros – marul discordiei dintre PLDM si PD la Ungheni

VIDEO | Alexandru Ambros – marul discordiei dintre PLDM si PD la Ungheni

Actualul primar de Ungheni, Alexandru Ambros, este candidatul PLDM pentru fotoliul de primar la Alegerile Locale din 5 iunie si asta dupa ce acum citeva zile oficialul era inca candidatura Partidului Democrat pentru aceiasi functie. Alexandru Ambros sustine ca nu s-a regasit in tabara democratilor din cauza unor disensiuni in aceasta echipa, iar propunerea PLDM […]

Campania electorală a început la Ungheni cu o mare surpriză

Campania electorală a început la Ungheni cu o mare surpriză

Candidatul Partidului Democrat la fotoliul de primar al orașului Ungheni a devenit, peste noapte, candidat al Partidului Liberal Democrat. „S-au întîmplat niște lucruri”, a explicat Alexandru Ambros, fără să ofere prea multe detalii. Dînsul a dat de înțeles că, în ultima perioadă, au apărut „anumite tensiuni și viziuni diferite cu privire la componența echipei de […]

„Ce ne aşteaptă?”. O întrebare pentru liderii locali ai PD

Deşi cei ce au votat partidele din fosta alianţă de guvernare se aşteptau la o nouă coaliţie între ele, Partidul Democrat a oferit surpriza cea mare: a început negocierile cu Partidul Comuniştilor, creînd un mare semn de întrebare. Ce se întîmplă? Ce ne aşteaptă? Am încercat să aflăm punctul de vedere al unor activişti locali […]

Oleg Malachi, vicepreşedintele organizaţiei teritoriale Ungheni a Partidului Democrat: „Oamenii condamnă tentativele partidului de a face alianţă cu comuniştii”

Cum comentaţi ceea se întîmplă acum în Republica Moldova? Mă refer, în special, la politica făcută de partidul pe care-l reprezentanţi aici, la Ungheni. Nu comentez în nici un fel. Sîntem cu toţii în aşteptare.