A plătit cu fotoliul de viceprimar funcţia de lider de partid

Ludmila GuzunViceprimarul de Ungheni, Ludmila Guzun, şi-a anunţat demisia din funcţia pe care o deţinea din vara anului trecut. „Este decizia mea şi am luat-o în momentul în care am acceptat să preiau conducerea organizaţiei teritoriale a Partidului Democrat”, a declarat dînsa pentru „Expresul”.
Fiind, pînă săptămîna trecută, membră a PLDM, urmare a fuzionării formaţiunii respective cu AMN, Ludmila Guzun a făcut o turnură bruscă, aderînd la Partidul Democrat şi fiind aleasă imediat preşedinte al organizaţiei teritoriale. „Echipa PLDM din Ungheni nu este rea. Suferă însă foarte mult managementul. Dacă plecarea mea de acolo va duce la schimbarea situaţiei în conducerea echipei, m-aş bucura”, a explicat dînsa motivele părăsirii rîndurilor PLDM, menţionînd, totodată, că a fost totdeauna marginalizată în această formaţiune atît ea, cît şi ceilalţi foşti membri AMN.  „Faptul că am ajuns viceprimar este meritul exclusiv al actualului primar de Ungheni, Alexandru Ambros, şi nicidecum al PLDM. A fost insistenţa dumnealui şi-i sînt recunoascătoare pentru susţinerea care mi-a acordat-o”, a spus Ludmila Guzun.
Fiind întrebată ce a făcut-o să accepte oferta Partidului Democrat, dînsa a răspuns: „Aici am fost dorită. În plus, şi PD este un partid din Alianţă. Am pus pe cîntar totul, am analizat bine situaţia şi am ajuns la concluzia că merită să accept propunerea. Am înţeles că aş putea să promovez nişte idei, să organizez echipa, să realizăm mult mai multe lucruri, inclusiv în Alianţă. Conlucrarea ar trebui să fie altfel decît este în prezent”.
Referindu-se la decizia sa de a demisiona din funcţia de viceprimar de Ungheni, Ludmila Guzun a explicat: „Funcţia de viceprimar este una politică. Îmi dau bine seama că, dacă nu aş fi venit cu această iniţiativă, primarul ar fi fost pus în situaţia să insiste asupra demisiei mele, ceea ce nu mi-aş fi dorit să se întîmple”. Dînsa a recunoscut că-i este greu să plece din echipa Primăriei Ungheni, pe care a calificat-o drept una foarte bună.
Primarul Alexandru Ambros, la rîndul său, s-a declarat dezamăgit de decizia Ludmilei Guzun. „Recunosc, ştirea a venit pe neaşteptate. Dar nu există oameni de neînlocuit. Mergem înainte”, a spus dînsul, subliniind, totodată, că nu regretă faptul că a promovat-o în această funcţie. „A fost o persoană la locul ei şi şi-a făcut datoria”, a mai spus edilul.
Click aici pentru a citi un interviu cu Ludmila Guzun.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *