Nu contează cîți oameni sînt proști, ci cîți proști sînt oameni
Am vreo două zile de cînd mă enervează proștii. O fi din cauza căldurii, lucrului sau înaintez în vîrstă. Dar am ajuns să nu…
Am vreo două zile de cînd mă enervează proștii. O fi din cauza căldurii, lucrului sau înaintez în vîrstă. Dar am ajuns să nu…
Doamne, ce-mi mai place ce se întîmplă, în aceste zile, pe plaiurile noastre. Taracanii au început să se mănînce unii pe alții. Unii ies…
Filosoful Seneca predica: ”Începe să trăieşti şi trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi o altă viaţă”. Adică, să oprim efectul de domino…
Ferice de oamenii care-s veșnic în trebi. Nici nu reușești să le urmărești parcursul. Acum sînt aici, iar peste cîteva clipe – deja în…
Citesc o carte despre oamenii ce au schimbat lumea. Sînt puțin invidioasă. Cît de mult aș vrea să fiu și eu printre ei. Constantin…
A murit în sărăcie Anatol Dumitraș, artistul care a adus atîta bucurie oamenilor. A murit în sărăcie Constanța Tîrțău, prima crainică a televiziunii moldovenești….
Am citit odată că oamenii sînt ca poveștile pe care le găsim în cărți. Fiecare dintre ei ascunde istorii nebănuite și te poate purta…
Pe 4 iulie, s-au împlinit 90 de ani de la nașterea scriitorului Vasile Vasilache. Ați auzit cumva să se facă ceva, cu acest prile,…
Ei, cum să nu revii la acel moft al deputatei noastre liberale, Alina Zotea? Moftul de a declara ziua de 1 iunie zi liberă….
Există prieteni la fel ca hainele de sărbătoare. Le porți cu sfințenie numai la sărbători și ai grijă de ele ca ochii din cap….
Gata, de azi înainte nu voi mai păși pragul magazinului ”Fourchette”. Va fi micul meu protest pentru comportamentul unei angajate. Mai zilele trecute, am…
Fiecare dintre noi își are drumul său. Careva merge agale, fără grabă. Unii fug rupînd pămîntul. Alții se tîrîie. Dar majoritatea merg unde îi…
În sfîrșit, legea anti-tutun a intrat în vigoare. Nu știu cum alții, dar eu am așteptat-o de mult timp. Totdeauna m-am întrebat: de ce…
Stau și mă gîndesc: oare chiar politicienii noștri ne au de proști pe toți? Mai deunăzi, o deputată liberală, pe numele ei Alina Zotea,…
E spre sfîrșite anul de studii, iar părinții sînt din nou chemați la școală. ”Ce facem cu reparația clasei?”, e întrebarea vedetă la ora…
Doamne, ce noroc pe capul primarilor, mai ales al celor transfugi! Imediat ce și-au schimbat culoarea, s-au schimbat și lucrurile în satele lor. În…
Discutam, mai ieri, cu niște prieteni despre principiile ce le folosim în viață. Prima regulă este să nu lucrezi niciodată pînă la epuizare. Fiecare…
Niciodată nu am înțeles de ce am transformat Ziua Victoriei într-o ”masovkă” gălăgioasă, cu dansuri, surle și trîmbițe, iar în ultimul timp i-am mai…
E bine că avem Paștele Blajinilor. E frumos să mergem la cimitir. Și mai frumos ar fi, dacă am merge să ne amintim de…
A apărut o mișcare nouă – futuristă. Potrivit revistei The Futurist, oamenii lucrează mai mult, vor cît mai mulți bani. Dar, în țările dezvoltate…