”Dă-i drumul lui Ivan, că el se suie pe divan”

Lucia BacaluGata, de azi înainte nu voi mai păși pragul magazinului ”Fourchette”. Va fi micul meu protest pentru comportamentul unei angajate.
Mai zilele trecute, am intrat în acest magazin pentru a-mi cumpăra niște legume. Mă apropii de vitrina cu pricina, îmi aleg ce-mi trebuie. O angajată, durdulie și vioaie, mă tot urmărește.
La un moment dat, pe un ton autoritar și fără drept de apel, mă avertizează că trebuie să mă apropii de ea ca să-mi cîntărească ceea ce am ales. Mi-o spune în limba rusă. Îi răspund în română că mai iau cîte ceva și vin la ea. O întreb cum se vinde țelina. Iar îmi răspunde în rusă. Dar de data aceasta mult mai accentuat – probabil, ca să-mi dea de înțeles cine e stăpîn acolo.
Încerc să fiu politicoasă și o mai întreb ceva, tot în română. Îmi răspunde din nou în rusă, dar deja pe un ton nervos. O întreb, foarte calm, de ce nu încearcă să vorbească în limba clientului. Da, da, în limba clientului. Așa ar fi firesc, dacă vrei să ai cît mai mulți cumpărători.
În acel moment, doamna durdulie și vioare mi-a aruncat niște săgeți veninoase și, foarte furioasă, mi-a întins legumele pe care le cîntărise, adăugînd printre dinți: ”Eсли это принципиально, мoгу сказать и poftim” (Dacă e principial, pot să spun ”poftim”). I-am răspuns, așa cum e și firesc cred: ”Mulțumesc”.
Gîndurile, însă, nu-mi dau pace. Iată ce a făcut Dodon cu tovarășii săi care știu doar să se rășchireze pe la vamă, întîmpinînd cu injurii soldații americani. Sau să spună verzi și uscate, ungîndu-i la suflet pe cei de-alde doamna durdulie din magazin. Ia uitați-vă cît de obraznici se fac. Avea o vorbă tatăl meu: ”Dă-i drumul lui Ivan, că el se suie pe divan”. Cel ce a spus-o primul, probabil a știut el ce a știut.
Chiar crede doamna durdulie și alții ca ea că un Dodon le va aduce Moscova aici? Sau pe noi ne va duce mai aproape de Putin? Pe naiba. Vă amintiți cum Voronin și partidul său ne promiteau o uniune Moldova-Rusia-Belarus? A fost la putere opt ani. Ce a făcut? Unde-i uniunea? Vă amintiți cum ne ”speria” Ghimpu că, dacă vine la putere, s-a terminat cu CSI-ul? A dat Dumnezeu și a ajuns președinte interimar al Republicii Moldova. Ei și? Cum se mai plimba țanțoș la summitul CSI, organizat chiar la Chișinău! Acum a venit rîndul lui Dodon. Cît de repede va uita de ”matușka Rossia”!
Apropo, acum cîțiva ani eram în Israel. În aeroport am intrat într-un magazin pentru a-mi cumpăra niște chițibușuri. În ce limbă să vorbești cu vînzătorul? Am încercat în rusă. Mi-a zîmbit amabil și și-a chemat o colegă, care cunoștea rusa. Am spus ceva în română. S-a uitat lung la mine și a chemat o altă colegă, care cunoștea româna… Sigur, lucrurile s-au întîmplat în Israel, iar Israel nu e Moldova!
La noi ești apostrofat că, vezi Doamne, îndrăznești să vorbești în limba ta maternă, care, pe deasupra, mai este și limba oficială a statului.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *