Membrii Consiliului local al Tinerilor din orașul Călărași s-au întâlnit și au discutat despre problemele prioritare

Membrii Consiliului local al tinerilor din orașul Călărași, alături de câteva zeci de voluntari de aceeași vârstă cu ei, s-au întrunit la o masă rotundă la care s-au discutat mai multe subiecte prioritare.

Rezultatele activității Consilului local de tineri din orașul Călărași au fost discutate la o întrunire organizată în contextul Zilei Naționale a Tineretului. Cei mai merituoși consilieri, care s-au remarcat prin activism și implicare, au primit diplome și cărți din partea autorităților.

La eveniment a fost invitat și Roman Andriiv, președintele Platformei naționale a tinerilor pentru participare activă, care le-a promis tinerilor consilieri de la Călărași suport metodologic, traininguri și chiar schimb de experiență cu organizații similare din municipiul Chișinău. ”Mă bucur să descopăr la Călărași tineri activi, care sunt gata să realizeze activități pentru a-i face simțită prezența în procesele decizionale și pentru a se implica în acțiuni comunitare. Văd în ei foarte mult entuzism și cred că acest consiliu are un viitor promițător”, a declarat Roman Andriiv.

Cea care coordonează grupul de tineri consilieri este Aurica Amariei, specialist în tineret și sport la Primăria orașului Călărași. Potrivit ei, activitatea a fost un bun prilej pentru a stabili priorități și pentru a trasa noi obiective. „Activitatea este parte din suita de evenimente desfășurate la Călărași în contextul Decadei Tineretului”, a menționat Aurica Amariei.

Pe parcursul întrunirii au fost puse în discuție mai multe întrebări: Cum putem face Consiliul local al tinerilor să devină unul mai calitativ, cu mai multă implicare și cu un impact mai mare în societatea? Cum putem să ne dezvoltăm fiecare în pare în cadrul consiliului? Care sunt capacitățile de care are nevoie un consilier? Și la toate aceste întrebări, s-a încercat a găsi soluții.

Întrunirea tinerilor a culminat cu un exercițiu democratic. Aceștia au ales, prin vot secret, un nou președinte al Consiliului local al tinerilor. Din cei șase concurenți, cele mai multe voturi le-a acumulat Doru Rîpa, care o va înlocui la șefia consiliului pe colega sa mai mare Marina Parfeni. Tânăra l-a felicitat pe noul președinte și i-a urat succes: ”Ședința de astăzi a fost sfârșitul mandatului meu de președinte, dar cu siguranță că nu e sfârșitul activității mele în cadrul consiliului. Sunt convinsă că noul președinte va face față tuturor provocărilor”.

La rândul său, Doru Rîpa a promis să îndreptățească așteptările tuturor celor care i-au acordat vot de încredere: ”Le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Mă voi implica activ, voi utiliza toate cunoștințele pe care le am și voi apela la persoanele mai experimentate pentru a face acest consiliu și mai bun”.

În aceeași zi tinerii au stat de vorbă cu un consilier orășenesc pentru a afla mai multe despre această funcție. Totodată, aceștia au fost informați de specialiștii primăriei despre diverse proiecte în care pot fi parte, dar și despre oportunitățile pe care le oferă acestea.

Doina Chicu

Decis. Aeroportul Internațional Chișinău revine înapoi în proprietatea statului

Aeroportul Internațional Chișinău revine înapoi în proprietatea statului. Decizia a fost luată cu puțin timp în urmă de către Curtea de Apel Chișinău. Anunțul a fost făcut de Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

„Aeroportul Internațional Chișinău revine înapoi în proprietatea Statului – decizia Curții de Apel Chișinău luată cu puțin timp în urmă. Definitivă și executorie! Felicitări poporului Republicii Moldova. Este meritul vostru”, a scris Litvinenco.

„Un dezmăț total și o ilegalitate absolută se petrece la Curtea de Apel Chișinău, unde este examinat apelul depus de către Avia Invest în privința anulării notificării de reziliere a contractului de concesiune a Aeroportului”, declară compania Avia Invest. De asemenea, administrația aeroportului atrage atenția publicului referitor la felul în care este examinat acest dosar de rezonanță. Rapiditatea cu care sunt luate deciziile de către acești judecători este absolut inadmisibilă și încalcă orice norme legale, transmite expresul.md cu referire la unimedia.md.

Avia Invest cere anularea notificării de desfacere a contractului de concesiune a Aeroportului și acuză magistrații de ilegalități. „Un dezmăț total și o ilegalitate absolută se întâmplă astăzi la Curtea de Apel Chișinău”, se arată în declarație. Potrivit companiei, sunt refuzate toate solicitările avocaților Avia Invest, inclusiv și solicitările de recuzare a judecătorilor.

Curtea de Apel Chișinău respinge acuzațiile aduse de Avia Invest. „Au un caracter declarativ și subiectiv, fiind formulate cu un singur scop, cel de a influența opinia publică despre situația din dosar”, se arată în declarația Curții. Potritiv reprezentanților CA, litigiul intentat de S.R.L. „Avia Invest” împotriva Agenției Proprietății Publice, a parvenit spre examinare în ordine de apel pe 21 iulie 2022, motive din care, ședința de examinare a cauzei a fost fixată într-un termen mai aproape, celelalte cauze invocate parvenind spre examinare mult mai târziu.

„Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni” – realizări, provocări și perspective

97 de femei cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, supraviețuitoare ale violenței în familie din 12 comunități din Ungheni și Cahul, au fost susținute și abilitate economic în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova. Proiectul a fost realizat în baza Acordului de Colaborare cu UN Women Moldova și a avut drept scop integrarea socio-economică a femeilor supraviețuitoare ale violenței, precum și îmbunătățirea percepției în rândul populației locale despre fenomenul violenței domestice și în bază de gen, egalitatea de gen, drepturile femeilor.

Colaborare interinstituțională în sprijinul victimelor violenței

În cadrul proiectului s-a creat o rețea de 42 de actori-cheie, care au participat activ și au contribuit cu expertiza proprie și conexiunile lor la integrarea socio-economică a femeilor supraviețuitoare ale violenței. Printre aceștia se numără: asistenți sociali, reprezentanți ai APL din raioanele Cahul și Ungheni, echipele multidisciplinare,  reprezentanți ai subdiviziunilor teritoriale de ocupare a forței de muncă Ungheni și Cahul, parteneri de dezvoltare și alte oreganizații/instituții.

Astfel au fost create 16 cluburi pentru femei în Ungheni și Cahul, la care au aderat 256 de femei. În cadrul cluburilor femeile au participat la diferite ateliere de dezvoltare personală, au primit consiliere psihologică, consiliere în carieră, formare profesională și sprijin la angajare.

Modelul de incluziune – o nouă șansă pentru victimele violenței

 Ieșirea din cercul vicios al violenței nu este ușoară. Persistența stereotipurilor care insistă asupra inegalității de gen, tolerarea cazurilor de violență, frica, rușinea și marginalizarea socială sunt principalele impedimente. De asemenea, lipsa unui loc de muncă, sărăcia, lipsa de educație, dependența economică a femeilor față de bărbați, neîncrederea în forțele proprii, dar și neîncrederea în instituțiile care le asigură securitatea sunt factori care contribuie la neputința victimelor de a rupe acest cerc vicios.

În acest sens a fost elaborat un model de incluziune socio-economică a femeilor, co-creat și pilotat pentru a da posibilitatea supraviețuitoarelor violenței în familie să ajungă la activități de angajare și activități generatoare de venituri.

Femeile, asistate la fiecare pas spre succes

A fost elaborat Mecanismul de referire pentru abilitarea economică a femeilor, bazat pe parteneriate și menit să ușureze drumul femeii spre ocupare și independență financiară. În mecanism au fost stipulate măsurile exacte care urmează a fi implementate în regiune până în anul 2023 pentru abilitarea socio-economică a fetelor și femeilor victime și supraviețuitoare ale violenței.

Calea spre independență financiară a fost parcursă în mai multe etape de intervenție:

  • Identificarea femeilor neocupate, prioritar victime, supraviețuitoare sau cu risc de violență în familie
  • Integrarea socială (consiliere psihologică individuală, coaching, dezvoltare personală, referire către alte servicii comunitare) pentru depășirea situației de criză, inclusiv în procesul de adaptare la locul de muncă și de trai
  • Integrare profesională (orientare și formare profesională, educație antreprenorială, mediere în procesul de angajare în câmpul muncii, consiliere juridică, sprijin la angajare, sprijin la inițierea unei activități generatoare de venit)

Este necesară conștientizarea și implicarea fiecărui cetățean

Pentru a ajunge la un public cât mai mare, au fost organizate campanii de informare, astfel încât tot mai multe persoane să conștientizeze importanța contracarării fenomenului violenței domestice. În total, în urma acțiunilor de comunicare realizate în cadrul proiectului, peste 784 de mii de persoane au aflat despre activitățile realizate în proiect, au fost informate despre fenomenul violenței domestice și de gen, despre egalitatea de gen și drepturile femeilor.

În cadrul proiectului 21 de femei au beneficiat de minigranturi pentru afacerea proprie, ca să obțină independență economică și să îndrăznească să își trăiască visele. Iar actorii-cheie care au participat la îndeplinirea viselor lor sunt gata să-și extindă mai departe serviciile către supraviețuitoarele violenței.

40 de copii din satul Costuleni vor primi în dar papucei de la Moș Crăciun

În acest an Campania „Papucei pentru cei fără de ei” și-a propus să aducă bucurie unui număr de 40 de copii din satul Costuleni. La începutul lunii ianuarie 2023, voluntarii Fundației de Binefacere „Casa Providențe” înarmați cu daruri și voie bună vor vizita fiecare copil la el acasă și vor înmâna picilor papuceii mult așteptați.

Campania este organizată de Fundația de Binefacere „Casa Providenței” în perioada sărbătorilor de iarnă. Aceasta are drept scop ajutorarea copiilor din familii nevoiașe din localitățile rurale, iar beneficiarii sunt copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 12 ani, proveniți din familii social vulnerabile.

Partenerul local este Asociația Băștinașilor din Costuleni – Cu drag pentru Acasă.

Astfel campania „Papucei pentru cei fără de ei” vine cu o misiune dublă în sprijinul acestor copilași. Pe de-o parte picii primesc încălțăminte de bună calitate pe care altfel părinții lor ar fi fost aproape incapabili să le-o ofere. Pe de altă parte, papuceii vin sub forma unui dar de la Moș Crăciun în perioada cea mai așteptată și îndrăgită a copilăriei, Crăciunul. Astfel înmânarea papuceilor nu se limitează la un act formal, ci împreună cu o zi de poveste organizată pentru copilași de către voluntarii Fundației, când aceștia se pot bucura de jocuri, activități creative, dansuri, cântece și alte daruri menite ai face să simtă plinătatea bucuriei sărbătorii Nașterii Domnului.

Pentru colectarea fondurilor necesare pentru procurarea încălțămintei vor fi organizate mai multe activități: evenimentele „Magia Carității” organizate în cadrul Fundației de Binefacere Casa Providenței, mini magazin de felicitări de Crăciun confecționate manual de către voluntarii fundației, un târg de Crăciun.

Reprezentanții Fundației de Binefacere „Casa Providenței”, vă îndeamnă să vă alăturați acestei campanii care se va desfășura până la data de 31 decembrie 2022, prin diverse modalități, pe care le puteți vedea AICI.

 

 

Timp de jumătate de an, ședințele de judecată cu implicarea copiilor în instanța din Ungheni au fost monitorizate. Ce spun experții?

Procesul de monitorizare a ședințelor cu implicarea copiilor în Judecătoria Ungheni a început în luna februarie. „Ne-am propus să identificăm care este tratamentul aplicat față de copii atunci când ei interacționează cu sistemul de justiție, în calitate de părți sau martori într-un proces penal, contravențional sau civil”, a explicat Arina Țurcanu-Donțu, avocată și expertă în cadrul Clinicii Juridice Bălți, care a făcut public raportul de monitorizare.

Statistici

Monitorii au fost prezenți în cadrul ședințelor de judecată și au analizat, în baza chestionarelor, ședințele în care erau vizați copiii. În total, au fost monitorizate 3 cauze penale cu implicarea copiilor-victime, 9 cauze penale cu implicarea copiilor cu statut de inculpat, 6 cauze penale cu implicarea copiilor în calitate de contravenient și 23 de cauze civile cu implicarea copiilor.

În cauzele civile, mai mult de 64% dintre copii provin din mediul rural, cu vârsta cuprinsă între 6 și 16 ani. De cele mai multe ori, categoria de cauze civile a vizat determinarea domiciliului copilului, decăderea din drepturile părintești sau alte litigii de familie.

Cât privește tipologia infracțiunilor și a contravenților, de cele mai multe ori, copiii au calitate de inculpat în infracțiuni contra patrimoniului, majoritatea cazurilor fiind furturile – 64%. Sustragerile au predominat și în cauzele contravenționale, acolo unde copiii aveau calitate de contravenient, urmate de tendința ce ține de huliganism și injurie.

Practici pozitive

„În cadrul acestui exercițiu, am constatat mai multe practici pozitive”, a subliniat avocata. Una ar fi, potrivit ei, respectarea orarului ședințelor de judecată, dar și amenajarea adecvată a spațiului Judecătoriei Ungheni, care oferă siguranță și protecție pentru copil, asigurându-i confortul psihologic. Instanța dispune de spații de așteptare sigure pentru copii, supraveghere video, pază.

O altă practică pozitivă utilă copiilor, dar și angajaților instanței este implicarea psihologului, care participă atât la etapa de pregătire a copilului pentru ședință, cât și la participarea acestuia la ședința propriu-zisă, acordând asistență pe parcursul audierii. „Atât la examinarea cauzelor contravenționale, cât și a celor penale, psihologul, în majoritatea cazurilor, a acordat susținere eficientă copilului. La fel, a realizat acțiuni premergătoare, a stabilit contact pozitiv cu copilul, i-a explicat procedurile și a formulat concluzii către instanță. Aceeași proporție este și în cauzele civile, unde la fel, participarea psihologului a fost una activă și în interesul copilului”, a mai spus avocata. De asemenea, în urma monitorizării s-a constatat că, atunci când se stabilesc ședințele, se ține cont și de programul copilului.

Dificultăți

 Totuși, pe lângă practicile bune identificate, au fost scoase în evidență și o serie de dificultăți. Una dintre ele este accesul pentru copiii care locuiesc în zonele rurale, iar transportul public nu este accesibil pe întreg parcursul zilei. O altă dificultate sub aspect de accesibilitate ține de costurile necesare pentru deplasare, dar, în unele cazuri, și absența copiilor de la lecții. „Ca să facilităm accesul copiilor care vin din localitățile raionului Ungheni, dar și Nisporeni, a fost făcută recomandarea ca să solicite reprezentanților administrației publice locale să identifice posibilitatea de a compensa cheltuielile de transport pentru copiii și părinții care se prezintă la judecată”, a subliniat experta. Potrivit ei, o soluție ar mai fi posibilitatea de audiere a copiilor prin intermediul videoconferinței. O altă problemă specificată în raport este că în circumscripția Judecătoriei Ungheni este doar un avocat specializat pe cauzele cu minori, iar una din recomandări ar fi să se facă demersuri către Consiliul Național de Asistență Juridică garantată de stat, ca să asigure judecătoriei instruiri sau să motiveze avocații să se înscrie în lista avocaților specializați pentru copii.

 În cadrul actelor de monitorizare au fost incluși mai mulți indicatori de evaluare și monitorizare, care vizează standarde internaționale de asistență a copiilor care vin în contact cu sistemul de justiție. Indicatorii au inclus asigurarea interesului superior al copilului, întrebări sau indicatori ce vizează respectarea dreptului copilului la opinie, dreptului de a fi informat în cadrul procesului, dreptul la protecția vieții private, la siguranța și protecția împotriva intimidărilor, dreptul la judecarea în termeni cât mai restrânși, dreptul de a fi reprezentat de către reprezentantul legal, de avocat.

 

Președintele Parlamentului a participat la cea de-a șaptea ediție a Forumului Mass-Media

Președintele Parlamentului Igor Grosu, a participat astăzi la cea de-a șaptea ediție a Forumului Mass-Media din Republica Moldova. În mesajul adresat, șeful Legislativului a mulțumit tuturor reprezentanților mass-media din țară care își fac meseria onest și informează corect cetățenii, transmite expresul.md cu referire la moldpres.md.

„Eu încep ziua, dar și o sfârșesc cu cititul presei – făceam la fel și înainte de a intra în politică, deoarece a fi informat corect înseamnă a nu te lăsa mințit. Și cine ar vrea să fie mințit deliberat? Tocmai de aceea, cred că este foarte important ca cetățenii să ceară și să primească informații corecte – doar așa vor putea lua cele mai bune decizii pentru ei și pentru țara lor”, a subliniat Igor Grosu.

Potrivit speakerului, din prima zi a războiului din Ucraina, jurnaliștii onești, cei cărora le pasă de profesionalismul muncii lor, dar, în primul rând, de protejarea vieții oamenilor, au informat corect cetăţenii, scriind despre evenimentele tragice care se întâmplă la câțiva km de Republica Moldova, prezentând istorii reale ale miilor de cetățeni ucraineni care și-au găsit refugiu în țara noastră. În acelaşi timp, au fost și „jurnaliști” care au încercat din răsputeri să dezbine, să semene ură şi să dezinformeze cetăţenii prin cele mai sordide metode propagandistice. „Chiar și în anul 2022, suntem martori la discursuri de ură, stereotipuri de gen, manipulare. Și nu vorbesc despre critici, ci despre deformări ale realității, care slăbesc și pun în pericol securitatea țării chiar a acestor jurnaliști”, a spus șeful legislativului.

Președintele Parlamentului a menționat, în discursul său, că lupta cu știrile false reprezintă una dintre provocări, cu care autoritățile luptă zi de zi, în loc să-și concentreze toate eforturile pe priorități. „Scopul minciunilor este să distrugă tocmai lucrul care ne ține uniți, capabili să construim o țară bună pentru toți oameni săi – încrederea. Să fim uniți și corecți! Nu pentru un om, un partid, nu pentru Parlament. Ci pentru a ne proteja țara și copiii. Căci miza acum este ca Republica Moldova să înainteze pe calea ei spre lumea liberă, pașnică și bogată”, este mesajul transmis de președintele Parlamentului, Igor Grosu.

 

 

A fost lansat un nou portal pentru șomeri și angajatori

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a lansat astăzi portalul www.angajat.md pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorii ce recrutează personal, transmite expresul.md cu referire la moldpres.md.

Potrivit ANOFM, prin intermediul acestuia, persoanele pot depune dosarul și pot găsi informații utile despre serviciile de ocupare oferite, precum și sfaturi de angajare în câmpul muncii. Totodată, angajatorii își pot înregistra compania și publica locurile vacante, care sunt sortate pe industrii și domenii. Aceștia pot găsi candidați potriviți în baza CV-urilor disponibile.

„În prezent, pe platformă sunt înregistrate peste 500 de companii active care oferă oportunități de angajare, astfel încât persoanele pot selecta un loc de muncă din cele peste 60 de domenii prezente. Portalul furnizează instrucțiuni de utilizare, pentru ca angajatorii să poată introduce datele cu ușurință în sistem, iar candidații să depună rapid dosarul”, a specificat directorul ANOFM, Raisa Dogaru.

Astfel, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au acces la un cabinet online, unde își pot crea CV-ul, specifica experiența profesională, alege regiunea, domeniul profesional dorit sau angajatorul și ulterior depune dosarul pentru locul de muncă selectat sau simultan pentru mai multe funcții vacante. Solicitantul este informat prin e-mail despre depunerea cu succes a dosarului.

De asemenea, pe portal va fi posibilă organizarea online a târgurilor locurilor de muncă.

Platforma www.angajat.md a fost dezvoltată cu sprijinul proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, finanțat de Guvernul Elveției.

Noi reguli la transportarea pasagerilor dintre Republica Moldova și România, începând cu 1 aprilie 2023

Începând cu 1 aprilie 2023, la efectuarea serviciilor regulate de persoane dintre Republica Moldova și România vor fi admise doar autobuze/autocare care îndeplinesc cel puțin norma de poluare „Euro V sigur”, transmite expresul.md cu referire la moldpres.md.

Potrivit Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), decizia a fost luată săptămâna trecută, în cadrul Comisiei Mixte moldo-române în domeniul transportului rutier internațional care a avut loc la București.

Astfel, părțile au decis anularea autorizațiilor moldovenești emise operatorilor de transport rutier cu termenul ce depășește 5 ani, în cazul serviciilor regulate la care autorizațiile românești au expirat și nu au fost reînnoite; ajustarea la prevederile Acordului bilateral interguvernamental a autorizațiilor moldovenești pentru serviciile de transport rutier de persoane în trafic internațional eliberate pe o perioadă de 8 ani. Partea română a reiterat că nu recunoaște pe teritoriul său valabilitatea autorizațiilor pentru transportul rutier de persoane prin servicii regulate eliberate pe o perioadă mai mare de 5 ani.

De asemenea, părţile au hotărât prelungirea moratoriului asupra autorizării noilor servicii regulate până la data de 1 aprilie 2023; eliminarea începând cu data de 1 aprilie 2023 a condiționărilor privind diferența minimă de 1 oră între plecările a două curse pe același traseu sau între stațiile altor trasee, care se intersectează pe parcursul derulării curselor, în cazul serviciilor regulate noi sau a celor care urmează a fi reautorizate; anularea serviciilor regulate care nu se derulează de ambele părți și retragerea autorizațiilor, dacă operatorii de transport rutier nu vor relua deservirea serviciilor respective în termen de 30 de zile de la data notificării de către autoritățile competente; începând cu 1 aprilie 2023, la efectuarea serviciilor regulate de persoane vor fi admise doar autobuze/autocare care îndeplinesc cel puțin norma de poluare „Euro V sigur”. Autorizația este valabilă doar împreună cu certificatul care atestă norma de poluare, eliberat de producător sau de un reprezentant autorizat al acestuia din Republica Moldova, România sau orice stat membru al UE.

În cadrul ședinței nominalizate, a fost pus în discuție și subiectul privind implementarea sistemului e-CMR pentru transporturile internaționale efectuate între Republica Moldova și România, în scopul digitalizării și simplificării activității profesionale a operatorilor de transport rutier și procedurilor logistice. Totodată, a fost discutată problema privind timpul mare de așteptare a unităților de transport în frontiera dintre Republica Moldova și România. În acest sens, s-a convenit resemnalarea problemei respective autorităților vamale ale statelor și fluidizarea traficului prin intermediul prioritizării acestuia pentru operatorii de transport rutier.

Până în 2026 vor fi construite și reabilitate 9 poduri, dintre care 2 în raionul Ungheni

În perioada 17-18 noiembrie a avut loc ședința grupurilor de lucru pe domeniul infrastructurii de transport, care s-a desfășurat la București, în contextul lucrărilor Comisiei mixte moldo-române pe domeniul transportului rutier. În urma discuțiilor s-a convenit ca până în 2026 să fie construite și reabilitate încă nouă poduri între România și Republica Moldova, scrie replicamedia.md. 

La masa discuțiilor cu oficialii români de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, au fost abordate subiecte ce țin de implementarea Acordurilor privind construirea și reabilitarea podurilor peste râul Prut. În particular au fost agreate aspecte ce țin de întreținerea podului Giurgiulești – Galați, dar și aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la construirea podurilor Ungheni (RO) – Ungheni (RM), Leușeni – Albița, Sculeni (RO) – Sculeni (RM), Cahul – Oancea.

De asemenea, părțile au convenit asupra construcției altor trei noi poduri peste râul Prut: Costești – Stânca; Leova – Bumbăta; Leca – Fălciu.

În privința construcției Autostrăzii Unirii, oficialii din România au fost informați despre demersul Republicii Moldova, prezentat Comisiei Europene referitor la modificarea hărții rețelelor Trans Europene de Transport TEN-T, prin includerea în Rețea a Autostrăzii A8 Târgul Mureș – Iași – Ungheni, acesta fiind și punctul de conexiune a Republicii Moldova la rețeaua de Autostrăzi a Uniunii Europene, până la Chișinău și în continuare până la Odessa (Ucraina).

Află ce știe Google despre tine și cum poți detecta la ce informații are acces

Google colectează date despre utilizatorii săi pentru a livra reclame mai personalizate, însă poți renunța la multe dintre acestea, fără a-ți afecta accesul la serviciile sale. Află ce știe Google despre tine și cum poți detecta la ce informații are acces.

Toate acestea se schimbă dacă ești conectat la un cont Google, cel mai convenabil mod de a accesa informații personalizate pe toate dispozitivele tale, cu toate că Google insistă cu ideea potrivit căreia „confidențialitatea ta este protejată de practici responsabile de date”.

Google a fost iniţial un motor de căutare, lucru pe care nu ar trebui să îl uiți. Astfel, Google colectează mai multe date despre căutările pe care le faci, deoarece acestea spun multe lucruri despre tine. Te poți conecta și accesa Google și vizualiza istoricul căutărilor pe care Google le deține deja despre tine.

Informații de bază mai prozaice, dar și critice pot fi găsite în detaliile contului tău. Conectează-te și accesează pagina Despre Contul Google pentru a vedea datele de bază pe care le-ai furnizat către Google. Mergi la Tabloul de bord și poți vedea înregistrările unei game de instrumente Google și activitatea ta cu acestea.

Acestea sunt datele de bază pe care Google le poate deține despre tine:

  • Numele, sexul și data nașterii;
  • Adresele tale de e-mail;
  • Numerele tale de telefon;
  • Unde locuiești;
  • Unde lucrezi;
  • Site-urile pe care le-ai vizitat;
  • Căutări pe care le-ai făcut în Google;
  • Preferințele tale de anunțuri;
  • Interesele tale;
  • Locuri pe care le-ai vizitat în întreaga lume;
  • Istoricul căutărilor pe YouTube și videoclipurile vizionate recent;
  • Ce i-ai spus Asistentului Google, inclusiv prin difuzoare inteligente.

Totuși, datorită unui instrument relativ nou care îți oferă o cronologie a evenimentelor, poți șterge toate aceste lucruri în mod individual, dacă dorești. Ceea ce trebuie să faci este să te conectezi la contul tău Google și să accesezi secțiunea Activitatea mea, iar de acolo să ștergi informațiile colectate.

Informațiile pe care Google le știe despre tine

Principalul motiv pentru care Google urmărește toate aceste date despre tine este astfel încât să te poată viza cu mai mult succes prin publicitate, pentru a finanța serviciile pe care le accesezi gratuit. Pentru majoritatea oamenilor, acesta este un sacrificiu util pentru a accesa serviciile Google fără a plăti un ban.

Dar este interesant să afli exact ce crede Google că știe despre tine și cum le folosește pentru a-ți direcționa anunțurile. În cazul în care nu ai introdus informațiile reale atunci când ți-ai creat contul, s-ar putea să ți se pară amuzant ceea ce îți recomandă ulterior Google, pe baza informațiilor furnizate.

Este interesant să vezi gama de lucruri de care Google crede că ești interesat, în special pentru un cont personal. Tot din locul anterior menționat, poți renunța la reclamele legate de un anumit interes identificat, sau poți chiar dezactiva complet personalizarea acestora.

De asemenea, poți renunța la a permite proprietarilor de site-uri web să te urmărească prin Google Analytics. Mergi pur și simplu la pagina de renunțare la Google Analytics, unde vei găsi un supliment disponibil pentru Chrome, Safari, Firefox și Microsoft Edge.

Una dintre opțiunile disponibile din ‘Tabloul de bord’ din setările Google prezentate mai sus este capacitatea de a afla unde crede Google că ai fost. Pentru asta, trebuie să accesezi Istoricul Locațiilor. Acest lucru este de obicei urmărind GPS-ul integrat în telefon, chiar dacă nu utilizezi un dispozitiv Android, însă utilizezi contul tău Google pe un iPhone.

Cu ajutorul instrumentului ‘Despre mine ‘de la Google, poți vedea lucrurile care sunt vizibile pentru public și poți accesa pictograma stilou pentru a edita orice, pentru a-l elimina sau modifica. Merită să folosești și instrumentul de verificare a confidențialității de la Google. Mergi la ‘Tabloul de bord’ și dă click pe linkul ‘Începeți’. Acum doar parcurge lista și alege opțiunile de care ești mulțumit.

Ce facem cu cinematograful vechi? Autoritățile răspund

Ce facem cu cinematograful vechi? Este o întrebare care, probabil și-o pune fiecare unghenean, mai ales că acestă clădire urâtă știrbește din imaginea centrului orașului Ungheni. Și imediat apare și o a doua întrebare: De ce autoritățile publice locale nu întreprind nimic?

Iată că răspunsul la aceste întrebări, oferit de administrația publică locală este:

„Acest cinematograf este proprietate privată încă de prin anii 90 ai secolului trecut. Într-adevăr, arată foarte urât, e o construcție în plină degradare. În plus, este amplasată absolut incorect, dar nu avem ce face. Statul nu poate interveni, căci, așa cum am spus deja, e proprietate privată. Am avut discuții cu proprietarul. I-am propus ca, în cazul în care nu are resursele necesare să întrețină această clădire, s-o scoată în vânzare. Atunci ne-a spus că nu vrea s-o vândă, motivând că vrea să o lase moștenire copiilor și nepoților. Se pare că, între timp, s-a răzgândit și a scos în vânzare clădirea respectivă. Sperăm să-și găsească un proprietar pe măsură, care s-o aducă în ordine și să trasforme acel loc în unul atractiv”.

 

La Iași de 4 ori pe zi cu trenul. Transportul feroviar între Republica Moldova şi România va fi îmbunătăţit

Trenul Chişinău-Bucureşti va circula în curând în fiecare zi, iar la Iaşi ar putea merge patru trenuri pe zi. Subiectul a fost discutat în cadrul primei conferinţe a feroviarilor din România şi Republica Moldova de după pandemie, desfăşurată zilele trecute la Bucureşti, scrie trm.md.

Potrivit unui comunicat al întreprinderii Calea Ferată a Moldovei (CFM), feroviarii de pe cele două maluri ale Prutului au convenit să extindă linia cu ecartament de 1520 mm de la staţia Socola până la staţia Iaşi. De asemenea, urmează a fi construită o linie suplimentară cu ecartament 1520 mm paralel cu linia existentă de la staţia Ungheni Prut, până la staţia Socola ( aproximativ 17,1 km) utilizată atât pentru transportul mărfurilor, cât şi pentru transportul de călători.

În acelaşi timp, în vederea optimizării timpului livării mărfurilor şi micşorarea numărului de traversări, s-a convenit cu operatorii feroviari privaţi din România posibilitatea ca CFM să transporte trenuri de marfă mixte, cu gruparea vagoanelor în tren şi întocmirea separată a borderourilor de transmitere. Astfel, un singur tren va transporta mai multe vagoane pentru diferiţi destinatari). Acest lucru va mări capacitatea de primire-predare a vagoanelor şi mărfurilor din şi spre România.

Totodată, părţile au convenit să sporească cu 10-15% traficul de vagoane pentru livrarea păcurii prin punctele de trecere a frontierei între România şi Republica Moldova va creşte cu 10-15%. Astfel, vor fi mărite volumele transportate şi va fi micşorat timpul de livrare.

Șase proiecte au fost depuse în cadrul apelului Bugetarea Participativă 2023 lansat de primăria Călărași. Spre finanțare vor fi selectate doar patru

Șase proiecte au fost depuse de către călărășeni în urma anunțului privind apelul pentru susținerea proiectelor comunitare Bugetarea Participativă 2023, lansat de primăria orașului Călărași. Valoarea totală a acestor proiecte ar fi apropae 625 mii lei.

Conform unei postări făcute pe rețelele sociale de către Primăria Călărași, lista proiectelor sunt:

  1. „Pentru un mediu plăcut și curat” care prevede crearea /reabilitarea zonelor de odihnă și joacă pentru copii pe strada Alexandru cel Bun 62. Prin implementarea acestui proiect, 200 de locatari, inclusiv 60 de copii vor beneficia de o ambianță plăcută și sigură.
    Bugetul proiectului – 114 mii 917 lei.
  1. „Acces pietonal (pavaj și scări) către teren de joacă, inclusiv crearea accesului persoanelor cu dizabilități și mamelor cu cărucioare, or Călărași, str. Ștefan cel Mare”, care prevede crearea accesului către terenul de joacă prin amenajarea trotuarelor și repararea scărilor. Bugetul proiectului – 99 mii 366 lei.
  1. „Sporirea confortului și siguranței cetățenilor în zona de centru al orașului Călărași” prevede extinderea și amenajarea spațiilor publice și spațiilor verzi, zona adiacentă Incubatorului de Afaceri Călărași, amenajare cu mobilier urban, bănci, masă de șah, ghiveci cu flori. Bugetul proiectului este de 111 mii lei.
  1. „Copilăria nu are vârstă” prevede amenajarea unui spațiu de joacă pentru familii și copii (teren dintre străzile Toma Ciorbă și Bojole (IMSP CS Călărași). Bugetul proiectului este de 100 000 lei.
  2. „Stilul de viață sănătos în rândul tinerilor din orașul Călărași prin crearea infrastructurii sportive” care prevede amenajarea unui teren sportiv din curtea blocurilor locative din str. Ștefan cel Mare și Sfînt 2. Bugetul proiectului este de 100 mii lei.
  3. „Asigurarea accesului auto-pietonal către instituțiile publice (Primăria, Poșta Moldovei, Estrada de vară) care are scopul de a asigura accesul auto-pietonal către instituțiile publice prin construcția a unui drum de 50 metri. Bugetul proiectului este de 99 mii 583 de lei.

Menționăm că proiectele au fost analizate de grupul de lucru și proiectul „Copilăria nu are vârstă” a fost exclus din lista proiectelor eligibile. Astfel, că supus voturilor vor fi doar cinci și  în urma votului cetățenilor vor fi aprobate către finanțate patru proiecte.

Valoarea maximă alocată din bugetul local pentru finanțarea proiectelor Bugetarea Participativă 2023 este de 400 mii lei.

 

VIDEO / Festivalul Tineretului la Ungheni a adunat peste 1000 de participanți

Peste 1000 de persoane au participat la Festivalul Tineretului la Ungheni, participând la competiții de alergare pe diferite distanțe, expoziții de desen și fotografie. Acest eveniment a fost desfășurat în contextul anului 2022 – Anul European al Tineretului, dar și cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului, care se sărbătorește tradițional, în a doua duminică a lunii noiembrie.

Festivalul a avut drept scop de a susține tinerii, dar și de a promova practicarea unui mod de viață sănătos.

Copiii și adolescenții și-au expus lucrările în cadrul expoziției de desen „Tinerii – ambasadorii schimbării”, dar și în cadrul Expoziției de fotografii „Tinerii în acțiune”. Totuși, cea mai importantă parte a festivalului a fost competiția de alergare „Tinerețe 2022”, care a cuprins patru curse de alergare pe distanțe de 5,5 kilometri și 10 kilometri. Competiția, la care participă anual sute de amatori ai sportului, are o istorie de 24 de ani, spun organizatorii.

„Împreună reușim să dezvoltăm Ungheniul și să oferim tinerilor mai multe oportunități de educație, de dezvoltare și desigur, oportunități de schimbare. Vom continua în cadrul Programului „EU4Moldova: Regiuni – cheie” să aducem schimbarea la Ungheni și mă bucur că, în ultimii doi ani de program am reușit să aducem schimbări semnificative pentru dezvoltarea socio-economică a acestei regiuni și pentru a le oferi tinerilor și copiilor din această regiune, oportunități mai bune de dezvoltare, educație și activități extracuriculare”, a menționat Valeria Dumitriu, reprezentanta UNICEF.

„Pentru noi este o onoare să fim gazda acestui eveniment. Avem și noi tradițiile noastre, anume în cee ace privește cursa „Tinerețe” și, mă bucur că, an de an, numărul de participanți crește. Anul acesta am avut un număr record de participanți. Promovarea modului sănătăs de viață dă rezultate!”, a menționat și Alexandru Ambros, primarul de Ungheni.

Totodată, cei prezenți la eveniment, au putut să viziteze și târgul produselor locale și meșteșugărești, din regiunile Ungheni, Călărași și Nisporeni. La târg au fost prezenți peste 45 de meșteri populari și producători locali. De asemenea, au fost invitați să participe meșteri populari, producători locali, antreprenori și furnizori de servici, instituții publice, asociații obșești, grupuri de inițiativă locală. La tarabele producătorilor, cei prezenți au putut să găsească produse apicole, fructe uscate și proaspete, legume de sezon, vinuri, toate produsele fiind specifice regiunii Călărași, Ungheni și Nisporeni. „La acest eveniment avem parte de expoziții de picturi, de fotografii, târgul tradițiilor și a produselor locale și multe alte surprize de care vor beneficia tinerii. Cea mai importantă parte a evenimentului de astăzi este cursa Tinerețe, care se află la cea de-a XXIV-a ediție… Ne bucurăm că am reușit, într-o zi de toamnă, în ajunul sărbătorii tineretului, să adunăm atâția oameni frumoși din Republica Moldova, și nu doar”, a declarat Marina Atamuratov, specialistă cultură, tineret și sport din cadrul Primăriei municipiului Ungheni.

De asemenea, au fost activități dedicate și copiilor, iar tinerii au participat la un joc interactiv cu întrebări despre Uniunea Europeană, obținând diverse premii. Iar ulterior, toți cei prezenți în Piața Independeneței, au putut să asiste la un concert cu participarea tinerelor talente din Ungheni.

Dionisie Ternovschi, viceprimarul municipiului Ungheni a participat în cursa populară de alergări pe distanța de 5000 metri și spune că a fost una destul de ambițioasă pentru el și prima mea experiență de acest fel. Iar Andrei Grițco, șeful Cancelariei de Stat din Ungheni, care, la fel a participat la competiția de alergare, a spus că as ales cea mai lungă distanță de 10 km, pentru că am vrut să-și încerce puterile. „A fost o senzație fenomenală, așa o experiență chiar merită trăită. Consider că Ungheniul este orașul cel mai potrivit pentru a se desfășura astfel de evenimente, pentru că avem o comunitate de tineri foarte activi. Cu ajutorul acestor tineri putem să promovăm și să încurajăm modul sănătos de viață”, a menționat dânsul.

„Eu am venit din Chișinău pentru această competiție, eu sunt alergător amator. Bravo tuturor organizatorilor pentru acest eveniment frumos, mai ales că azi au alergat cei mai buni alergători din Republica Moldova”, spune Ion Proca, un alt participant la cursă.

Festivalul Tineretului la Ungheni a fost organizat de către Primăria Municipiului Ungheni, cu suportul Uniunii Europene, în cadrul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de UNICEF și PNUD. „Anul acesta, cu suportul Uniunii Europene, cursa de alergări a avut alt aspect. S-au oferit diplome și medalii tuturor participanții”, a conchis Mihai Grosu, arbitrul principal al cursei „Tinerețe”.

La final, toți sportivii au primit trofee, medalii și diplome de participare pentru rezultatele obținute.

Tatiana Tesliuc

 

 

Ungheni-Gaz a risipit fără socoteală 20 milioane de lei. Curtea de conturi a prezentat raportul de audit

Raportul de audit examinat luni, 21 noiembrie, de către Curtea de Conturi, privind conformitatea cheltuielilor și a investițiilor capitale la întreprinderile de gaze naturale și la întreprinderile înrudite descrie și cazul risipirii fără socoteală a 20,7 milioane de lei de către „Ungheni-Gaz” pentru o nouă clădire administrativă, care nici nu a fost construită. Din acești bani s-ar fi putut achita pensiile la 6,5 milioane de bătrâni sau la 18,5 milioane de persoane cu dizabilități, scrie timpul.md cu referire la Jurnal.md.

Acest caz este similar cu cel al construcției noului sediu al „Moldovagaz”, numai că nu a avut nicio finalitate. Ca și în cazul clădirii de pe str. Pușkin 64 din Chișinău, auditorii Curții de Conturi au remarcat că investițiile în cauză sunt nefondate și neacceptate de ANRE în scopuri tarifare. Prin urmare, reprezintă cheltuieli nejustificate.

Potrivit raportului de audit, în 2011 „Ungheni-Gaz” a elaborat un proiect pentru construcția unei clădiri administrative, cu suprafața de 963,9 m2. Valoarea estimativă a lucrărilor a fost peste 17 milioane de lei, iar darea în exploatare a obiectului era planificată pentru sfârșitul anului 2016. Pe parcursul executării construcției, s-a decis operarea unor modificări în proiect și valoarea de deviz a crescut până la 27,2 milioane de lei.

Pentru finanțarea proiectului, în anii 2012 și 215, „Ungheni-Gaz” a luat două credite bancare în sumă totală de 16,9 milioane de lei. Numai dobânzile achitate pentru aceste credite au fost de 4,7 milioane de lei, ceea ce a constituit 23% din valoarea investițiilor totale efectuate în clădire.

În martie 2016, la Ungheni a avut loc o ședință cu participarea conducerii întreprinderii, a antreprenorului care efectua lucrările și a reprezentanților primăriei orașului și ai „Moldovagaz”. Auditul nu specifică ce anume s-a discutat la acea întrunire, dar subliniază că s-a decis conservarea construcției cu efectuarea unor lucrări strict necesare în valoare de 2,3 milioane de lei. La finele lui 2016, „Ungheni-Gaz” a hotărât să reia lucrările și a estimat costurile pentru finalizarea lucrărilor la 9,1 milioane de lei.

Dar și aceste planuri au fost zadarnice. Auditorii au constatat că lucrările nu au mai fost încheiate și clădirea nu a fost dată în exploatare, deși pentru ea s-au cheltuit 20,7 mln de lei. Evident că investiția nu a fost recunoscută de ANRE în scopul recuperării prin tariful la gaze.

„Aceasta denotă imobilizarea resurselor financiare ale „Ungheni-Gaz” în investiții necesare activității sale”, se menționează în raportul de audit.

Problema edificării clădirii administrative a „Ungheni-Gaz” reprezintă doar un capitol din raportul de audit al Curții de Conturi, care se referă la multiple investiții, achiziții și cheltuieli nejustificate și neargumentate economic ale companiei moldo-ruse și care demonstrează managementul ineficient al acesteia.

După ce astăzi va fi examinat și aprobat în ședința Curții de Conturi, raportul de audit va fi prezentat Parlamentului.

 

Astăzi creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil

Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil. Tradiția populară spune că cei doi sfinți aduc ultimele zile calde din an. Astăzi, credincioșii merg la biserică şi aprind câte o lumânare care le va fi „lumina de veci” în lumea de apoi, transmite expresul.md cu referire la moldpres.md.

Aceasta este ultima mare sărbătoare înainte de Postul Nașterii Domnului, care începe pe 28 noiembrie.

Arhanghelul Mihail este considerat luptătorul luminii, precum și conducătorul oștilor cerești, care triumfă asupra forțelor răului. În popor se spune că el poartă cheile Raiului. Totodată, în tradiția creștină, Arhanghelul Gavriil are misiunea de a vesti tainele dumnezeiești. Anume el a fost trimis la Fecioara Maria să-i aducă vestea despre nașterea lui Iisus.

Arhanghelii Mihail şi Gavriil fac parte din ceata îngerilor care sunt apropiați și slujitori oamenilor. Din slavonă, Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”, iar Gavriil înseamnă „bărbat-Dumnezeu”. Cuvântul Arhanghel înseamnă înger.

Se crede că la originea sărbătorii, care datează din secolul al V-lea, a stat sfințirea unei biserici, închinată Sf. Arhanghel Mihail de împăratul roman Arcadicus din Constantinopol (395-408). Ulterior, în calendare a fost pomenit şi Sf. Arhanghel Gavriil şi sărbătoarea s-a extins la tot soborul îngerilor.

În această zi, peste 100 mii de moldoveni își marchează onomastica. De asemenea, în peste 200 de localități este sărbătorit hramul.

Lucia Bacalu: „Bombele, gloanțele, lipsurile cauzate de război nu aleg”

Marți, 15 noiembrie, Ungheniul a rămas, pentru mai bine de o oră, fără curent electric. Practic, totul a fost paralizat. Străzile – întunecate, activitatea magazinelor – oprită tocmai atunci când lumea se îndrepta spre casă după serviciu și când, de obicei, mulți intră să-și cumpere o pâine sau alte produse alimentare. Blocurile locative au devenit într-o clipă sumbre, parcă fără viață. Furnizarea apei potabile a fost întrerupră. La fel și încălzirea locuințelor.

O situație, cel puțin, neplăcută. O situație îngrijorătoare. Ulterior, aveam să aflăm că pana de curent a avut loc din cauza bombardamentelor masive ale Ucrainei de către forțele armate ruse, care au declanșat un război sângeros și nemilos împotriva țării vecine. În beznă au rămas sute de localități din Republica Moldova.

Ce credeți? S-au găsit și în această situație unii indivizi care s-au bucurat. Trist e că unii dintre ei parcă au și minte, și cunoștințe, și pot să se informeze suficient de mult ca să înțeleagă ce se întâmplă. De fapt, cred că sunt informați și înțeleg ce se întâmplă, doar că frustările îi chinuiesc.

Iată că aceștia, mari patrioți și unii dintre ei cică unioniști, imediat și-au dat drumul gândurilor. Să fie oare gânduri? Și-au amintit, brusc, de sloganele formațiunii aflate la guvernare, folosite în campania electorală din 2021: „E vremea oamenilor buni”, „Pornim vremurile bune” și altele. Sau poate nu și-au amintit nimic, ci, pur și simplu, repetă și ei, la orice supărare, unul și același refren: „Iaca și vremurile bune!”. Ce mai, critici de serviciu.

Ce fericire pe capul lor că au mai găsit un motiv să arunce niște bolovani în curtea guvernării. Cică, trebuia să se conecteze din prima zi de guvernare la rețeaua energetică românească. Sau, cică, trebuia să meargă cu poclon la ruși.
„E ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune”, vorba lui Eminescu. Da, e cel mai ușor să stai lungit pe pat, să te uiți în pod și să naști idei năstrușnice, desprinse de realitate. Poate e timpul să ne mai punem și mintea în mișcare, să mai consultăm legislația națională și internațională, să analizăm bine ce se întâmplă în jurul nostru înainte de a spune ceva?

Departe de mine gândul că guvernarea nu trebuie criticată. Dimpotrivă, trebuie și are pentru ce. Dar bine ar fi să ne mai informăm înainte de a critica, căci devenim, uneori, penibili.

Dacă acești pretinși patrioți și unioniști sau socialiști-șoriști, că nu mai înțeleg ce sunt cu adevărat, se bucură că sunt aplaudați de cei pe care reușesc să-i manipuleze cu „gândurile” lor geniale, halal de ei.

Să revin la deconectarea curentului electric din seara zilei de 15 noiembrie și toate consecințele acestei deconectări. A fost bine? Nu știu cum alții, dar eu m-am simțit, pentru o clipă, în pielea ucrainenilor. Doar că ei, ucrainenii, în comparație cu noi, nu se plâng, nu fac comentarii răutăcioase atunci când nu e cazul. O singură oră fără curent electric și fără apă, dar cu pace și liniște, fără rachete explodând ba într-un loc, ba în altul, și câte comentarii, iar uneori și lamentări!

Important e faptul că, totuși, majoritatea oamenilor au înțeles din start situația. Nu vreau să fiu pesimistă, dar cred că trebuie să fim pregătiți și pentru alte situații neprevăzute, poate mult mai complicate și chiar tragice, urmare a acestui război al Rusiei împotriva tuturor, nu doar a Ucrainei.

Ne privește pe toți, indiferent de preferințele politice sau de limba vorbită. Bombele, gloanțele, lipsurile cauzate de război nu aleg.

 

Și familiile care nu s-au înregistrat pentru compensații vor primi ajutor din partea statului

Acestor familii le vor fi distribuite categoria medie de vulnerabilitate, a spus ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, transmite observatoruldenord.md.

Pe de altă parte, în aceiași categorie vor fi incluse și familiile cu venituri mari. Marcel Spatari a mai declarat că, atribuirea categoriilor de vulnerabilitate va fi făcută automat în sistemul informațional de vulnerabilitate energetică pe data de 25-27 noiembrie, iar data limită a depunerii cererilor pe compensații.gov.md este 24 noiembrie.

Totodată, cetățenii cu venituri mici din categoria vulnerabilitate energetică foarte ridicată vor plăti 12 lei pentru un metru cub de gaz

Precizarea a fost făcută de către ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, în contextul compensațiilor oferite de stat. Potrivit acestuia, fondul de reducere a vulnerabilității energetice din acest an include compensații de cinci miliarde de lei, scrie jurnaltv.md.

Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Pentru consumatorii cu ”vulnerabilitate energetică foarte ridicată”, prețul final va fi de 12 lei per metru cub, ceea ce înseamnă că la tarifele actuale, valoarea compensației va fi de 17 lei 27 de bani per metru cub, iar valoarea maximă a compensațiilor în factură pentru această categorie va fi de 3 mii 110 lei. Pentru consumatorii cu ”vulnerabilitate energetică ridicată”, a doua categorie, prețul final va fi de 14 lei metru cub, ceea ce înseamnă că la tarifele actuale valoarea compensației va fi de 15 lei 27 de bani per metru cub, iar valoarea maximă a compensației în factură va fi de 2 mii 750 de lei.”

Consumatorii casnici vor achita un preț diferit pentru gazele naturale consumate în funcție de categorie de vulnerabilitate în care vor fi incluși automat de sistem, după completarea cererilor online. Pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică medie prețul final pentru un metru cub de gaz va fi de 17 lei, statul va compensa 12 lei 27 de bani. Pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică scăzută, prețul final va fi de 24 de lei per metru cub, la tarifele actuale, ceea ce înseamnă o compensație de 5 lei și 27 de bani per metru cub oferită de stat. De compensații vor beneficia și cei care sunt conectați la încălzirea centralizată.

Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Pentru consumatorii casnici de energie termică, volumul maxim compensat va fi stabilit la 1,3 lei gigacalorie pe lună pe loc de consum. Consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată vor plăti un tarif final de 1450 de lei per gigacalorie. Cei cu vulnerabilitate energetică ridicată un tarif de 1700 de lei per gigacalorie, iar cei cu vulnerabilitate energetică medie un tarif de 1950 de lei per gigacalorie. Cei cu vulnerabilitate scăzută vor plăti un tarif de 2500 de lei.”

Statul va oferi compensații pentru energia electrică în limita a 75 kW/h doar pentru categoriile de vulnerabilitate energetică foarte ridicată și ridicată.

Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Cei mai vulnerabili vor plăti un tarif final de 3,3 lei kW/h, iar a doua categorie de vulnerabilitate energetică, un tarif de 3,7 lei kW/h, diferența fiind compensată în factură, așa cum se întâmplă cu gazele naturale și energia termică.”

Ministerul Economiei elaborează un mecanism de compensații și pentru agenții economici, a adăugat Marcel Spatari.

Până acum, pe platforma compensatii.gov.md au fost depuse 645 de mii de cereri, dintre care o treime, adică 268 de mii, au fost înregistrate de către bibliotecari și asistenții sociali.

În acest an, vor fi compensați 180 de metri cubi de gaze pentru consumatorii casnici, cu 30 de metri cubi mai mult față de anul trecut.

A început pregătirea drumurilor publice naționale pentru sezonul de iarnă

Î.S „Administrația de Stat a Drumurilor” a demarat măsurile de pregătire a drumurilor publice naționale pentru sezonul de iarnă 2022-2023.

Potrivit unui comunicat, pentru întreținerea și administrarea rețelei drumurilor publice naționale, Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor” are încheiate contracte de antrepriză cu S.A. ,,Drumuri’’ din teritoriu. În scopul menţinerii stării de viabilitate a reţelei de drumuri, au fost întreprinse măsuri de pregătire a drumurilor şi întreprinderilor rutiere pentru activitate în sezonul de iarnă a anilor 2022-2023.

La executarea lucrărilor de deszăpezire şi distribuire a materialului antiderapant pe drumurile publice se preconizează antrenarea a 517 autospeciale şi utilaje rutiere:

  •  autogredere-94;
  • buldozere cu șenile – 30;
  • tractoare cu pneuri cu lame -133;
  • freze de zăpadă – 15;
  • distribuitoare auto – 139;
  • încărcătoare – 65;
  • excavatoare – 41.

Gradul de pregătire către sezonul de iarnă a mașinilor și utilajelor rutiere este de 75,2%. De asemenea, pentru utilizarea suplimentară a tehnicii de deszăpezire și sporirea eficienţei lucrărilor de întreținere a drumurilor publice, S.A. „Drumuri” vor încheia contracte directe cu agenţii economici din teritoriu, se mai menționează în același comunicat.

Pentru combaterea lunecuşului pe drumurile publice, sunt pregătite peste 31 mii tone de material antiderapant, dintre care 9,5 mii tone de sare tehnică și peste 45 mii tone de nisip/savură. Totodată, informăm că în anii precedenți sarea tehnică a fost achiziționată de către S.A. ,,Drumuri”, de la companiile din Ucraina. Având în vedere situația social-economică din regiune, achizițiile de sare tehnică se efectuează în baza ofertelor comerciale primite de la agenții economici din Republica Moldova și România.

Astfel, costul mediu a unei tone de sare tehnică este de 3400/3800 lei pentru o tonă. Pentru monitorizarea şi vizualizarea stării condiţiilor de circulaţie pe timp de iarnă, pe drumurile naționale sunt instalate 24 de camere video la moment, funcționează 22. Pe sectoarele dificile de drum cu declivități majore (8-10%), vor fi organizate posturi de remorcare pentru unităţile de transport de tonaj. Posturile vor fi organizate în preajma tronsoanelor:

  • M1 frontiera cu România-Leuşeni-Chişinău-Dubăsari-frontiera cu Ucraina, km 36 (s. Cristeşti); R6 Chişinău-Orhei-Bălţi, km 33-34 (s. Peresecina);
  • R1 Chişinău-Ungheni-frontiera cu România, km 79-80 (s. Corneşti); R3 Chişinău-Hînceşti-Cimişlia-Basarabeasca, km 27 (s. Fundul Galbenei);
  • R8 Edineţ-Otaci-fr. cu Ucraina, km 53-55 (or. Otaci );
  • R30 Anenii-Noi-Căuşeni-Ştefan Vodă-frontiera cu Ucraina, km 19-20 (s. Troiţa Nouă) și altele în caz de necesitate.

 

 

Vacile care se „droghează” cu cânepă. Efecte adverse și ce impact are asupra laptelui

Un nou studiu, făcut de cercetătorii americani care au descoperit că bovinele care se hrănesc cu furaje ce conțin cânepă par să fie la fel de drogate ca oamenii. Aveau simptome tipice ca persoanelor care se droghează: ochi roșii, mers clătinat, letargie, transmite agrotv.md cu referire la digi24.ro.

Descoperirea ar putea să le dea de gândit autorităților din domeniu despre cât de sigur pentru animale este acest tip de furaj ieftin și ușor de cultivat. O altă îngrijorare majoră este posibilitatea ca ingredientul activ din marijuana să ajungă în alimentele pe care le consumă oamenii prin laptele obținut de la bovinele intoxicate.

Serkan Ates, inginer agronom la Universitatea de Stat din Oregon: „Au descoperit un efect mult mai profund asupra comportamentului animalelor decât ceea ce am văzut până acum în studiile legate de consumul de produse lactate.”

Derivată din plantele Cannabis sativa, cânepa are o concentrație de tetrahidrocanabinol – compus psihoactiv – mai puțin intensă decât variantele de cannabis folosite în marijuana. În schimb, florile de cânepă sunt pline de canabidiol, o substanță chimică folosită pentru ameliorarea unor probleme de sănătate, precum anxietatea, dependența și insomnia.

Vacile drogate au consumat de 86 de ori mai mulți compuși psihoactivi decât doza necesară pentru a intoxica un om

Pentru a descoperi care este impactul compușilor activi ai canabisului, cercetătorii de la Institutul Federal German pentru Evaluarea Riscurilor au hrănit 10 vaci de lapte cu furaje care conțineau diferite concentrații de canabinoizi. În cursul experimentului, care a durat mai multe săptămâni, oamenii de știință au luat probe de lapte, sânge și fecale și au studiat comportamentul vacilor. Dozajul a fost un element cheie al experimentului

Vacile care s-au hrănit cu furaje din plante întregi de cânepă nu au prezentat schimbări notabile față de bovinele care au primit porumb. Situația a fost cu totul diferită pentru vacile care au consumat furaje din frunze, flori și semințe bogate în canabinoizi. Potrivit calculelor oamenilor de știință, aceste vaci au consumat cantități de tetrahidrocanabinol de 86 de ori mai mari decât doza necesară pentru a intoxica un om.

Respirația și ritmul cardiac al animalelor au încetinit în timp ce vacile mâncau tot mai puțin și produceau tot mai puțin lapte. Bovinele amețite căscau mai des, produceau mai multă salivă și mucus și își foloseau limba în mod hiperactiv, potrivit raportului publicat de cercetători în Nature Food. Unele vaci aveau ochii roșii și se clătinau pe picioare.

În laptele obținut de la vacile drogate s-au găsit compușii activi ai canabisului

Comportamentele neobișnuite s-au oprit în câteva zile după ce vacile nu s-au mai hrânit cu cânepă, dar compușii activi ai canabisului au rămas în laptele lor, care conținea concentrații mari de tetrahidrocanabinol, canabidiol și alți canabinoizi.

Nu este clar dacă laptele obținut de la vacile care consumă cânepă îi afectează pe oamenii care îl beau.

Robert Pieper, nutriționist de animale: „Studiul nu ne permite să tragem concluzii cu privire la riscul sanitar al consumului de lapte disponibil pe piață.”

Dacă se dovedește că furajele din cânepă pot fi folosite în siguranță, ele ar putea deveni o opțiune binevenită pentru fermieri, potrivit lui Ates. Cânepa este o alternativă ieftină, disponibilă pe scară largă și foarte hrănitoare.

Ates: „S-ar putea să nu fie posibil să hrănim vacile de lapte de mare randament cu cânepă.”

Chiar dacă nu va fi folosită ca nutreț principal, cânepa poate avea alte utilizări pentru animale. Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Kansas au descoperit că dacă este administrată în doze mici, cânepa reduce stresul vacilor, care nu mai petrec la fel de mult timp întinse pe jos.

Astfel, cânepa ar putea fi foarte utilă pentru liniștirea bovinelor în timpul transportului, când sunt înțărcate și în alte situații stresante.