Începând cu luna august 2025, gospodăriile din Republica Moldova vor primi facturile pentru gazele naturale de la Energocom, compania de stat, și nu de…

Casa de Cultură din Sipoteni a fost modernizată, fiind dotată cu 450 de scaune teatrale și 37 de unități de echipament și tehnică de…
Împletitul din lozie este una dintre cele mai plăcute îndeletniciri ale meșterului popular Valeriu Baciu din Temeleuți, pe care o practică de peste 30…
În 1803, cu toate că răzeșii satului Hirova erau supuși birului istovitor, au reușit să construiască o frumoasă biserică din lemn. Aceasta a fost…
Știți ce nume și-au ales părinții pentru copiii lor, care s-au născut în 2022? La Ungheni, cel mai popular prenume a fost David și…
Suntem în ajunul Sărbătorii Învierea Domnului și ne-am propus să discutăm cu preotul Ștefan Rîmbu, slujitor la Catedrala Episcopală din orașul Ungheni. Vom face…
Consilierii Biroului de probațiune Călărași și-au propus colectarea cărților pentru subiecții de probațiune, avînd drept scop facilitarea procesului de reeducare și resocializare a persoanelor…
Contribuabilii persoane fizice pot verifica în regim online existența obligației fiscale de achitare a impozitului pe venit, transmite moldpres.md Pentru asta, contribuabilii trebuie să…
În premieră, la Școala Primară „Spiridon Vangheli” s-a desfășurat un târg de primăvară „Florii pentru copii în ii”. Scopul proiectului investițional educațional a fost…
În acest an, pe 16 aprilie, toți creștinii sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Prima zi de Paşte aduce cu ea şi o serie de obiceiuri,…
Un bărbat din raionul Ungheni a fost internat la spitalul de psihiatrie după ce și-a violat bunica paralizată. Sentința a fost pronunțată de magistrații…
În ajun de Paşti, carnea de miel se vinde ca pâinea caldă, majoritatea moldovenilor dorindu-şi să aibă pe masa de sărbătoare bucate tradiţionale. Carnea…
Ouăle roșii sunt un simbol important în religia creștin-ortodoxă și nimeni dintre noi nu își poate imagina sărbătorile de Paști fără acest aliment pe…
Mai multe categorii de populație vor fi scutite de obligativitatea de a achita primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Un…
La sfârșit de martie, mai exact pe 27 martie, a fost marcată aniversarea de 105 de la Unirea Basarabiei cu România. E o sărbătoare…
Un număr record de cetățeni ai Republicii Moldova, adică 97,1% din populație, se pregătesc să sărbătorească Paștele în acest an. Aceasta reprezintă cea mai…
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi, 12 aprilie, noile tarife la energia electrică. Consumatorii deserviți de FEE Nord, vor plăti…
În perioada 6 – 8 aprilie, reprezentanții comunei Măcărești au participat la expoziția Tourism & Travel Expo, organizată la CIE ”Moldexpo”. În cadrul expoziției…
Proprietarii de automobile sunt obligați să anunțe compania de asigurări dacă își vând automobilul, donează sau schimbă, potrivit Comisiei Naționale a Pieței Financiare(CNPF). „Este…
„Îndrăznește să-ți trăiești visurile. Din nou!” – sub acest slogan a fost lansat programul Capitala Tineretului 2023 la Ungheni, pe 10 aprilie. De altfel,…
Raionul Călărași s-a întors cu locul I de la Festivalul – concurs „Casa părintească – destinație turistică”, organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova și…