Motorina oferită drept ajutor umanitar pentru fermierii afectați de secetă a ajuns la Ungheni

Imagine simbol, sursa radiochisinau.md

Cea de-a doua garnitură cu motorină oferită drept ajutor umanitar pentru fermierii afectați de seceta din anul 2022 a ajuns la Ungheni în după amiaza zilei de astăzi, 5 aprilie. Mai exact, este vorba de 26 de vagoane-cisterne cu 1317 tone de motorină. Informația a fost confirmată pentru deschide.md de către directorul Agenției Rezerve Materiale ai MAI, Marin Lisî.

Potrivit oficialului, după ce trenul va ajunge la Ungheni, specialiștii vor lucra asupra procedurilor vamale și celor tehnice, după care vor fi schimbate boghiurile, astfel încât trenul să plece spre Căușeni, la baza petrolieră.

„Reprezentanții Agenției vor lucra în regim non-stop și în zilele de weekend”, a precizat directorul ARM.

Sâmbăta, 6 aprilie, ar urma să înceapă măsurările denso-volumetrice și prelevarea probelor de laborator privind determinarea indicilor calitativi, după care va începe descărcarea și depozitarea motorinei.

La fel, în următoarea perioadă ar urma să înceapă pregătirile pentru încărcarea și trimiterea spre R.Moldova a ultimei garnituri cu motorină, în volum de 1346 tone.

De menționat că miercuri, 3 aprilie, prima garnitură cu 1336 tone de motorină, oferită de România fermierilor moldoveni în calitate de ajutor internațional extern de urgență, a fost descărcată și depozitată la baza petrolieră de la Căușeni.

În total, România a donat Republicii Moldova 4 mii de tone de motorină. Astfel, în următoarea perioadă ar urma să ajungă alte două garnituri. Motorina nu a putut trece Prutul mai devreme din cauza faptului că autoritățile de la Chișinău nu aveau unde o depozita.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *