Astăzi creștinii ortodocși intră în Postul Adormirii Maicii Domnului

Astăzi, 14 august, creștinii ortodocși intră în Postul Adormirii Maicii Domnului și îi sărbătoresc fraţii Macovei, care au fost mari luptători pentru datinile părinteşti şi primii martiri ai Vechiului Testament şi de acum cei care ne arată un exemplu şi pentru Noul Testament. Bătrânii au numit în cinstea lor prima zi de post – Macovei Cap de Post, ca un început binecuvântat în cinstea acestor fraţi Macovei, acestă sărbătoare are în popor mai multe denumiri: Macovei, Macavei sau Ziua Crucii de vară. Denumirea de Macovei era consacrată unui personaj, care ar fi avut şapte capete, dar ar fost ars de păgîni. Mai departe intrăm în Postul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi tot în această zi se scoate din altar, la vecernie Sfânta Cruce împodobită cu flori

În popor se crede că prima denumire de Macovei e legată de numele Macovei, iar a doua cu macul, plantă asociată zeilor cerului şi cultului morţilor; nu întîmplător, la Macovei se culege macul şi se sfinţeşte la biserică pentru a nu face viermi. Tot atunci, se face agheasmă cu care se stropeşte grădina. La biserică se sfinţesc cîteva spice de grîu ce urmează a fi semănate.

O altă denumire a sărbătorii este Macovei Cap de Post. În această zi începe Postul Sfintei Marii (Adormirii Maicii Domnului). La Macovei se scoate mierea din ştiubeie. În ştiubeie se lasă numai atîta miere, cît se crede că au nevoie albinele pentru iarnă.

Pe vremuri o denumire mai ciudată a acestei sărbători era ziua sau Macoveiul Ursului. Se ţinea această zi cu sfinţenie tocmai pentru ca ursul să nu facă pagube în vite, socotindu-se ursul rege al animalelor.

Exista cultul ursului, precum că acesta ar poseda virtuţi apotropaice, medicale. Puterile sale puteau fi transferate asupra oamenilor, care îi purtau numele. Se obişnuia ca la naştere, moaşa să ungă sau să-i dea copilului o linguriţă de untură de urs, crezînd că „atunci va fi om tare şi nu-l va doborî nimeni”. Pentru creşterea părului era recomandată untura de urs în combinaţie cu cenuşa de nuci şi alun.

Exista şi aşa-numitul „călcat” al oamenilor cu dureri de şale de către urşi – credinţă cunoscută la noi. Se credea că ursul alunga relele din casele unde era dus să joace sau de la acei pe care-i „călca”.

În popor se vorbește că în această zi nu se taie harbuzul (pepenele verde), nu se muncește, nu se spală, nu se prăjește și nici nu se coase, doarece cine muncește în această zi va fi tras pe năpastă.

Această sărbătoare, împreună cu Pintilie Călătorul şi Schimbarea la Faţă, sînt considerate cele mai importante „hotare” între vară şi toamnă.

Expresul.md

A fost lansată harta interactivă a accidentelor rutiere

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) în comun cu Administrația de Stat a Drumurilor și SRL Royal Map au realizat amplasarea informației despre accidentele rutiere, pe Harta interactivă https://harta.asd.md/.

”Ca rezultat poate fi vizualizată informația actuală a datelor despre categoria, starea drumurilor, geometria, îmbrăcămintea rutieră, indicele de planietate și altele”, scriu reprezentanții Inspectoratului General de Poliție.

Harta conține un motor de căutare unde pot fi vizualizate sectoarele de drum în funcție de poziția kilometrică și coordonatele geografice. Datele prezentate pe harta interactivă contribuie la planificarea lucrărilor necesare, sporirea transparenței, dar și la analiza situației accidentare în traficul rutier.

Harta are scopul de a crea o monitorizare geospațială prin implementarea și analiza sectoarelor de drum cu risc sporit de accidente rutiere și facilitarea comunicării cu alte instituții pentru schimbul de date dintre acestea privindrutieră, precum și dezvoltarea în continuare a rețelelor rutiere.

Expresul.md

La Călărași s-a vorbit despre dezvoltarea afacerilor verzi

Persoanele interesate de inițierea și dezvoltarea unei afaceri verzi, sau cele care vor să își ecologizeze afacerea existentă, s-au înscris printre participanții unui training antreprenorial, desfășurat la Incubatorul de Afaceri din orașul Călărași.

Proiectul intitulat „Stimularea economiei verzi în Republica Moldova” a ajuns zilele trecute și la Călărași. Cu acest prilej, mai mulți antreprenori locali, dar și persoane interesate să își deschidă un business, sau venit la trainingul antreprenorial găzduit de Incubatorul de Afaceri din orașul Călărași. Programul de suport este oferit de Organizația Internațională a Muncii, prin intermediul proiectului „Stimularea economiei verzi în Republica Moldova”.

Victor Ambroci, managerul incubatorului, crede că instruirea este un prim pas pentru antreprenorii călărășeni de a accesa finanțările de care au mare nevoie și de a-și crea un plan de afaceri. ” Urmează o suită de 5 astfel de seminare prin care, alături de mai mulți parteneri precum Direcția Economie, Agricultură și Dezvoltare Rurală a Consiliului raional Călărași,  Grupurile de Acțiune Locală ”Plaiul Codrilor” și ”Codrii Călărașiului”, vrem ca să inițiem și dezvoltăm afaceri verzi la nivel de regiune”, ne-a spus Victor Ambroci.

Despre relevanța Proiectului și oportunitățile lui pentru comunitatea locală au vorbit membrii echipei de implementare a acestuia. Ei s-au referit și la aspectele inovative cerute de standardele internaționale în lansarea afacerilor. De asemenea aceștia au răspuns la întrebările participanților la ședința de informare.

”Prin intermediul acestui proiect țintim dezvoltarea abilităților antreprenoriale pentru cel puțin 200 de antreprenori din Republica Moldova, dintre care cel puțin 20 ne-am dori să fie de la Călărași. În cadrul instruirilor noastre prezentăm programul de suport, dar vom aduce la cunoștință și alte oportunități de finanțare, astfel încât să fie create afaceri cu valoare, cu produse interesante și, în plus, să fie create și noi locuri de muncă pentru locuitorii raionului”, a declarat Natalia Iachimov, coordonatoarea proiectului.

Prezentă la eveniment, șefa adjunctă a Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, Tatiana Rotari, a vorbit despre șansele de a primi suport pentru toți cei care urmăresc să aplice la programele guvernamentale pentru inițierea și dezvoltarea unei afaceri ecologice.  ”Una dintre prioritățile Guvernului Republicii Moldova este de a dezvolta economia locală, de asta la Călărași susținem, pe cât de mult posibil, antreprenorii. Îi încurajăm să participe la toate programele guvernamentale și în mod special la noul program ”373”, despre care vor afla mai multe în cadrul acestor traininguri, extrem de binevenite pentru ei”, a conchis Tatiana Rotari.

Importanța Programului de instruire antreprenorială pentru potențialii oameni de afaceri  din Călărași a fost apreciată de participanții la instruire. Printre ei l-am întâlnit pe Andrei Pînzaru, care și-a dezvoltat o afacere în domeniul importului și comercializării de mașini electrice din China, fiind și rezidentul incubatorului. ”E o instruire binevenită pentru că pe lângă faptul că noi contribuim la partea de electrificare a mobilităților companiilor, avem ocazia să vedem și partea de ecologizare a unei afaceri, din punct de vedere al apei, energiei și căldurii. Tot globul la moment se confruntă cu probleme de mediu, inclusiv și Republica Moldova, iar activitatea de astăzi este menită ca să ne învețe cum să diminuăm din efectele negative pe care le are omul asupra mediului”, a declarat Andrei Pînzaru.

De menționat că Programul pentru promovarea economiei verzi pentru anii 2023-2027 este un document de politici publice pe termen mediu, care derivă din Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030”. Scopul Programului este de a susține implementarea și adoptarea principiilor de economie circulară, în armonie cu dezvoltarea economică și bunăstarea socială.

Doina Chicu

Foto/ Lucrările de reparație a podului din apropierea satului Medeleni sunt în plină desfășurare

Lucrările de reparație a podului de șosea peste râul Gârla Mare, poziționat pe drumul public R16 Bălți-Fălești-Sculeni-Ungheni, km 62,376, sunt în plină desfășurare. Obiectivul general al proiectului prevede demolarea podului existent care este în stare generală nesatisfăcătoare și construcția unui pod nou, pentru a asigura circulația rutieră în condiții de siguranță, confort și maximă fluență, scrie asd.md.

Podul urmează să aibă o lungime de 27,82 de metri, cu două benzi de circulație, trei deschideri, lățimea părții carosabile fiind de 7 metri.

”În prezent, pentru a minimiza disconfortul creat de lucrările în desfășurare, un antreprenor a finalizat construcția drumului provizoriu de ocolire cu o lungime de 143,6 de metri, amenajat din beton asfaltic, cu stâlpi și indicatoare de semnalizare temporară”, menționează reprezentanții Agenției de Stat a Drumurilor (ASD).

Menționăm că traficul rutier de pe pod este redirecționat conform schemei de organizare, pe drumul de ocolire. Valoarea totală a proiectului este 12,9 milioane de lei, din mijloacele fondului rutier.

Podul din apropierea satului Medeleni, face parte din comuna Petrești, raionul Ungheni iar, termenul de finalizare a lucrărilor: sfârșitul lunii decembrie a anului curent.

Expresul.md

 

 

Terenul de sport din Ungheni Vale va fi renovat

Un teren ca la carte, cu înveliș artificial, cauciucat, cu toate cele necesare pentru practicarea sportului, va fi amenajat în sectorul Ungheni Vale, în locul celui actual, care este deja depășit de timp.

Finanțarea se va face din Fondul de Sinergie pentru Dezvoltare Urbană (FSDU) – ediția 2023-2024, co-finanțat din sursele Polish aid și lansat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

Proiectul, întitulat „Renovarea infrastructurii sportive a zonei de revitalizare urbană a municipiului Ungheni”, mai prevede crearea și instruirea unor echipe de voluntari – promotori ai modului sănătos de viață, organizarea de campanii de sensibilizare și promovare a sportului și stilului sănătos de viață, instruiri ale antreprenorilor locali în vederea promovării afacerilor, desfășurarea unui festival cu genericul „Mod sănătos de viață”.

De notat că acest proiect, alături de alte 11 propuneri de proiecte ce vizează sectorul Ungheni Vale, face parte din Portofoliul de proiecte incluse în programul de revitalizare urbană al municipiului Ungheni 2023-2027, aprobat de Consiliul Municipal din 16 decembrie 2022.
Portofoliul de proiecte este publicat pe pagina web a Primăriei – www.ungheni.md – la rubrica „Revitalizare urbană”.

Expresul.md

Un nou spațiu de recreere și agrement va fi disponibil, în curând, pentru ungheneni

În scurt timp, pe unul dintre spațiile publice din municipiul Ungheni (pe strada Nanțională, tronsonul cuprins între străzile Decebal și Vasile Lupu) va apărea un nou spațiu de recreere și agrement. Este vorba de amenajarea unei suprafețe de 248 de metri pătrați, unde vor fi instalate 11 elemente de joacă pentru copii, 4 elemente de fitness, 2 bănci, coșuri de gunoi.

S-a decis amenajarea spațiului respectiv urmare a solicitărilor locuitorilor din zonă. Totodată, se știe că regiunea este foarte aglomerată, aici fiind amplasate 10 spații comerciale, o piață mixtă și 4 blocuri de locuit multietajate, astfel că un spațiu de recreere este necesar și binevenit.

Toate elementele de joacă pentru copii vor fi realizate din materiale care nu lunecă, rezistente la umiditate, prelucrate cu structură multistrat de diverse culori, fără componente toxice. Și elementele de fitness, destinate adolescenților și adulților, vor fi acoperite cu vopsea pulbere, rezistentă la factorii climatici.

Proiectul „Amenajarea unui spațiu de recreere și agrement pe strada Națională din municipiul Ungheni” va fi realizat, grație Programului Național de granturi mici pentru dezvoltare regională și locală „Satul European Expres”.

Expresul.md

Opinii / Lucia Bacalu: Bacalaureatul unor așa-zise vedete

De la un timp, tare ușor te mai faci vedetă. Te filmezi zi de zi ba dansând, ba strâmbându-te în cameră, ba machiindu-te, și gata: ești în centrul atenției internetului. De multă minte nu e nevoie. Dimpotrivă, în acest caz, vorba scriitorului rus, Aleksandr Griboedov, prea multă minte strică.

Chiar recent, a apărut o știre curioasă: vedetele TikTok-ului moldovenesc au picat examenele de BAC. TikTok-ul e un fel de mahala pe internet, dar care e urmărit de milioane de adolescenți și tineri, inclusiv din Republica Moldova. Nu am înțeles încă până la capăt care e menirea sa. Din punctul meu de vedere, și am mai spus-o undeva, este o platformă de debilizare a populației, mai ales a celor tineri, care încă nu au formată o gândire analitică, psihicul încă le este în dezvoltare.

Iată că „fetițe cu fițe” și băieței din aceeași tagmă au dibuit bine că pot câștiga, datorită acestei platforme. Pot câștiga faimă, pot câștiga bani. De ce să nu o facă? Și unde în altă parte ar putea să se manifeste dacă ținem cont de capacitățile lor intelectuale?

Dar Dumnezeu cu ei și cu ele. Este alegerea lor și a părinților, bănuiesc. Nu cred că părinții nu știu de preocupările copiilor lor.
Trist și îngrijorător este faptul că aceste adolescente și adolescenți devin, pe parcurs, un model pentru mulți dintre semenii lor.
Pe vremuri, îmi amintesc, o parte dintre tineri renunțau să mai învețe și să-și continue studiile la facultăți, motivând prin faptul că un simplu muncitor câștigă mult mai bine și mai mult decât un profesor. Nu știu câți dintre aceștia consideră azi că au făcut, în adolescența lor, alegerea corectă sau câți – că au greșit. Cu siguranță, unii regretă.

Istoria se repetă. Și, din păcate, ar putea lua o amploare mai mare. Câți oare dintre adolescenții și tinerii noștri de azi se uită cu admirație și invidie la duduița care, la doar 18 ani, a reușit să-și cumpere o mașină luxoasă, de peste 100 mii de euro, din banii câștigați, cică, de ea în urma postărilor pe platformele din internet? Foarte mulți, cred eu.

Cum oare au reacționat aceștia la știrea că acea duduiță nu a fost în stare să ia măcar o notă de 5 la unul dintre examenele de BAC? Ce concluzie pot trage ei? Simplă: iată că fără BAC, fără note mari la liceu, poți să ai de toate și să câștigi cu ușurință sute de mii de euro.
Doar că tinerii noștri, o parte dintre ei, nu cred că se gândesc că acea duduiță, pur și simplu, la un moment dat, s-a aflat la locul potrivit și norocul i-a surâs. A fost un fel de loterie.

Pe de altă parte, pe mine personal mă bucură un aspect al acestei istorii. În sfârșit, examenele de bacalaureat au devenit corecte, la fel și notele. S-a încheiat acea epocă, când părinții „cumpărau” notele la examenele de BAC și te trezeai că unii elevi mediocri, care abia de  promovau clasa din cauza notelor slabe la disciplinele școlare, luau note de 9 sau chiar 10 la examenele de bacalaureat exact la aceleași discipline școlare. Minunăție, nu alta.

Iată că acum, se pare, lucrurile s-au schimbat. Pe acele „vedete” ale TikTok-ului nu le-a ajutat nici faima, nici banii. E deja bine.

logo pin

De anul viitor, va fi introdusă o notă minimă de admitere la facultatea de pedagogie

„De anul viitor, va fi introdusă o medie minimă de admitere la Pedagogie”. Declarația a fost făcută de ministrul Educației, Dan Perciun, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit ministrului, măsura va fi introdusă din motiv că în prezent circa 25 la sută din cei care merg la buget la Pedagogie au o medie de admitere mai mică decât 7.

„Unul dintre lucrurile pe care le vom face în primul rând, dar deja începând cu admiterea de anul viitor, este introducerea unei medii minime de admitere la Pedagogie, pentru că, cred eu, este important să comunicăm foarte clar societății că cei mai buni elevi merg să devină viitori pedagogi. Pedagogia trebuie să fie văzută ca o profesie prestigioasă, o profesie apreciată și din punct de vedere financiar, dar în egală măsură apreciată de către societate și la nivel de discurs, și la nivel de percepție publică, deci ambele trebuie să se complementeze”, a declarat Dan Perciun.

Ministrul susține că Ministerul Educației nu își propune ca să revină la situația când medicul, doctorul și preotul în sat erau persoanele cele mai respectate și aveau o autoritate incontestabilă, însă își dorește doar să ridice prestigiul meseriei de pedagog.

„Ne dorim să existe o autoritate maximă a cadrului didactic într-o variantă mai democratică, participativă, dar trebuie să redăm prestigiul profesiei. Și pentru asta discutăm și despre aspectele salariale care sunt importante, dar dincolo de asta sunt multe alte lucruri care trebuie făcute și trebuie spuse, iar această apreciere trebuie manifestată prin tot ceea ce facem noi”, a mai subliniat Dan Perciun.

Expresul.md

Din Donețk, s-a refugiat la Ungheni. De cinci luni este angajată la biblioteca publică raională. „Chiar suntem mulțumiți de faptul că, Marina face parte din echipa noastră”

Marina Pecer, o refugiată din regiunea Donețk, stabilită de mai bine de un an de zile cu traiul în Ungheni, de cinci luni este angajată la Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir”. Este responsabilă de activitățile organizate în cadrul bibliotecii, în special, cu refugiații.

Prima interacțiune cu biblioteca, Marina a avut-o grație activităților ce se realizau pentru refugiați. „Țin minte că era prin februarie… Am avut o depresie îngrozitoare”, își amintește femeia. Atunci când a decis, împreună cu familia să se refugieze în Moldova, părinții i-au rămas în Donețk, sub focuri de armă și nu putea să ia legătura cu ei, iar acest lucru o deprima nespus de mult. „În acele momente foarte dificile pentru mine, întâlnirile de grup de la bibliotecă, în special cele cu psihologul, erau ca o gură de aer proaspăt”, își mai amintește ea.

În timpul discuțiilor, a menționat că ar vrea să se angajeze oriunde, pentru a-și ține mintea ocupată cu alte lucruri. În acele momente nu conta pentru ea atât salariul, pe cât nevoia de comunicare. Astfel, atunci a venit și propunerea din partea administrației bibliotecii de a se angaja aici și iată că, începând cu 1 martie, ea este angajată la bibliotecă ca șefă serviciu, responsabilă de activitățile cu refugiații.

Acum, lucrul la bibliotecă o ajută să depășească stările și emoțiile care o copleșesc. Aici, petrece o jumătate de zi, cinci zile pe săptămână, este implicată în diverse activități cu copiii refugiați, dar și din comunitate – vorbitori de rusă, dar și deservește utilizatorii. „Mă ajută foarte mult faptul că lucrez. Prima jumătate de zi sunt ocupată la bibliotecă, iar a doua jumătate de zi planific activitățile pentru a doua zi”, spune ea.

De regulă, cei cu care lucrează sunt copiii, iar ei, prin energia lor pozitivă, o ajută să-și încarce „bateriile”. „Da, acasă la fel te așteaptă aceleași probleme, dar le fac față mult mai bine, nu mă mai gândesc atât de mult la lucruri negative. Pot spune că, încet – încet lucrurile se rezolvă spre bine. Desigur, și aici sunt diferite provocări, însă încerc să le depășesc cu ajutorul colegilor, care îmi oferă suportul și ajutorul în unele situații”, mai spune femeia.

Odată cu angajarea la serviciu, credea în ideea de a rămâne să locuiască în Ungheni. Serviciul îi aducea un sentiment de mulțumire, iar copilul cel mai mic l-a înscris în clasa I. Însă, are momente în care vrea să lase totul și să se întoarcă acasă, în Ucraina: „Moral, ne vine greu să locuim aici, pentru că ne ciocnim de oameni care deschis ne spun că e timpul să plecăm de aici. Dar, am întâlnit și oameni binevoitori și înțelegători. Până la urmă, oamenii sunt diferiți și reacționează în mod diferit. Deși, mă aflu aici de mai bine de un an aici totuși, îmi doresc foarte mult să mă întorc acasă”.

Marina Pecer s-a înscris și la cursuri de limba română pentru a se înțelege mai bine cu oamenii din comunitatea în care locuiește. „Am încercat să mă angajez chiar de la început, dar de fiecare dată primeam același răspuns: trebuie să cunosc limba română. Acest lucru m-a și determinat să încep s-o studiez. Am trecut două nivele de studiere a limbii române, însă tot mai am de lucru. Înțeleg unele cuvinte și asta mă ajută să potrivesc contextul, însă mai am mult de muncă la acest capitol”, recunoaște Marina Pecer.

Angajații de la bibliotecă au doar cuvinte de laudă la adresa ei. „Faptul că o avem pe Marina angajată la bibliotecă, ne-a ușurat foarte mult munca. Chiar suntem mulțumiți de faptul că, Marina Pecer face parte din echipa noastră. Apreciez faptul că ea studiază limba română și chiar înregistrează progrese”, a subliniat colega ei, Aliona Manciu, șefă serviciu la bibliotecă.

NOTĂ: Expresul a făcut o solicitare pe platforma „Vreauinfo” către Agenția Națională Asistența Socială pentru a afla care este numărul total de refugiați în raionul Ungheni. Astfel, conform informației, în raionul Ungheni sunt, în total, 203 de refugiați, dintre care: 42 bărbați, 91 femei și 70 copii. Dintre aceștia, 52 de refugiați sunt plasați în centrul de Plasament Temporar din orașul Ungheni, iar 151 stau în gazdă.

Cei mai mulți refugiați sunt în orașul Ungheni – 98 la număr, urmat de satul Sculeni cu 17 refugiați, Pîrlița – 7 refugiați și Agronomovca – 6 refugiați. La Morenii Noi și Florițoaia Veche sunt câte 4 refugiați, iar la Cetireni, Valea Mare și orașul Cornești – câte 3 refugiați. În Alexeevca, Bușila, Cornova, Costuleni și Măcărești sunt stabiliți cu traiul câte un refugiat.

Totodată, în raionul Ungheni sunt înregistrate și 41 de familii gazde.

______________________________________________________________________________________________

Acest material este realizat în cadrul campaniei de promovare organizată de către A.O. „Juriștii pentru Drepturile Omului” și este parte a proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID, Ambasada Britanică și implementat de Internews în Moldova și Freedom House, care are ca scop promovarea dezvoltării mass media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice. Conținutul acestui material nu reflectă în mod necesar viziunea Ambasadei Britanice, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

 

 

Start unui concurs transfrontalier pentru toți pasionații de fotografie

Ești pasionat de fotografie și vrei să ilustrezi beneficiile aduse comunităților aflate pe ambele părți ale frontierei? Atunci ai posibilitatea să te înscrii la concursul de fotografie „Granițe comune. Soluții comune”, dedicat Zilei Cooperării Interreg 2023 în Republica Moldova.

Concursul este organizat în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, este deschis tuturor cetățenilor din Republica Moldova și România, cu vârsta mai mare de 18 ani, motivați să împărtășească ideile creative și să traducă în limbaj artistic tematica concursului.

Potrivit organizatorilor, lucrările fotografice înscrise vor pune în evidență rezultatele proiectelor în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, având ca scop promovarea unor soluții comune la problemele comune de pe ambele părți ale granițelor (din județele Iași, Botoșani, Vaslui, Galați și de pe întregul teritoriu al Republicii Moldova pentru o regiune de prosperitate și vecinătate, realizată prin acțiuni de cooperare transfrontalieră.

Toate proiectele Programului Operațional Comun România-Republica Moldova care pot fi fotografiate sunt afișate online. Vezi aici harta proiectelor. Iar mai multe detalii despre proiecte pot fi aflate pe pagina programului www.ro-md.net.

Data llimită, pentru înscrierea la concurs este 27 august 2023, cele mai bune lucrări vor fi premiate cu gadget-uri moderne: smartwatch, căști audio și marele premiu – o trotinetă electrică, dar și alte surprize. Lucrările câștigătoare vor fi expuse în cadrul Zilei de Cooperare Interreg și a Conferinței Finale a Programului Operațional Comun România-Republica Moldova, planificată pentru începutul anului 2024 și vor fi promovate online pe site-ul programului, platformele de Social Media, mass-media, în publicații.

Expresul.md

Avansează lucrările de construcție a apeductului de interconexiune a râului Prut – satul Măcărești

Lucrările de construcție a apeductului magistral, ce va alimenta 13 localități cu apă potabilă din rîul Prut, avansează. În acest sens reprezentații Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, împreună cu reprezentații Agenției de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), au realizat o vizită de monitorizare a stadiului lucrărilor la proiectul de construcție a apeductului magistral.

”Până în prezent, lucrările în cadrul proiectului au fost realizate în proporție de 45%. Lungimea totală a apeductului magistral este de 29,8 km, iar construcția a fost finalizată pe o distanță de 29,6 km, pornind de la punctul de traversare Măcărești, Ungheni și ajungând până la Brătuleni, Nisporeni” se menționează într-un comunicat.

Potrivit informațiilor, proiectul nu se rezumă doar la construcția apeductului magistral. În cadrul acestuia sunt incluse și lucrări de construcție a 4 stații de pompare, 10 castele și 6 rezervoare de apă. De asemenea, în localitățile Boldurești și Chilișoaia, se vor efectua lucrări de construcție a rețelelor interioare pe o lungime totală de 24,3 km.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 63.863.942,38 MDL. Pentru anul 2023, au fost alocate fonduri în valoare de 11.278.954,24 lei din FNDRL, pentru a susține continuarea lucrărilor în cadrul proiectului.
Proiectul investițional beneficiază de finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), la care se adaugă contribuția aplicantului.

Acest proiect strategic de dezvoltare regională, intitulat „Îmbunătățirea calității vieții populației rurale prin construcția apeductului de interconexiune a râului Prut – satul Măcărești cu apă potabilă a 13 localități din raioanele Nisporeni și Ungheni”, reprezintă un efort concentrat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ADR Centru și autorităților locale de a îmbunătăți calitatea vieții comunităților rurale prin furnizarea accesului la servicii esențiale. În finalitate, acest proiect va contribui la creșterea bunăstării și sănătății locuitorilor și la diminuarea incidenței bolilor legate de accesul la apă.

Expresul.md

 

Târgul Meșterilor Populari și a Producătorilor Locali din Călărași a adunat sute de vizitatori și zeci de producători și meșteri populari

Peste 40 de meșteri populari și producători din întreaga țară s-au întâlnit duminică, în parcul Biruinței din preajma Consiliului Raional Călărași. Duminică, 7 august, aici s-a desfășurat cea de a patra ediție a Târgului Meșterilor Populari și a Producătorilor Locali, organizat de Direcția Cultură și Turism Călărași.

Startul evenimentului a fost dat cu o paradă a portului popular, ce a pornit din Piața Unirii spre parcul din strada Biruinței.

„La Călărași, tradițiile și obiceiurile străvechi nu se lasă uitării. Astfel de evenimente întrunesc laolaltă pe toți iubitorii de frumos”, a menționat Vasile Timofti, președintele interimar al raionului Călărași.

Preț de câteva ore, cei veniți la târg s-au teleportat în miezul tradițiilor și obiceiurilor strămoșești. Vizitatorii au avut ocazia de a alege dintr-o gamă variată de lucrări realizate de către meșterii populari, iar pe de altă parte, producătorii locali au adus cu sine o varietate mare de produse care au putut fi vândute.

La târg a venit și meșterul popular în pănuși, Eugenia Voinotinschi. A venit de la Fălești și spune că este pentru prima dată la acest târg. A venit cu o impresionantă colecție de păpuși din pănușe. Le confecționează de trei ani iar păpușile ei au fost vândute atât în Republica Moldova, cât și peste hotare. „E foarte frumos aici. Lumea este interesată de creațiile mele, se apropie, le admiră, le fotografiază”, spunea ea.

Meșterul Ludmila Gîrlovan, care este și vicepreședinta Uniunii Meșterilor Populari din Republica Moldova, a venit la târg, de la Chișinău, cu o colecție de brățări, coliere și cercei imprimate cu elemente tradiționale. A participat la toate edițiile târgului de la Călărași și spune că de fiecare dată vine cu mare plăcere. „Sunt foarte bucuroasă că se mai organizează astfel de evenimente și se mențin, ne bucură sufletul că oamenii încă ne mai caută și cumpără din produsele pe care le confecționăm manual”, a subliniat ea.

Cioplotorul în lemn, Dumitru Oaserele din Călărași a venit cu o colecție mare de obiecte confecționate în lemn: fundișoare, linguri, melestee, etc. ”Vânzarea nu prea merge, dar mă bucură că vizitatorii vin, admiră, se interesează de lucrările mele iar asta tot mângâie sufletul”, spune el. A participat la toate edițiile târgului și spune că organizarea a fost la nivel.

De această părerea este și Dumitru Trifan, șeful Direcției Cultură și Turism din Călărași: ”Ediția din acest an este una reușită, vizitatorii și meșterii se simt bine, acesta e obiectivul pe care ni l-am propus. Iar pe an ce trece avem tot mai mulți participanți și vizitatori, ceea ce demonstrează că organizarea se face la nivelul așteptărilor”.

În ediția din acest an au participat 8 colective și 42 de meșteri populari.

Un reportaj foto puteți vedea pe pagina de Facebook. 

Natalia Junghietu

FISC: Timp de 4 zile serviciile electronice nu vor fi disponibile

În perioada 11-14 august 2023 serviciile electronice nu vor fi disponibile, anunțul a fost făcut de Serviciul Fiscal de Stat (SFS). În această perioadă serviciile se vor afla  într-un amplu proces de reconfigurare pentru a fi îmbunătățită securitatea informațională și de a fi oferite servicii mai bune și mai eficiente.

”Serviciul Fiscal de Stat are drept scop susținerea activității economice neîntrerupte a contribuabililor, motiv pentru care în perioada 11-14 august curent, va permite utilizarea formularelor tipizate de document primar cu regim special „factura fiscală” tipărite centralizat aflate în stoc”, scriu reprezentanții SFS.

De asemenea, se va permite imprimarea facturilor fiscale cu atribuirea în prealabil a seriei și diapazonului de numere prin SIA „Comandarea online a formularelor tipizate”.

Alternativa respectivă este oferită în contextul în care, la data de 11 august 2023, începînd cu ora 17:00, va avea loc sistarea mecanismelor de autentificare în SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”, portalurile servicii.fisc.md, raportare.gov.md, precum și accesarea sistemelor informaționale „Declarație electronică”, „e-Factura”, „Contul curent al contribuabilului” și „Colectarea informațiilor din surse indirecte”, astfel sistemele informaționale destinate contribuabililor, precum și funcționarilor fiscali nu vor fi disponibile pentru accesare.

Expresul.md

Alertă la Ungheni şi Cahul. Mii de porci au fost sacrificaţi din cauza virusului Pesta Porcină Africană. Un fermier refuză să aplice protocolul

Două exploatații profesionale de la Petrești, Ungheni, cu 6200 de porci, și de la Ursoaia, Cahul, cu un efectiv de 79 de capete, plus una neprofesională de la Câșlița Prut, Cahul, de 14 porci, au fost atacate de virusul Pesta Porcină Africană (PPA). Porcii de la fermele profesionale au fost sacrificați și îngropați conform procedurilor pentru a stopa răspândirea virusului la animale. Despre fermierul care activează ilegal situația este necunoscută, deoarece acesta refuză să colaboreze cu ANSA din teritoriu, au comunicat pentru GAZETA, angajații ANSA, Cahul.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a difuzat în spațiul public, pe 2 august, un comunicat prin care informa cetățenii despre identificarea a două cazuri de Pesta Porcină Africană (PPA), în raioanele Ungheni și Cahul.

Pe 31 iulie curent, prin testări de laborator, a fost confirmată prezența virusului PPA în probele recoltate de la porcii domestici, în exploatația comercială de porcine, amplasată în extravilanul localității Petrești, raionul Ungheni, și în exploatația non- profesională din extravilanul localității Câșlița Prut, raionul Cahul, anunța ANSA.

Solicitat de GAZETA, șeful subdiviziunii teritoriale ANSA Cahul, Ion Babanuța, ne-a informat că „pe data de 2 august au fost prelevate probele de la porci de la o fermă autorizată din localitatea Ursoaia, Cahul. Până în seară, virusul PPA a fost confirmat. S-a convocat Comisia pentru situații excepționale. S-a luat decizia ca să fie sacrificați toți porcii – 79 de capete și îngropați conform procedurii. Pe 4 august, inspectorii subdiviziunii ANSA au fost la fața locului pentru eradicarea acestui focar. Fermierul respectiv lucrează oficial”.

Potrivit lui Babanuța, PPA de la Ursoaia a apărut din cauza nerespectării măsurilor de biosecuritate, „adică pe lângă fermă fermierul păstrează nutrețul – fânul, paiele, toate la un loc. Sunt câini, guzgani. Este o măsură care este încălcată. Ferma de porci se află la periferia satului Ursoaia, la 500 metri de ultima gospodărie. În prezent, felcerii subdiviziunii ANSA Cahul fac recensământul animalelor în localitatea Ursoaia și, evident, odată cu recensământul, populația este informată și se identifică numărul porcilor existenţi din sat. Ca să știm riscul în cazul răspândirii virusului PPA. Asemenea acțiuni au loc și la Câșlița Prut, Giurgiulești, Slobozia Mare, din raionul Cahul.”

Cu referire la focarul de PPA de la Câșlița Prut, Cahul, Ion Babanuța ne-a comunicat că ferma este non-profesională, acolo sunt vreo 12-14 porci. Am aflat despre virusul care a atacat ferma de la medicul veterinar al Serviciului ANSA Cahul, care a fost chemat de către stăpânul fermei, căruia i-a cerut sfatul cum să procedeze cu virusul care a atacat porcii. Un porc deja murise. Inspectorii au mers la ferma respectivă și au găsit locul unde a fost îngropat primul porc.

„După ce a murit un porc, trebuie de-i sacrificat și de îngropat  și pe ceilalți, în condiții speciale, pentru că toți sunt deja infectați”, ne-a comunicat Babanuță, care programa împreună cu alți inspectori ANSA deplasarea din nou la Câșlița Prut, la miniferma contaminată de virusul PPA pentru a întreprinde măsurile necesare de iradiere a focarului. Din spusele lui Babanuța, fermierul nu răspunde la telefonul inspectorilor ANSA.

L-am telefonat și azi, 7 august,  pe Ion Babanuța, care ne-a spus că „gospodarul de la Câșlița Prut refuză să colaboreze cu inspectorii ANSA Cahul, cărora nu le-a permis intrarea pe teritoriul exploatației non-profesionale. Procedura de mai departe presupune un control și acțiuni împreună cu angajații procuraturii din raion”.

La o fermă din Petrești, 6200 de capete au fost răpuse de virusul PPA

Pe 31 iulie curent, prin testări de laborator a fost confirmată prezența virusului PPA, în probele recoltate de la porcii domestici, în exploatația comercială de porcine – SRL EPC „Conform”, amplasată în extravilanul localității Petrești, raionul Ungheni, la o distanță de 600 de metri de ultima casă din sat, a confirmat pentru GAZETĂ șeful Subdiviziunii teritoriale ANSA Ungheni, Alexandru Gorincioi.

„Focarul nemijlocit este în cadrul exploatației de 6200 de capete. Satul se află în carantină și se fac măsuri de monitorizare și identificare a animalelor. Pe data de 30 iulie au apărut simptomele la animalele de la ferma de porci. La fața locului s-au deplasat specialiștii din cadrul Secției sănătatea și bunăstarea animalelor. Au fost prelevate probe și duse la laboratorul de diagnostic veterinar din mun. Chișinău și la ora 17.00 rezultatele de laborator au demonstrat că porcii sunt infectați cu genomul de Pestă Porcină Africană”, ne-a informat Gorincioi.

Potrivit șefului subdiviziunii ANSA Ungheni, acum la ferma de la Petrești, Ungheni, se fac acțiuni de iradiere a focarului, prin nimicirea tuturor capetelor. În timpul acestui proces se constată și prejudiciul cauzat fermierului. Se monitorizează numărul porcilor, greutatea animalelor, deoarece statul acoperă prejudiciul per kg de carne, care este stabilit după prețul de piață la zi.

În prezent, o echipă din cadrul Secției de sănătatea și bunăstarea animalelor monitorizează situația în localitățile situate pe o distanță de 3 km – Semeni, Blândești, Sculeni.

Potrivit directorului general adjunct pe probleme sanitar-veterinare la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Alexandru Manciu, într-un interviu oferit GAZETEI, „o fermă afectată de PPA nu-și poate reactiva funcționalitatea decât după vreo șase luni. Se impun măsuri restrictive imediat după depistarea focarului și, ulterior, revenirea, repopularea și ajungerea la vârsta optimă, pentru a furniza porci vii fie pentru creștere și îngrășare, fie pentru industria procesării cărnii.”

Tot Alexandru Manciu ne-a vorbit despre patologiile acestui virus (PPA) care pot fi observate de oamenii de la țară ce țin în gospodărie câte un porc sau doi.

„Urechile și burta porcului se înroșesc; poate dispărea pofta de mâncare, apare consumul excesiv de apă și poate surveni chiar decesul porcului. Acestea sunt semnele care trebuie să pună în gardă țăranii care țin în proprietate animale. În aceste situații, rugăm populația să anunțe imediat medicul veterinar. Virusul trebuie stopat la timp”, ne-a spus directorul general adjunct pe probleme sanitar-veterinare la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Alexandru Manciu.

 

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

 Partener al proiectului în municipiul Chișinău este Instituția Privată Publicația Periodică „Gazeta de Chișinău” care implementează proiectul „Prevenirea corupției în sectorul siguranței alimentare prin informare, formare și responsabilizare”.

ANOFM: Persoanele care au rămas fără un loc de muncă pot beneficia de ajutor de șomaj

Persoanele care au rămas fără un loc de muncă pot beneficia de ajutor de șomaj. Acesta se acordă în baza cererii de înregistrare a statutului de șomer depuse la subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forţei de muncă (STOFM), scrie moldpres.md

Potrivit Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM), ajutorul se oferă persoanelor care întrunesc următoarele condiții: sunt înregistrate cu statut de șomer la una din subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de  muncă, nu realizează venituri din activități de muncă, au activat şi au realizat un stagiu de cotizare în sistemul public de asigurări sociale de stat de cel puțin 12 luni în ultimele 24 de luni calendaristice până la data înregistrării, nu refuză un loc de muncă corespunzător sau participarea la măsurile active de ocupare a forței de muncă oferite de STOFM.

În cazul încetării activității de muncă ca urmare a lichidării sau încetării activității angajatorului, reducerii numărului sau a statelor de personal, cuantumul ajutorului constituie 50% din venitul mediu lunar asigurat al persoanei, realizat în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani până la data înregistrării cu statut de șomer.

Totodată, în cazul încetării activității de muncă în alte circumstanțe, cuantumul constituie 40% din venitul mediu lunar asigurat al persoanei, realizat în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani până la data înregistrării cu statut de șomer.

Perioada de plată a ajutorului de şomaj variază de la 5 până la 9 luni, în conformitate cu stagiu de cotizare. Stabilirea cuantumului și plata lunară a ajutorului de șomaj se realizează de către Casa Națională de Asigurări Sociale.

Persoanele pot solicita mai multe informații la subdiviziunile agenției (https://anofm.md/ro/subdiviziuni) sau pot telefona la Centrul de apel al ANOFM – 0 8000 1000.

Expresul.md

Mai multe programe de compensații în perioada rece a anului. Cine va beneficia de ele

Familiile cu venituri reduse vor beneficia de mai multe programe de compensații în perioada rece a anului, inclusiv pentru energia electrică, a declarat la Rlive ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Potrivit oficialului, au fost solicitate două categorii noi de vulnerabilitate energetică pentru a identifica familiile cu venituri reduse. Ajutorul pentru perioada rece a anului va fi integrat în programul de compensații, a precizat oficialul, scrie radiomoldova.md.

„Ne vom strădui ca în acest an să avem acces la mai multe surse de date cu privire la veniturile gospodăriilor care aplică pentru a beneficia de suportul umanitar pentru perioada rece a anului. Totodată suntem în plin proces de rectificare bugetară, vrem să vedem care sunt sursele financiare disponibile la acest moment pe care putem să le programăm pentru acest program. Acum trebuie să integrăm și componenta de ajutor pentru perioada rece a anului în sistemul nou de compensații”, a explicat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Alexei Buzu a mai menționat că Agenția pentru Eficiență Energetică elaborează un program de vouchere pentru echipamente cu eficiență înaltă, care vor fi oferite familiilor cu venituri reduse.

Amintim că în sezonul rece precedent, Guvernul a acordat compensații pentru energie în sumă de 3,4 miliarde de lei, în bugetul de stat fiind planificate 5,8 miliarde de lei. 763 de mii din gospodăriile înregistrate în sistemul informațional au primit un grad sporit de vulnerabilitate.

Expresul.md

Cum alegi cea mai bună cafea, proaspătă și aromată

Pentru mulți oameni, nu există zi fară cafea. Aceasta face parte din rutina zilnică, te ajută să te trezești dimineața și este prilej de socializare cu prietenii sau la birou. Chiar dacă o bei doar pentru gustul aromat, află că o cană de cafea îți poate aduce multe beneficii. Însă, de ce este cafeaua atât de diferită la gust și cum poți alege o cafea bună? Să explorăm împreună aceste întrebări, scrie ea.md.

  • Originea boabelor de cafea: Originea boabelor de cafea joacă un rol esențial în determinarea gustului și aromei cafelei. Fiecare regiune produce boabe de cafea cu caracteristici specifice, influențate de solul, climatul și altitudinea locului de cultivare. De exemplu, cafeaua din America Latină poate avea arome dulci și cu note de ciocolată, în timp ce cafeaua din Africa poate fi caracterizată de arome de fructe și flori.
  • Tipul și nivelul de prăjire: Prăjirea boabelor de cafea joacă un rol crucial în dezvoltarea gustului și aromei cafelei. De obicei, boabele de cafea sunt prăjite la diferite grade de intensitate, de la prăjire ușoară până la prăjire foarte întunecată. Prăjirea ușoară poate conserva notele naturale ale boabelor, în timp ce prăjirea intensă poate conferi o aromă mai pronunțată și o tentă de caramelizare.
  • Procesul de preparare: Modul în care cafeaua este pregătită poate influența gustul și calitatea băuturii. Metodele de preparare precum espresso, filtru, french press sau ibricul pot evidenția anumite arome și caracteristici ale cafelei. Fiecare metodă de preparare are propriile reguli și cerințe, ceea ce determină gustul final al cafelei.

1. Cum să alegi o cafea bună?

  1. Cumpără cafea în boabe: Cafeaua în boabe se menține mai bine proaspătă și își păstrează calitățile mai bine decât cea măcinată. Prăjește și macină boabele înainte de a prepara cafeaua pentru o aromă mai intensă.
  2. Caută informații despre originea cafelei: Află detalii despre regiunea de proveniență a cafelei și procesul de prăjire. Aceste informații pot oferi indicii prețioase despre gustul și aroma cafelei.
  3. Experimentează cu diferite tipuri de cafea: Îndrăznește să încerci diverse soiuri de cafea și metode de preparare pentru a descoperi ce îți place cel mai mult.
  4. Apelează la surse de încredere: Achiziționează cafea de la surse de încredere, care oferă informații complete despre produs și asigură prospețimea cafelei.

2. Tipul cafelei: Arabica vs. Robusta

Tipul de cafea este un factor ce te poate influența atunci când îți alegi noua băutură. Există două tipuri, Arabica și Robusta, iar diferențele dintre acestea constau în gust, în condițiile în care arborii de cafea au fost crescuți, dar și în preț.

Arabica este o specie cultivată la altitudini mari, are un număr dublu de cromozomi față de Robusta și este mai scumpă, deoarece trebuie recoltată în condiții pretențioase și are o aromă mai complexă.

  • aspect: înainte de prăjire, boabele au o culoare verde puternic și sunt mari ca dimensiune;
  • gust: este fin, ușor acid și nu foarte amar.

Robusta este cultivată la altitudini mai mici și este varianta mai ieftină, deoarece costurile de creștere și recoltare sunt scăzute.

  • aspect: boabele proaspete au o culoare verde pal, cu tente de maro și sunt mai mici decât cele de Arabica;
  • gust: puternic, amar și dur.

3. Cum să depozitezi cafeaua

Cum am menționat mai sus, ca să te bucuri de cel mai bun gust al cafelei, ar trebui să o prepari în termen de două săptămâni după ce a fost prăjită. Dar și în acest timp depozitarea poate influența gustul ei. Uite câteva trucuri ca să te bucuri de o cafea cât mai proaspătă:
  • deoarece aerul oxidează uleiurile din boabe și le poate schimba aroma, păstrează mereu boabele într-un recipient uscat și închis etanș;
  • evită umezeala și căldura, nu folosi un recipient transparent și nu îl poziționa pe un raft aflat aproape de aragaz.

Pentru a te bucura de o cafea aromată, ține cont de prospețimea ei, de tipul cafelei, de țara de proveniență, dar și de tipul de prăjire a boabelor. Caută să găsești cât mai multe din aceste informații pe ambalaj sau cumpără boabele direct de la un magazin de specialitate.

În concluzie, cafeaua este atât de diferită la gust datorită originii boabelor, procesului de prăjire și metodei de preparare. Alegerea unei cafele bune implică experiența și deschiderea către a descoperi arome noi și unice. Explorează lumea cafelei și bucură-te de fiecare ceașcă ca de o aventură gustativă plină de satisfacție!

Expresul.md

Creșă la locul de muncă. Guvernul a aprobat regulamentul privind serviciile de îngrijire a copiilor cu vârsta mai mică de 3 ani

Guvernul Republicii Moldova a aprobat un regulament privind serviciile alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta mai mică de trei ani, care include reguli pentru înființarea creșelor la locul de muncă. Acest lucru are ca scop să ajute mamele să îmbine mai armonios viața personală și îngrijirea copilului cu viața profesională și să le permită să se întoarcă mai devreme la muncă după naștere, transmite blog.rabota.md.

Este important de menționat că legea nu obligă angajatorii să deschidă creșe.

Cu toate acestea, companiile care aleg să creeze condiții în care copiii să poată fi hrăniți, culcați și lăsați în grija unei bone vor avea, fără îndoială, de câștigat: își vor putea păstra angajatele, facilitându-le revenirea din concediul de maternitate, și astfel evitând nevoia de a instrui noi specialiști; în plus, atunci când oamenii nu sunt nevoiți să se împartă între muncă și casă, productivitatea lor crește.

Potrivit reglementărilor aprobate de guvern, aceste creșe vor fi disponibile pentru copiii ai căror părinți sau tutori lucrează pe baza unui contract individual de muncă. Iar creșele înființate în cadrul instituțiilor de învățământ, cum ar fi universități sau colegii, vor trebui să accepte nu doar copiii angajaților, ci și pe cei ai studenților.

Iată câteva dintre condițiile de deschidere și funcționare a unei creșe într-un birou sau într-o întreprindere:

  1. Creșa nu trebuie să fie deschisă în subsoluri, demisoluri sau în spații cu lumină naturală insuficientă, în locuri zgomotoase sau cu aer poluat. În cazul unor astfel de întreprinderi industriale, creșele trebuie să fie amplasate în afara fabricilor.
  2. Numărul maxim de copii din creșă trebuie determinat în funcție de numărul de îngrijitori și personal de suport. Adițional la numărul maxim, mai poate fi acceptat un copil în cazul în care acesta nu frecventează creșa în mod regulat.
    Numărul copiilor admiși în serviciu Numărul copiilor admiși în serviciu, în care sunt incluși copii cu vârsta de sub 1 an sau un copil cu nevoi speciale Personalul necesar a fi angajat
    până la 5 copii până la 3 copii 1 îngrijitor/ îngrijitoare
    de la 6 copii până la 11 copii de la 4 copii până la 7 copii 1 îngrijitor/ îngrijitoare și 1 personal de suport
    de la 12 copii până la 16 copii de la 8 copii până la 10 copii 2 îngrijitori/ îngrijitoare și 1 personal de suport
    de la 17 copii până la 21 copii de la 11 copii până la 13 copii 2 îngrijitori/ îngrijitoare și 1 personal de suport
  3. Compania sau întreprinderea care a deschis o creșă este pe deplin responsabilă pentru respectarea drepturilor copiilor și pentru siguranța acestora pe durata aflării lor acolo.
  4. Angajatorul poate instala camere de supraveghere video în creșă, cu notificarea prealabilă a personalului de îngrijire și a părinților/tutorilor copiilor, iar aceștia din urmă au dreptul de a accesa înregistrările pentru a-și putea vedea copiii în timp real.
  5. Personalul de îngrijire trebuie, în fiecare dimineață, să examineze starea cavității bucale (faringele) și pielea copiilor și, dacă este necesar, să le măsoare temperatura. În cazul în care există suspiciuni de boală care ar putea afecta alți copii, personalul este obligat să refuze accesul acelui copil în ziua respectivă.
  6. Creșa trebuie să dispună de o trusă de prim ajutor. În cazul în care în creșă se află mai mulți de 15 copii, trebuie să existe un cabinet medical.
  7. Compania sau o întreprinderea nu trebuie să obțină profit de pe urma deschiderii creșei.

Toți pașii pe care un angajator trebuie să îi urmeze pentru a înființa o creșă pot fi găsiți în decizia guvernului.

Potrivit legii, pentru a reveni mai devreme din concediul pentru îngrijirea copilului, trebuie să anunțați angajatorul în scris cu 15 zile înainte de revenire. Această perioadă poate fi redusă printr-un acord scris între ambele părți.

Expresul.md

Unul dintre cei mai longevivi oftalmologi din Ungheni s-a retras, după 58 de ani, din activitate

După aproape 60 de ani de activitate în domeniul oftalmologic, a decis că e timpul să se retragă. Decizia luată s-a bazat pe mai mulți factori: unul ar fi vârsta înaintată, dar și problemele de sănătate cu care se confruntă, iar pe de altă parte, amprenta a pus-o și inovațiile, care sunt din ce în ce mai performante în domeniul oftalmologic și, cu care nu poate ține pasul.

Vorbim de Eugenia Eni, care a profesat timp de 58 de ani, în calitate de medic oftalmolog la Spitalul Raional Ungheni și la Centrul de Sănătate din municipiu.

„M-am gândit că îmi e de ajuns…”, spune Eugenia Eni, care spune că i-a plăcut foarte mult această profesie. „Nici până în ziua de azi nu regret că am îmbrățișat această meserie. Practic, jumătate din viață am petrecut-o la lucru… Iată, așa mi-a trecut toată viața…”, a mai spus ea.

„Vă suntem recunoscători pentru toată munca și sănătatea pe care ați depus-o în toți acești ani, în domeniul oftalmologic. Într-adevăr, este un stagiu de muncă demn de admirat. Avem foarte mult de învățat de la asemenea persoane”, a spus și Elvira Stati, vicedirectoarea Spitalului Raional Ungheni.

În toți acești ani a examinat, a operat și a prescris tratamente unui număr ce depășește ordinul miilor de pacienți. Colegii de breaslă o caracterizează ca fiind un specialist dedicat și un Om cu literă mare.

„Din 1982, am muncit alături de ea zeci de ani, cot la cot”, spune Mihail Serbianu, medic otorinolaringolog, caracterizând-o ca fiind o persoană devotată și dedicată meseriei pe care a îmbrățișat-o și a profesat-o atâția ani. „Această doamnă, la prima vedere firavă, de fapt are un caracter și o voință de invidiat. Pe parcursul anilor, nu am auzit niciodată cuvintele „Nu pot”, „Nu vreau”, „Nu știu”. A avut doar un singur principiu – „Trebuie” și „Cine, dacă nu eu”? Mii de operații efectuate, fiind și primul medic oftalmolog care a făcut operație de cataractă în raion. Nu orice raion se putea mândri, pe atunci, cu astfel de posibilități. De fapt, prin ceea ce a făcut, a scris o filă importantă în istoria Spitalului Raional Ungheni și, în special, în domeniul oftalmologic. A purtat cu demnitate și mândrie halatul alb și a fost fidelă acelui jurământ dat cu 58 de ani în urmă”, a mai adăugat Mihail Serbianu.

„Când am venit în urmă cu 20 de ani la lucru, doamna Eni mi-a fost în permanență alături. Am învățat de la ea multe lucruri utile în profesia noastră. A ales și a parcurs un drum foarte frumos, cu o carieră de invidiat în domeniul oftalmologiei. Îmi pară rău pentru faptul că pleacă”, a adăugat Stela Harabajiu, medic oftalmolog.

Și Diana Puiu, medic oftalmolog, a avut la adresa medicului doar aprecieri, în special pentru profesionalismul de care a dat dovadă, în decursul anilor: „Pe dumneaei am găsit-o ca un exemplu, un standard al oftalmologiei în Ungheni. Aș dori să-i mulțumesc pentru învățăturile sale. Școala veche o apreciez pentru doctorii pe care i-a creat și ni i-a dăruit. A avut o disciplină care, din păcate, le lipsește multora. Până la urmă, medicina e o armată, iar doctorii sunt mereu pe terenul de luptă. A fost, într-adevăr, o luptătoare. Mi-aș fi dorit să mai rămas, să mai lupte alături de noi”.

După atâția ani petrecuți la locul de muncă, Eugenia Eni afirmă că acum va avea mai mult timp liber, pe care-l va folosi pentru mai multă odihnă. „Acum, că voi avea mai mult timp liber, îmi voi acorda mai multă atenție mie, voi ieși mai des la plimbare, și voi avea mai multă grijă de sănătate”, a sublinit medicul oftalmolog.

Administrația Spitalului Raional Ungheni i-a oferit o diplomă și un suport financiar pentru aportul considerabil adus sistemului medical din raionul Ungheni.

Tatiana Tesliuc

Astăzi se călătorește vara. Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

Pe 9 august, credincioșii creștin ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul mare mucenic și tămăduitor, doctor fără de arginți, Pantelimon. Tot în această zi se face pomenirea Orbului care a fost tămăduit de Sfântul Pantelimon, Sfintei Cuvioase Antuza, a o sută cincizeci și trei de sfinți mucenici care au murit în Marea Traciei, Sfântului Cuvios Manuel, Sfântului Mucenic Hristodul din Casandra.

Tradiții și superstiții de Sfântul Pantelimon

Pomenit în data de 9 august, acest sfânt este adesea numit „doctor fără de arginti”, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi și s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos.

Se zice că în ziua de Sfântul Pantelimon, cerbul iese din apă și această începe să se răcească, frunza teiului se întoarce pe dos, semn că vara se duce și lasă în locul ei iarna. În această zi se mănâncă porumb și dovlecei pentru a fi mai viguroși în timpul iernii. În ziua de Sfântul Pantelimon se împart multe fructe, pentru ca poamele să nu fie viermănoase anul următor.

De asemenea, se mai spune că oamenii care lucrează în ziua de Sf. Pantelimon sunt condamnați să se îmbolnăvească de ciumă, să aibă parte de ceasuri negre și pagube în viața de familie. Sfântul Pantelimon vindecă trupul și sufletul Minunile lui din timpul vieții au făcut înconjurul lumii, reuşind să-şi aducă până și tatăl păgân pe calea credinţei. Când tatăl lui s-a stins, și-a împărţit averea săracilor şi a muncit în numele credinţei, de unde şi numele primit de „doctor fără de arginţi”. Şi-a găsit sfârşitul decapitat, la ordinul împăratului, moaştele sale sfinte sălăşluind azi în biserici din întreaga lume, fiind patronul spiritual al lumii medicale și tămăduitorul suferinzilor.

Dacă gospodina toarce în acestă zi, Sfântul o pedepseşte şi-i moare vaca. În mediul rural, moartea unui animal de povară atrage multă pagubă în gospodaria respectivă. În schimb, dacă oamenii respectă sărbătoarea şi nu lucrează, în această zi, în zona geografică respectivă nu va cădea grindina.

Pantelimon însoţeşte vara şi o roagă să revină în anul următor tot atât de mănoasă, ca în anul precedent. În zona de câmpie, sătenii îl serbează pe Sfântul Pantelimon pentru a avea şi o recoltă bogată de pepeni, scrie libertatea.ro

Sfântul Pantelimon, care în viața pământeană a călătorit mult, împlineşte dorinţele călătorului, îl ajută să călătorească cu bine şi cu noroc și alungă orice obstacol din calea lui, dacă acesta îi cere ajutorul când pleacă la drum.

Și cojocarii solicită ajutorul Sfântului în mod special în ziua praznicului. Sfântul Pantelimon este sărbătorit şi de cojocari pentru ca ei să aibă spor la bani și în munca lor de fiecare zi. Credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Pantelimon pentru ca acesta să le apere gospodăriile de furtuni și de grindină şi pentru a le purta noroc dacă ei trebuie să călătorească pe vreme rea.

De-a lungul secolelor, credincioşii s-au convins că Sfântul Mucenic Pantelimon alungă paguba, teama şi neliniştea din casele celor care-l cinstesc prin rugăciune, dăruind săracilor poame, pepeni, dovlecei şi porumb. Pantelimonul se serbează ca un sfânt mijlocitor pe lângă Sfântul Ilie pentru ca acesta să fie mai îndurător cu oamenii pentru păcatele lor şi să-i apere de grindină şi de furtuni.

O tradiție care a adus bucurii în viața persoanelor care se confruntă cu pagube financiare se referă la începerea unor slujbe, pe timp de 40 de zile, în dimineața praznicului.

Expresul.md