Peste 100 de tineri specialiști și viitori pedagogi au vizitat instituțiile de învățământ din municipiul Ungheni, în cadrul campaniei „Hai să predăm la Ungheni!”,…
Agenţia de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) și Î.S. „Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului” (Î.S. IPOT), au semnat un contract de prestări servicii care…
„O cameră doar a ei. Rolul feminismului în prevenirea violenței pe bază de gen”, a fost genericul unei conferințe locale organizate recent la Ungheni,…
Începând cu luna noiembrie 2023, moldovenii, pentru a intra pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv România, vor trebui să aplice pentru o viză specială creată…
Eficienţa energetică este un set de metode, soluții şi investiții, care sunt aplicate în procesul tehnologic pentru reducerea consumurilor de energie cu asigurarea confortului…
De la 1 ianuarie 2023, indemnizația unică la nașterea copilului va fi majorată. Aceasta va constitui 10932 de lei, fiind astfel majorată cu 864…
Procuratura raionului Ungheni a finalizat urmărirea penală și expediat în instanța de judecată cauza penală în privința a doi medici de la Spitalul Raional…
Potrivit unei Hotărârii aprobate astăzi de Executiv, zilele de 2 ianuarie și 8 mai 2023 vor fi considerate zile de odihnă. Acestea vor fi…
În seara zilei de 27 decembrie, pompierii au fost alertați pentru a lichida un incendiu, care a izbucnit într-o casă de locuit. Cazul a…
În perioada sărbătorilor de iarnă, în care sunt nelipsite mesele doldora de bucate, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) oferă sfaturi utile pentru a…
După o lungă perioadă de pribegie, viața lui Andrei Tataru din satul Pitușca a căpătat cu totul o altă culoare. Acesta a revenit acasă,…
Energia electrică s-ar putea scumpi din nou, după ce Întreprinderea de Stat Moldtelectrica a cerut creșterea tarifului pentru serviciul de transport al energiei electrice…
Procuratura raionului Călărași, a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui tânăr de 22 de ani…
Aproximativ 100 de copii din serviciul social „Asistență parentală profesionistă”, inclusiv și copiii refugiaților ucraineni, au simțit pe deplin magia sărbătorilor de iarnă. Și…
O tânără din Ungheni a dezvoltat o pasiune parfumată, colorată și unică în felul ei. Este vorba de Elena Secrieru, învățătoare la Liceul „Gheorghe…
Un copil de 12 ani a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la sobă. Pe 25 decembrie,…
Aproximativ 51,4% dintre consumatorii din Republica Moldova cunosc ce reprezintă noțiunea ”clasă energetică”. Totodată, doar 45,1% din gospodării consultă etichetele energetice la achiziționarea unui…
– La sfârșitul anului trecut, declarați că „2021 a fost anul în care municipiul Ungheni a valorificat un număr record de investiții”. Cum a…
În fiecare an, la data de 18 decembrie, este sărbătorită Ziua profesională a polițiștilor. Cu ocazia acestui eveniment, în ajun, în cadrul Inspectoratului de…
La fel ca multe alte lucruri electrice, istoria luminițelor de Crăciun începe cu Thomas Edison. În timpul sezonului de iarnă din 1880, Edison, care…
Cele mai bune practici implementate de autoritățile publice locale din Moldova din perioada anilor 2020 – 2022 au fost premiate pe 21 decembrie, în…