Energia electrică s-ar putea scumpi din nou

Sursa foto: TVR Moldova.md

Energia electrică s-ar putea scumpi din nou, după ce Întreprinderea de Stat Moldtelectrica a cerut creșterea tarifului pentru serviciul de transport al energiei electrice prin rețelele sale cu 82%.

Actualul tarif pentru transport este de 14.5 bani pentru un kW/h, iar noul tarif cerut este de 26.43 bani pentru un kW/h.

Printre motivele invocate de Moldelectrica la scumpirea serviciului este și creșterea semnificativă a pierderilor și consumului tehnologic în rețea, care se atestă în special din martie 2022 și este o consecință a sincronizării sistemului energetic al Republcii Moldova și Ucrainei la cu cel al Europei continentale, începând cu 16 martie 2022, scrie mold-street.com.

Potrivit Moldelectrica necesitatea ajustării tarifului este argumentată printr-o serie de factori, precum rata inflației, cursul de schimb al leului față de dolar, dar mai ales de creșterea volumul de consum tehnologic de energie electrică până la 3,5% din volumul transportat (164,3 milioane kWh), în timp ce în 2021 a fost de 2,56% (116,3 milioane kWh).

Creșterea semnificativă a pierderilor și consumului tehnologic în rețea se atestă în special din martie 2022 și este o consecință a sincronizării sistemului energetic al Republcii Moldova și Ucrainei la cu cel al Europei continentale, începând cu 16 martie 2022.

Aceasta a generat așa-numitele fluxuri de buclă – când energia din UE trece prin sistemul electroenergetic moldovenesc și pleacă tot în UE.

Potrivit Moldelectrica, saltul pierderilor în rețeaua de transport se datoreaă: „majorării fluxurilor de putere pe liniile LEA 400 kV lsaccea-Vulcănești, LEA 400 kV Vulcănești-CERS Moldovenească (Moldgres), precum și pe liniile 330 kV din tranzitul CERS Moldovenească-Chișinău-Strășeni-Bălți-CHE Dnestrovsc”.

Totodată, întreprinderea susține că „majorarea fluxului de putere activă (MW) pe liniile indicate și, respectiv, a valorii curentului electric (A) cauzează o creștere în proporție la patrat a pierderilor de putere pe liniile electrice; majorarea fluxurilor de putere pe tranzitele 110 kV dintre stațiile electrice Vulcănești-Comrat-Chișinău”.

„Cauza principală a majorării valorilor fluxurilor de putere pe LEA sunt fluxurile de buclă din sistemul electroenergetic al Ucrainei prin sistemele energetice ale României și Moldovei, după interconectarea acestora cu sistemul energetic al Europe continentale”, explică administrația Moldelectrica.

Deocamdată, nu este clar dacă această majorare de tarife va necesita și o ajustare a prețului reglementat al energiei pentru consumatorii finali.

 

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *