Noua biserică din lemn din satul Sculeni, construită recent, a fost sfințită
Ieri, 22 mai, în Duminica samarinencii, când este pomenită și mutarea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae, biserica din lemn „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Sculeni,…
Ieri, 22 mai, în Duminica samarinencii, când este pomenită și mutarea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae, biserica din lemn „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Sculeni,…
De Ziua Internațională a Asistentului Medical, care se marchează la data de 12 mai, Colegiul de Medicină și-a deschis larg ușile pentru a primi…
Timp de două zile, cei mai bravi tineri din șase instituții de învățământ din raioanele: Călărași, Ungheni, Nisporeni și Strășeni, au mers la Școala…
Colegiul Agroindustrial din Ungheni se poate mândri, la propriu, cu prima seră hidroponică modernă din cadrul unei instituții de învățământ. Cei 350 de elevi,…
Argenis Alexander Angulo, președintele mondial Junior Chamber Interntional (JCI), a venit pentru prima dată la Ungheni, tocmai din Venezuela. În cadrul acestei scurte vizite,…
În comuna Pîrlița va fi amenajat un miniparc pentru toți membrii familiei. Aici vor fi instalate 5 aparate de fitness și o bibliotecă în…
Municipiul Ungheni a contribuit cu ajutor sub formă de echipamente madicale pentru orașul frate Horishni Plavni din regiunea Poltava, Ucraina, situat la circa 200…
La Ungheni și Călărași va începe, în curând, campania de vaccinare împotriva COVID-19. Iar asta din cauză că se înregistrează o acoperire vaccinală joasă….
În cadrul Zilelor Europei, Caravana Europeană a ajuns la Ungheni unde a avut loc un târg de produse autohtone, dar și un concert susținut…
De ziua Familiei, care se sărbătorește pe 15 mai, Asociația Băștinașilor din Costuleni – ”Cu drag pentru Acasă” împeună cu Asociația Obștească „Help”, au…
Deși atât tuberculoza, cât și COVID-19 afectează plămânii și au unele simptome comune precum tusea, febra și dificultățile de respirație, totuși, aceste boli se…
Sănătatea mintală este esențială pentru starea de bine și este la fel de importantă ca sănatatea fizică. Sănătatea fizică și cea mintală sunt strâns…
Indiscutabil, în cei doi ani de pandemie de COVID-19, bunăstarea și sănătatea noastră au fost afectate. Am fost bombardați cu diferite informații despre simptome…
La data de 13 mai, în satul Rezina (Mănoilești), a fost depistat un caz de gripă aviară. Acest fapt a fost confirmat de către…
În anul 2022, cei aproximativ 240 de locuitori din satul Elizavetovca, încă se descurcă fiecare cum poate, atunci când vine vorba despre aprovizionarea cu…
Caravana Europeană va ajunge la Ungheni, Soroca și Ștefan Vodă, unde vor avea loc târguri, prezentări, precum și concerte cu participarea Vali Boghean Band….
Astăzi 13 mai, este ziua internaţională a Dorului. Mi-e dor de tine doar când respir… – Jason Derulo (Breathing) Toți marii scriitori au vorbit…
Arcadie Foşnea este un antreprenor din Mirceşti, care a reuşit să pornească o afacere datorită studiilor, în Germania, în domeniul viticulturii şi vinificaţie. Iar…
Opt centre de informare turistică, în șapte regiuni ale Republicii Moldova, și unul la Galați, Romînia, au fost deschise recent, cu ajutorul Uniunii Europene….
O nouă „casă” pentru pompierii și salvatorii din raionul Ungheni. Pe 6 mai a avut loc inaugurarea noului edificiu al Unității de salvatori și…