„La Semeni de Sânziene – hramul nostru de pe vremuri” – o sărbătoare cu parfum de sânziene în satul Semeni

Pe data de 7 iulie, ziua când creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, denumită în popor și Sânziene, centrul satului Semeni a fost amenajat în stil tradițional și își aștepta oaspeții – la hram. Și asta pentru că, Primăria comunei Zagarancea, în componența căreia intră și satul Semeni, în parteneriat cu Căminul Cultural Semeni și cu Ansamblul folcloric „Siminoc”, dar și instituțiile de învățământ, a organizat sărbătoarea „La Semeni de Sânziene – hramul nostru de pe vremuri”.

„Prin organizarea acestei sărbători, încercăm să revitalizăm cultura locală. Ne-am pus drept scop să reînviem tradițiile de demult, Sânzienele, mai ales că, în această zi, pe vremuri, era sărbătorit hramul satului. A fost o mobilizare comună a aparatului primăriei, instituțiile școlare și culturale, voluntari din comunitate, dar și parteneri care au contribuit financiar și material. Ne dorim ca, pe viitor, această sărbătoare să fie o tradiție”, a specificat Vasile Gaviuc, primarul comunei Zagarancea.

Parfumul florilor de sânziene adunat în coșuri sau purtat în formă de cunună pe capul fetelor și femeilor, a învăluit centrul satului Semeni, unde s-au adunat laolaltă, localnici, invitați și formații folclorice care, prin programul lor artistic, au creat buna dispoziție a tuturor.

Oaspeții au fost întâmpinați, așa cum se cuvine, cu pâine și sare. Ansamblul folcloric „Datina” din satul Petrești și-a făcut apariția într-un mod spectaculos, reușind să atragă privirile tuturor. De la Casa de Cultură din Petrești până în centrul satului Semeni, ansamblul a venit cu faetonul (nota. red: faeton – trăsură înaltă, ușoară, cu patru roți și cu capotă pentru scaunul din față, putând transporta 6-8 persoane).

„Profitând de faptul că avem în sat faeton, am decis că acesta este cel mai potrivit mod de a veni la un hram, mai ales că pe timpuri, așa și se mergea la hramul din localitățile vecine. Cât a durat călătoria, am cântat, practic am făcut repeteții la piesele care urmau a fi interpretate”, a menționat Olesea Lazariuc, conducătoarea formației folclorice.

Prima ediție a sărbătorii locale de Sânziene a adunat zeci de localnici, dar și oaspeți de prin satele din jur, pentru a petrece timpul într-un mod plăcut, cu valoare atât estetică, cât și culturală. Bunăoară, „Casa Mare”, o odaie din fosta cooperativă, a fost amenajată cu exponate colecționate de la oamenii din sat, iar vizitatorii au putut admira o expoziție de lucrări ai bunicilor și străbunicilor, păstrate până în ziua de azi cu multă grijă. I-am surprins în „Casa Mare” pe soții Victor și Valentina Rusu, ambii ajunși la o vârstă frumoasă de 80 de ani, în jurul unei mese, pe care erau înșirate mai multe fotografii alb – negru, în care erau imortalizate evenimentele, locurile și oamenii din localitate. „Cea mai mare nemulțumire a mea e că, în ziua de azi, oamenii fotografiază pe telefoane, multe din acestea se pierd și nu mai rămân amintirile”, spune cu regret Valentina Rusu, analizând fotografiile expuse.

Producătorii locali și-au expus, la tarabele improvizate, lucrări handmade, produse apicole, cireșe, uleiuri presate la rece, brânzeturi, iar doritorii au putut să achiziționeze produsele locale, dar și să guste pe îndelete unele din ele.

„În satul nostru a fost organizat un eveniment foarte frumos, cu oameni primitori. Ar fi de dorit să se organizeze mai des diferite evenimente, deoarece este un bun prilej de a se întâlni localnicii, de a mai schimba o vorbă și, în special, de a promova și păstra tradițiile. Un deosebit respect pentru organizatori, deoarece s-a depus multă muncă pentru a realiza această sărbătoare”, a menționat Ana Căruntu, o locuitoare a satului Semeni.

„Am auzit că se organizează o sărbătoare în satul vecin, am profitat de această ocazie. Este o atmosferă festivă extraordinară, se simte prietenia dintre sate, iar zâmbetele și buna dispoziție a oamenilor transmit emoții de nedescris”, a spus și Silvia Bernic, care a venit din satul vecin, Petrești, pentru a se bucura alături de semeneni de sărbătoare.

Un reportaj foto puteți vedea AICI. 

Acest articol  fost realizat în parteneriat cu AO Expresul

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *