Cei mai calzi 6 ani înregistrați vreodată au fost ultimii, din 2014 până în prezent

Foto: ecopresa.md
Foto: ecopresa.md

Foto: ecopresa.md
Foto: ecopresa.md

Potrivit studiului „Starea Climei în 2019”, publicat de Societatea Americană de Meteorologie, 2019 a fost un an al extremelor pentru clima planetei. Totodată, arată realitatea sumbră a încălzirii acelerate a Pământului, relatează CNN.
În 2019, incendii de pădure au devastat Australia, valuri de căldură au lovit Europa, Japonia, Pakistan, India, iar aproape 100 de cicloane au creat haos; ghețarii au continuat să se topească în ritm accelerat, iar seceta și inundațiile au distrus grâne și infrastructură în mai multe părți ale lumii. Același studiu arată că 2019 a fost cel mai fierbinte an de când se fac studii meteorologice și că gazele cu efect de seră din atmosfera planetei s-au aflat la cel mai crescut nivel.
Deceniul care a trecut (2010-2019) a fost cel mai fierbinte de la mijlocul anilor ’50 ai secolul al XIX-lea.
În același raport se mai arată:
– Cei mai calzi 6 ani înregistrați vreodată au fost ultimii, din 2014 până în prezent.
– 2019 a fost printre cei mai calzi 3 ani de când se fac înregistrări meteo.
– Nivelul apelor mărilor și oceanelor continua să crească. El crește de 8 ani consecutiv.
– Ghețarii continuă să se topească cu o viteză alarmantă pentru al 32-lea an consecutiv.
– Influența gazelor cu efect de seră asupra încălzirii planetei continuă să crească – nivelul dioxidului de carbon, metanului și oxidului de azot este cu 45% mai mare decât în 1990.
– Iulie 2019 a fost cea mai caldă lună înregistrată vreodată. O mulțime de țări au anunțat temperaturi record. A fost atât de cald încât Belgia și Olanda au înregistrat pentru prima oară temperaturi de 40 de grade Celsius.
– În India, orașe întregi au rămas fără apă. În Australia, temperaturile extreme au dus la secetă și la incendii de pădure devastatoare. Valurile de căldură au încins orașele europene, multe dintre ele nefiind construite pentru a rezista la astfel de temperaturi.
Cercetătorii avertizează de ani de zile că impactul crizei climatice asupra sănătății și economiilor va fi extrem de sever dacă nu se iau măsuri. Experții spun că pandemia de coronavirus poate fi o sursă de lecții importante pentru pregătirea răspunsului la crize viitoare, inclusiv la posibile măsuri luate pentru a micșora efectele schimbărilor climatice.
Elaborarea raportului a fost condusă de Centrele pentru Informații de Mediu ale Administrației Naționale a Oceanelor și Atmosferei, fiind bazat pe contribuțiile a peste 520 de cercetători din 60 de țări.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *