Ala Mutilica: Învață să citești printre rânduri și în oameni…

Uneori am impresia că nu mai scăpăm de această pandemie niciodată. Un ministru al sănătații, nervos la culme, a zis că ar fi mai corect să se facă teste pentru inteligență în loc de testele Covid. Nu înțelege omul nostru sau o face pe deșteptul, că virusul chiar există. Acuma a rămas un singur lucru, sau scăpăm cu puțin noroc, ori murim cu toții.
Ileana Vulpescu în ,,Arta conversației” are o definiție foarte frumoasă dată oamenilor. ,,De când e lumea şi pământul, există o categorie sufletească de oameni puşi pe capătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare în care cred şi căreia i se închină, pentru că banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros şi deschide toate uşile. Şi cum omul, spre deosebire de animale, mănâncă mai mult decât pentru a-şi astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-şi astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-şi reproduce specia, ucide cu premeditare, fără să-şi mănânce prada, acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelşugat, e rapace, pentru că acumularea îi dă senzaţia de siguranţă şi de superioritate asupra altuia. Asta dovedeşte cât de puţin evoluează mentalitatea oamenilor.” Nu mai rămâne nimic de adăugat. Nu mă mai uit din nici o parte la păhar, nu mă mai frământă gânduri de tipul e pe jumătate gol sau plin. Acum pur și simplu torn apă și beau. E mai folositor pentru sănătate în loc de toate gândurile negre acuma, Nu mai sunt suficient de dispusă să condamn constant oamenii și să arunc prima piatră. Dar sunt  foarte dezamăgită, dacă nu există o atitudine decentă, indiferent de persoana din fața mea, stilul de lipsă de respect mă face să fiu uneori tristă.
Discutam zilele acestea cu un bătrân foarte înțelept. M-a întrebat de ce moartea poartă coasă. Normal, din cele citite și auzite, cosește viețile oamenilor. Mi-a zis că, cu ani în urmă moartea era o zână tânără și frumoasă. Au îmbătrânit-o păcatele și răutatea oamenilor. Iar coasa, dacă veni vorba, este pentru a cosi iarba ce a crescut cât un stat de om pe drumul spre rai. Căci demult nu a mai dus pe nimeni acolo. Nu știu cât e de adevărat, dar mi-am pierdut somnul, îmi vine greu să accept cu toate că bănuiesc că are dreptate.
Mi-a venit în minte o mica istorioară, care e binevenită astăzi, ca să nu uităm să rămânem oameni. Indiferent de situație.
,,Mi s-a întâmplat să aud un schimb de cuvinte între o mamă şi fiica ei în ultimele momente ale despărțirii pe aeroport. Tocmai se anunța plecarea. Lânga poarta de securitate s-au îmbrațișat și mama i-a spus “Te iubesc și îți doresc destul”! Fata, zâmbind, i-a raspuns: “Viața noastră împreună a fost mai mult decât destul. Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodată. Îți doresc de asemenea destul, mamă”!
S-au sărutat și fiica a plecat. Mama a făcut câțiva paşi înspre fereastra lângă care mă așezasem. Cum stătea acolo în picioare, puteam să văd că o înecau lacrimile. Aș fi vrut s-o îmbărbătez cumva, dar nu puteam să intru în intimitatea unui om străin. Ea a deschis conversația întrebându-mă: “Vi s-a întamplat vreodată să vă luați rămas-bun de la cineva, știind că îl vedeți pentru ultima dată”? “Da, mi s-a întâmplat”, i-am răspuns. “Scuzați-mă că vă întreb, dar de ce credeți că acesta a fost un rămas-bun pentru totdeauna”? “Sunt bătrână, iar ea locuiește foarte departe. Mă asteaptă momente grele înainte și realitatea este că următoarea ei întoarcere aici va fi ca să mă ducă la groapă”, spuse ea. “Pe când vă luaţi rămas bun, v-am auzit spunând “Îți doresc destul”. Pot să vă întreb ce înseamnă asta”? Ea începu să zâmbească. “Asta este o urare care ni s-a păstrat de la generațiile anterioare. Părinții mei obişnuiau să le-o spună tuturor”. A făcut o mică pauză și s-a uitat în sus, ca și cum ar fi încercat să și-o amintească în detaliu, apoi a zâmbit și mai mult. ”Când spunem “Îți doresc destul” vrem ca cealaltă persoană să aibă viața plină cu destule lucruri care s-o susțină”.
Apoi, întorcându-se spre mine, îmi recită din memorie următoarele:
“Îți doresc destul soare, care să-ți lumineze comportamentul, indiferent de cât de mohorâtă ar fi ziua.
Îți doresc destulă ploaie, pentru a aprecia soarele cu atât mai mult. Îți doresc destulă fericire, ca să-ți țină spiritul viu cât vei trai. Îți doresc destulă durere, ca până și cea mai mică bucurie a vieții să ți se pară mai mare. Îți doresc destul câştig pentru a-ți satisface dorințele. Îți doresc să pierzi destul, pentru a aprecia ceea ce ai. Îți doresc destule salutări până a ajunge la finalul rămas-bun”.
Aici ochii ei se umeziră din nou și se îndepărtă. Se spune că ai nevoie de un minut pentru a remarca o persoană specială, o oră ca s-o apreciezi, o zi ca s-o iubești și o viață întreagă ca s-o uiți.”
P.S. Vă doresc să aveți destul și voi, dragi cititori, căci totul dispare, rămâne doar amintirea.
Morala: ,,Viaţa e mai presus de noi. Mai schimbător decât sufletul omului, decât concepţiile sale şi decât vremea nu e nimic. În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire – mai mult decât o bibliotecă.”

1 afișări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *