Comentariu. ”Ziarul, purtător de virus, iar banii nu?”
Natalia Junghietu, directoarea ziarului regional EXPRESUL, a oferit un comentariu pe portalul Media Azi în care analizează impactul deciziei și adresează mai multe întrebări autorităților. …
Natalia Junghietu, directoarea ziarului regional EXPRESUL, a oferit un comentariu pe portalul Media Azi în care analizează impactul deciziei și adresează mai multe întrebări autorităților. …
Albert Einstein zicea că ,,Lumea pe care am creat-o este un proces al gândirii noastre. Nu poate fi schimbată fără a ne schimba gândirea….
Dacă îți dorești ceva foarte mult, mai întâi dorește cu inima. Mai apoi trece acest lucru prin minte. Dorințele sunt ca niște baloane. Ca…
Viața nu este deloc amuzantă. Orice nu ai face, mereu vei vorbi o limbă neînțeleasă de unii. Învață să nu mai iei la modul…
Dintotdeauna m-a fascinat cum funcționează mintea umană, dar abia cu puțin timp în urmă am început sa zgârâi suprafața acestui vast cumul de legi…
V-ați gândit măcar uneori, că una dintre cele mai fericite decizii din viață este să îi lași pe oameni să se gândească despre tine…
Te-ai întrebat vreodată câte dintre ideile, conceptele și idealurile tale sunt cu adevărat ale tale? Ai, într-adevăr, un mod personal de a vedea lucrurile?…
Primăria municipiului Ungheni îndeamnă locuitorii orașului să-și expună opiniile vizavi de o idee de proiect ce vizează modernizarea centrului municipiului Ungheni. Astfel, primăria propune…
Osho este acuma la modă. Este citit și răscitit. Are și sfaturi utile. „Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul…
Maria Mocanu este o tânără din Vărzăreștii Noi, Călărași, care s-a stabilit cu traiul în Spania de mai bine de 15 ani. Cu părerea…
Maria Mocanu este o tânără din Vărzăreștii Noi, Călărași, care s-a stabilit cu traiul în Spania, de mai bine de 15 ani. Cu ea…
A mai trecut un an. În sfârșit. Fără zăpadă, dar sărbătorit în lux și pompos. Așa cum știm noi, moldovenii. Am făcut o evaluare…
Îmi amintesc, când eram eu mică, trăiam două vieți. Cea de acasă și cea din lume. Acuma însă, după ani și ani, am ajuns…
Cel mai oribil, cel mai de neînțeles, în aceste zile tulburi, mi s-a părut momentul, în care au fost aruncați în curtea Președinției cei…
Pe vremea bunicilor noștri, lumea era mai superstițioasă, dar mai bună și mai cu frica lui Dumnezeu. Ne dorim din răsputeri să reușim în…
Noi putem trăi în două moduri: unul dictat de societate și altul, după cum ne dictează conștiința. Nu întotdeaua e corect ce ne dictează…
Zeci de reprezentanți ai DE și DCT s-au adunat în PI din Ungheni, pentru a omagia Ziua Limbii Române. Li s-au alăturat și angajații…
Eu am crezut mereu în minuni. Atunci când crezi că gata, până aici a mers ostașul, te trezești cu o minune în prag. Ce…
Pe vremuri, bravele sindicate de la noi măcar nu ascundeau că sunt ”școala comunismului”. Acum a cui școală sunt? S-au cuibărit prin ele toți…
Mai avem șomaj? Mai avem șomeri? Iată că întreb și eu, căci, din inerție, tot aud că nu-s locuri de muncă. Cum nu-s, oameni…