Copiii cu cerințe educaționale speciale și/sau dizabilități vor beneficia de un sistem educațional mai incluziv, adaptat nevoilor individuale, odată cu implementarea unei noi metodologii…
Postul de pompieri voluntari din comuna Sipoteni a fost desemnat „Cel mai performant post de pompieri din Republica Moldova”. Aceasta este o recunoaștere la…
La grădinița incluzivă „Guguță” din municipiul Ungheni a fost organizat un seminar teoretico-practic dedicat dezvoltării limbajului coerent la preșcolari. Evenimentul a reunit peste 50…
Începând de astăzi, 9 aprilie, compensațiile pentru luna martie – ultima lună a sezonului rece 2025–2026 – sunt disponibile pe cardurile bancare ale beneficiarilor….
Polițiștii recomandă cetățenilor să-și securizeze locuințele cu sisteme de supraveghere video, alarme și uși cu sisteme de închidere rezistente, în contextul în care, de…
Costurile pentru repararea liniei electrice Isaccea–Vulcănești, avariată recent, vor fi incluse în facturile consumatorilor din Republica Moldova. Totuși, impactul asupra acestora va fi unul…
Primăriile care nu vor accepta să se amalgameze voluntar nu vor beneficia de sprijin financiar din partea statului, iar autoritățile centrale iau în calcul…
Republica Moldova și Irlanda au semnat un acord privind recunoașterea reciprocă și preschimbarea permiselor de conducere, care va simplifica semnificativ procedurile pentru cetățenii din…
Pasionații de teatru au avut posibilitatea să se simtă, pentru o zi, actori. Săptămâna trecută, TeatrUngheni a organizat atelierul „O zi în pielea unui…
Ouăle roșii rămân unul dintre cele mai importante simboluri ale Sărbătorilor Pascale, iar în ultimii ani acestea au devenit adevărate opere de artă, decorate…
Scuarul Înfrățirii din municipiul Ungheni a devenit, în Duminica Floriilor, un adevărat punct de atracție pentru localnici și vizitatori. Cea de-a doua ediție a…
Municipiul Ungheni a devenit punctul de lansare al campaniei naționale „Fii pe val – consumă local”, o inițiativă dedicată sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii…
În ajunul Sărbătorilor Pascale, Piața Unirii din orașul Călărași a prins din nou viață, găzduind un târg dedicat producătorilor locali, meșteșugarilor și micilor antreprenori….
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, anunță o reformă care prevede trecerea direcțiilor raionale de educație în subordinea ministerului, după modelul aplicat deja în…
Un bărbat de 39 de ani din raionul Ungheni a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru comiterea repetată a infracțiunilor legate de…
Pe 3 aprilie, în ajunul Zilei Internaționale a Romilor, la Călărași a fost organizat un eveniment cultural dedicat promovării tradițiilor, valorilor și contribuțiilor comunității…
Un impresionant mural de mari dimensiuni, intitulat „Maluri de Prut”, a fost inaugurat sâmbătă, 28 martie, în satul Pitușca. Lucrarea reprezintă mai mult decât…
Un bărbat de 51 de ani din Ungheni, căutat internațional pentru trafic de persoane în scop de exploatare sexuală, a fost reținut pe 1…
Un gest de solidaritate și implicare civică a prins contur la Liceul „Gheorghe Asachi”, unde membrii Consiliului Elevilor au reușit să mobilizeze comunitatea școlară…
Buna Vestire sau Blagoveștenia, prăznuită anual la 25 martie (stil nou) și la 7 aprilie (stil vechi), este cea mai veche sărbătoare închinată Maicii…
La data de 6 aprilie, la ora 07:35, Serviciul intervenții al Direcției Situații Excepționale (DSE) Ungheni a fost alertat de Dispeceratul Centru al Inspectoratul…