Podcast EXPRES CULTURAL / Tatiana Babin: „Oamenii de cultură fac lucruri frumoase”
Bine v-am găsit la noul podcast EXPRES CULTURAL, lansat de Expresul. Aici veți descoperi povești autentice despre creație, pasiune, provocări și succes. Vom discuta despre teatru, muzică, literatură, artă, patrimoniu cu oamenii care transformă cultura într-o parte esențială a vieții noastre.
În fiecare episod vă invităm să cunoașteți personalități care au ceva important de spus și ale căror povești merită ascultate. În primul episode vom vorbi cu Tatiana Babin, specialist principal la Secția Cultură și Turism Ungheni, dar și regizoarea teatrului dramatic „Vlădenii” de la Casa Raională din Pîrlița.
Doamna Tatiana, dacă ar fi să vă prezentați nu prin funcția pe care o aveți, ci prin ceea ce simțiți că sunteți. Cum v-ați descrie?
Sunt un om ca ca toți. Cu îngrijorări, cu bucuriile vieții, cu vise, cu emoții.
Diferența cred că ar face o valorile în care cred, oamenii pe care îi respect și pasiunea cu care îmi trăiesc viața.
Dacă ați putea să ne deschideți careva paranteze referitor la pasiune și valorile care vă definesc.
Pasiunea mea este domeniul artistic. Mă pasionează lucrul ăsta din frageda copilărie. Părinții mei lucrau la Casa de Cultură, proiectau filme. Și când mergeau la muncă eu, rămânând acasă cu sora mea, îmi veneau idei prin cap să organizez un concert, ca atunci când vor veni oaspeți la noi și ne-ar spune să le recităm o poezie, eu să spun: „Dar noi avem un concert”. Și în așa fel scriam un mic program, neștiind că se numește program și făceam și regie neștiind că fac regie.
De exemplu, trăgeam perdelele de la ușă care era cortina. Prezentam, ne închinam, aplăudam. Mai aveam un artist pe sora mea care nu prea tare era încântată de ceea ce fac cu ea, dar accepta, mă asculta.
Și în așa fel, de aici cred că a început pasiunea pentru artă. Apoi organizam concerte, spectacole în mahală cu copiii, în școală. Aveam grijă să fie și un decor și o recuzită ca să fie mai atractiv. În școală de prin clasa a III-a am am început să merg la cercul etnofolcloric care se înființase în școală, pe care îl conducea profesoara de istorie Valentina Gorincioi. Și iată aici mi s-a deschis o lume frumoasă a folclorului. Aici a început să învăț cum să culegi folclorul. Mergeam prin sate și culegeam de la bătrâni cântece vechi, snoave, povestiri și multe altele ce ține de tradiții, de obiceiuri. Mergeam la diferite emisiuni radio. Mergeam la Teatrul „Ion Creangă”, ne întâlneam cu artiștii, actorii de acolo, ei veneau la noi.
Atunci poate nu apreciam, acuma îmi dau seama cât de valoroasă a fost acestă experiență.
A avut un impact atât de puternic asupra formării dumneavoastră, încât ați făcut și facultatea în acest domeniu…
La Casa de Cultură am avut norocul pe vremea aceea să fie un conducător artistic care a organizat cercul de dans popular, cercul de dans modern, cercul dramatic, ansamblu și eu mergeam la toate.
După absolvirea școlii, cum era și firesc, nu vedeam altă cale, altă instituție de învățământ superioară decât Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Și am mers acolo la Facultatea Muzical Pedagogică. Am învățat doi ani culturologie, dar eu îmi doream regie și m-am transferat la regie, dar am început de la 0. Și se primește că eu am făcut facultatea nu cinci ani, dar șapte.
Pasiunea pentru teatru venea tot din copilărie. O priveam adesea pe actrița Lidia Frunză care avea monologuri. Și pe atunci nu era YouTube-ul ca să putem să scriem apoi cuvintele, dar le scriam după cum țineam minte. Apoi le mai adaptam, mai compuneam și ieșeam cu aceste monologuri pe la diferite activități. Unele dintre aceste monologuri le am și acum, doar că le mai reformulez, le adaptez, dar merg pe același personaj. Personajul e o femeie de la țară care este foarte primită și acum. Așa se primește că din copilărie am inventat un personaj pe care îl duc și acum.
Cum ați ajuns să lucrați la Secția Cultură și Turism în Ungheni?
Odată cu facultatea, am început a lucra ca conducător artistic în satul Unțești. Apoi, o perioadă am mai activat și la Biblioteca Publică din Cetireni, după care am venit la Ungheni. Am intrat la Secția Cultură și am spus cine sunt, ce am învățat și m-au angajat chiar a doua zi.
Care este specificul muncii dumneavoastră în cadrul Secției?
E o muncă foarte interesantă, o muncă în care avem impresia că în permanență căutăm ceva, căutăm ceva nou, creăm ceva nou, promovăm tradițiile noastre, încercăm să organizăm evenimente care să fie din ce în ce mai interesante, mai captivante, mai diverse.
Facem cercetări, proiecte culturale și multe alte ce e legat de cultură, de artă și frumos.
Ce înseamnă să faci cultură într-un raion precum este Ungheniul și care sunt, desigur, cele mai mari provocări, dar și satisfacții?
Cred că a face cultură în raionul nostru e ca peste tot. Oamenii de cultură fac lucruri frumoase și cele mai mari provocări cred că ar fi, da, susținerea financiară. Da, cultura este cam puțin plătită începând și de la salariile care le primesc angajații, dar și cu finanțarea evenimentelor, dotarea instituțiilor de cultură. Suntem într-o perioadă când traversăm momente de schimbări mari unde începe să ne domine tot mai mult tehnologiile și e e mai complicat să uimești omul, să-l scoți din casă. Trebuie să gândești foarte bine evenimentul respectiv ca persoana o să dorească să vină.
Domeniul cultural noi spunem că este ca o Cenușăreasă a domeniilor. E poate neînțeles uneori, pentru că unii oameni cred că aceasta nu este muncă, dar este distracție. De multe ori când spunem că avem un eveniment, ni se spune „distracție plăcută”, dar noi ne ducem să muncim, nu să ne distrăm.
Da, și atunci când un eveniment are loc cu succes, ne ducem acasă satisfăcuți și dormim bine, și avem și o dispoziție mai bună. Dar atunci când ceva nu se primește, ne măcinăm și ne tachinăm pe noi înșine.
Din experiența dumneavoastră, ce caută oamenii astăzi în cultură? Tradiție, divertisment, educație sau apartenență?
Eu cred că le caută pe toate câte un pic.
Ce așteptări au oamenii de la evenimentele culturale?
Noi spunem că publicul acuma este mai alintat, deoarece orice om de la un click distanță vrea să vadă orice pe ecranul de acasă. Și ca să-l faci să vină la spectacol trebuie să-i trezești interesul. Și da, diversitatea cred că este important într-un eveniment, iar diversitatea trebuie îmbinată cu modernismul.
În spatele fiecărui eveniment cultural sunt oamenii care adesea sunt nevăzuți, dar muncesc extraordinar de mult, printre care sunteți și dumneavoastră. Ce vă motivează să continuați acest drum, iată, deja de 20 de ani?
Noi nici nu ne gândim la faptul că trebuie să fim văzuți neapărat. Pentru noi este important ca ceea ce ne-am propus să se primească așa cum vedem și ne dorim. Iar dacă s-a primit așa cum ne-am așteptat, sau poate chiar mai buine, atunci spunem că am reușit.
Pe lângă faptul că sunteți specialist principal la Secția Cultură, mai regizați și teatrul dramatic ”Vlădenii” din Pîrlița.
Colectivul Teatrului „Vlădeni” de la Centrul Raional de Cultură era deja fondat, era atestat, era un colectiv model. Conducătoarea a plecat undeva și mi s-a propus să preiau eu această activitate. Am acceptat. Și iată că mai în glumă mai serios, sunt cred că peste 15 ani de când sunt regizorul teatrului. Am avut în această perioadă multe evenimente, spectacole, participări, ne-am consolidat o echipă foarte bună. E interesant.
Ne axăm în ultima vreme pe teatrul popular. Da, jucăm și spectacole de autor, dar le dăm oricum o notă de umor, pentru că am văzut că asta cere publicul. Apoi ne-am pus în repertoriu și mai multe secvențe umoristice pentru că și ele merg foarte bine.
De regulă, dumneavoastră sunteți cea care lucrează la scenariu?
Până a monta în scenă, sunt mai multe etape. Pentru început, ne apreciem ce piesă vrem să montăm. Scriem scenariul sau îl redactăm, dacă e scris de autor îl adaptăm, alegem coloana sonoră, decorația de scenografie, ne gândim la partea scenică, cu toate că nu prea avem mari alegeri. Teatrele de amatori au scenografie așa mai modestă. Confecționăm singuri hainele, în cadrul unor ateliere. Și după, ne adunăm la repetiții ori de câte ori este nevoie.
Mie îmi plac rolurile mai energice. De obicei în spectacole, mai ales în cele pentru copii, sau povești, joc rolul negativ pentru că acolo este mai mult de muncă, sunt mai multe schimburi de caractere și eu mă regăsesc în rolurile astea. Dar, de obicei când montez ceva, rolul cel mai complicat îl iau eu, dar dacă aș putea cred că aș juca toate rolurile dintr-un spectacol. Mie îmi place.
Eu când intru în pielea unui personaj mă dedic cu trup și suflet personajului respectiv. Dar, de fapt, eu când aleg personajele, încerc să le atribui actorilor din trupă după caracterul lor, pentru că este foarte ușor de jucat atunci când el înțelege ce are de făcut și se regăsește în personajul respectiv.
Îmi place când mă transform într-un personaj și nimeni nu mă cunoaște. Diferența este foarte interesantă.
Cum vedeți cultura locală peste 10 ani și ce ar trebui să facem astăzi pentru ca tradițiile să continue?
O văd într-o continuă transformare, dar ca esență totuși să rămână identitatea și rădăcinile noastre. O văd conectată tot mai mult la tehnologii, dar o văd și foarte deschisă către tineri. Și iată noi dacă o să reușim să păstrăm această conexiune între modern și autenticitate, va fi foarte bine. Noi vom avea o cultură vie, frumoasă și peste 10 ani și peste 20 de ani. Trebuie să avem grijă ca tradițiile să le promovăm, să le respectăm noi zi de zi, nu doar la sărbători. Prin asta vom fi apreciați pe tot globul pământesc, anume pentru tradițiile noastre, prin cultura noastră frumoasă, căci chiar e frumoasă.
Lasă un răspuns