Nichita Țurea, absolventul din Ungheni care a obținut media 10 la BAC: „Trebuie să ieși din zona de confort”
Printre absolvenții care au încheiat sesiunea de Bacalaureat cu media 10 se numără și Nichita Țurea, absolvent al Liceului „Vasile Alecsandri” din Ungheni. Pentru Nichita, această performanță este răsplata efortului depus de-a lungul anilor de liceu și o etapă importantă în drumul spre o carieră în medicină.
Zece pe linie la BAC – ce înseamnă acest rezultat pentru tine?
Personal, reprezintă un mix între munca asiduă, curiozitate și noroc, desigur. În această ordine de idei, sunt recunoscător față de sprijinul acordat de familie, cât și de prieteni.
Cum ai reacționat în momentul în care ai aflat că ai obținut media 10, după contestație?
Am simțit o rază de împlinire sufletească, întrucât acest rezultat reprezintă un instrument favorabil pentru admiterea la universitate.
Te așteptai la un astfel de rezultat? Care a fost reacția atunci când ți-ai văzut notele?
Nu mă așteptam, dar totuși cugetam către această limită superioară. Rezultatele le-am verificat pe platforma online dimineața și am rămas plăcut mulțumit!
Cum ți s-au părut examenele?
Matematica a fost la un nivel așteptabil, in afară de itemul 5, care a creat confuzie și critici ulterioare. Cel de la limba si literatura română mi s-a părut standardizat și ușor de scris.
Cu siguranță ai avut emoții la examene. Cum le-ai depășit?
Stăpânirea emoțiilor mele a fost consecința diferitor simulări de teste și situații stresante de-a lungul anilor de liceu, ceea ce mi-a cultivat reziliența.
Cum te-ai pregătit pentru Bac? Ai avut un plan clar de învățare sau te-ai bazat mai mult pe ce ai acumulat în anii de liceu?
M-am bazat mult pe cunoștințele obținute de-a lungul perioadei liceului. De asemenea, înainte cu 4 zile de fiecare examen totalizam informațiile culese și rezolvam exerciții esențiale programului, nimic special.
Ai luat deja o decizie privind facultatea sau domeniul în care vrei să mergi mai departe?
Tranziția dată este o etapă importanta și dificilă din viața oricărui elev. Personal, vreau să aprofundez studiile despre complexitatea umană, fructificând cât mai multe cunoștințe despre templul nostru de celule și procedurile ce constau în asigurarea bunăstării noastre.
Ce sfaturi le-ai da viitorilor absolvenți care doresc să obțină rezultate similare?
Cel mai bun sfat pe care pot să îl ofer este să nu procrastinați (nota red.: a amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini; a tărăgăna, a tergiversa). Trebuie sa ieși din zona de confort pentru a forma deprinderea, care ulterior se transforma în disciplină. Această abilitate nu e necesară doar pentru bacalaureat, întrucât multe alte aspecte ale vieții solicită rigurozitate și ordine.
Tatiana Tesliuc



Lasă un răspuns