Șoferii sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor și pe timp de zi
Începând cu 1 noiembrie, conducătorii auto sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor și pe timp de zi, așa cum prevede Regulamentul…
Începând cu 1 noiembrie, conducătorii auto sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor și pe timp de zi, așa cum prevede Regulamentul…
Ample acţiuni sunt preconizate pentru tradiționala Zi Naţională de Înverzire a Plaiului “Un arbore pentru dăinuirea noastră”, ce demarează la 13 noiembrie. Astfel, 579…
Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT” a elaborat o notă analitică despre gestionarea crizei COVID-19 în Republica Moldova, comparativ cu alte state din regiune și…
Pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19 și pentru asigurarea profilaxiei și securității în instituțiile de învățământ primar, gimnazial şi liceal, Ministerul Educației și Cercetării…
Criza gazelor, cu care ne confruntăm în prezent, nu este doar problema Republicii Moldova, dar este a întregii regiuni. Deseori, în astfel de situații,…
În ultimele două săptămâni Ministerul Sănătății a anunțat despre cel puțin opt cazuri de deces al pacienților de COVID-19 care au refuzat să se…
Parlamentul Republicii Moldova, a aprobat, în lectură finală, proiectul de lege cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva…
Legislația cu privire la Autoritatea Națională de Integritate trebuie modificată odată cu normele ce vizează și activitatea altor instituții de stat, care permit înregistrarea…
Uneori, ai nevoie de ajutor ca să cureţi rapid baia, mai ales dacă aştepţi musafiri sau dacă ai lăsat-o la urmă pe listă şi…
Cele mai noi filme realizate de unii dintre cei mai importanţi regizori români – Cristi Puiu, Radu Jude sau Radu Muntean – dar şi…
Până pe 5 septembrie, iubitorii de frumos mai au timp să admire o expoziție de pictură amenajată în cadrul Muzeului de Istorie și Etnografie…
Un cuplu sănătos nu este un cuplu care nu are conflicte… Cum vede copilul relația dintre părinții lui? Ce învață de la părinți? Ce…
În anul curent, se observă o mică scădere a preţurilor la apartamente, dar şi la casele de locuit. De această părere este Natalia Boboc,…
De la o vreme, un obiect mai puțin obișnuit atrage atenția tuturor celor ce pășesc în ograda Bisericii ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Călărași….
Mare bucurie pentru pompierii și salvatorii din Călărași. O autospecială de intervenție în situații excepționale, dar și echipamente speciale pentru acțiuni de salvare, inclusiv…
Nu mai puțin de 170 de fire de cânepă au fost smulse și arse, nu înainte de a fi prelevate probe. Plantele au fost…
Sâmbătă seara la Leordoaia, raionul Călărași se va desfășura cea de-a XIX-a ediție a Festivalului ,,Noaptea magică a Sînzienelor”. Evenimentul se va ține și…
Cât de legale sunt camerele de supraveghere, instalate fără acordul vecinilor, care surprinde drumul public dintr-un sector cu case la sol? La această întrebare…
Asociația Obștească „Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției” (CAPC), cu suportul organizației Freedom House, a lansat un nou proiect, care va contribui la…
În perioada iunie-iulie, Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei anunţă lansarea unei ediţii speciale de evenimente sportive menite să cultive solidaritatea în rândul copiilor…