VIDEO / #560 de ani. Să redescoperim Ungheniul
Pe 20 august, municipiul Ungheni împlinește 560 de ani de la prima sa mențiune documentară. Cu acest prilej, echipa „Expresul” a implementat un proiect, care are și un titlu destul de sugestiv – #560.
În acest proiect ne-am propus să realizăm podcasturi cu persoane din Ungheni care au avut ce să ne spună. În podcastul #560 am vorbit cu oamenii ai căror fapte inspiră și care, într-o anumită măsură, s-au implicat și se implică în dezvoltarea și promovarea orașului Ungheni.
Startul seriei de podcasturi a fost dat cu cantautoarea Aliona Leșanu, care, revenită acasă după o perioadă, a lansat albumul audio „Revenire”. Apoi a urmat un podcast cu Veronica Rotari, profesoară la Liceul „Mihai Eminescu”, cea care doarme puțin pentru a le reuși pe toate, cu bibliotecara Aliona Manciu, cea care consideră că toate femeile sunt de succes, cu Edgar Bunea, tânărul care a readus teatrul la Ungheni, dar și avocatul Vasile Lupu, care, atunci când urcă pe scenă devine cantautorul Vasile Lupu Cetireanu. Mai urmează și alte podcasturi, cu alte persoane la fel de interesante și implicate.
Tot în cadrul acestui proiect am realizat și un filmuleț video despre orașul Ungheni: Să redescoperim orașul Ungheni!
Prin acest proiect ne-am dorit să arătăm frumusețea orașului Ungheni, dar și frumusețea interioară a unghenenilor noștri. Pentru că trebuie să recunoaștem că avem un oraș frumos în care trăiesc doar oameni frumoși.
NOTĂ: Ungheni este un municipiu din partea central-vestică a Republicii Moldova, situat în nemijlocita apropiere cu Uniunea Europeană. Cu o populație de peste 38 de mii de locuitori (arată recensământul din 2016), este al șaselea oraș ca mărime din țară, spune Wikipedia. Prima atestare documentară a localității datează din 20 august 1462, într-un hrisov de la Ștefan cel Mare, numele inițial (1462-1587) fiind Unghiul.
Un produs marca: Expresul
Lasă un răspuns