„Dor de vechiul meşteşug ţesut” la Călăraşi

Câteva zile la rând, în curtea Muzeului de Istorie și Etnografie „Dumitru Scvorțov – Rusu” din oraşul Călăraşi atmosfera a fost una de poveste. Aici s-au combinat culorile, s-au numărat ochiuri, s-au încurcat şi descurcat iţele.

Pe 9 august, aici a luat startul tabăra de creaţie „Dor de vechiul meşteşug ţesut”. Organizatorii şi-au propus ca tinerii să îşi petreacă sfârşitul de vacanță de vară într-o atmosferă prietenoasă și rustică, ce amintește de curtea bunicilor de la țară, pe acorduri de muzică populară şi cu multă voie bună.

„Scopul programului este de a insufla copiilor dragostea pentru tradiție și cultură și de a duce meșteșugurile tradiționale mai departe. Îmbinăm utilul cu plăcutul și sperăm că participanții vor deveni mai responsabili și vor manifesta mai multă grijă pentru patrimoniul cultural național”, ne-a spus Natalia Veleşca, directoarea interimară instituţiei.

Iniţial, organizatorii şi-au propus ca tabăra să dureze o săptămână, însă activitatea acesteia ar putea să fie extinsă, iar tinerii vor putea veni oricând să îşi petreacă timpul liber îndeletnicindu-se cu ţesutul. De altfel, tabăra nu este axată numai pe ţesutul de covoare, participanţii fiind inițiaţi şi în tainele altor  meșteșuguri populare, precum confecționarea lucrărilor din pănuşe, dar şi din alte materiale. Totodată, aceştia vor pătrunde în tainele turismului, fiind ghidaţi de angajaţii muzeului care le vor arăta cum meşteşugul poate deveni o atracţie turistică, vor vorbi despre industria turismului, îi vor însoţi în excursii, vor face popasuri cu limonadă la unul dintre obiectivele turistice din oraş, se vor întrece într-o serie de jocuri intelectuale interactive, li se vor prezenta filme tematice etc.

Ideea de a organiza o asemenea tabără s-a ivit odată cu punerea în funcţiune a unui război de ţesut vechi,  într-o anexă a muzeului, exponat care a ajuns să prezinte un interes sporit din partea vizitatorilor. Instituţia avea, de ani buni, mai multe piese vechi de ţesut pe care meşteriţa Iulia Munteanu le-a asamblat, iar războiul a ajuns să fie unul funcţional.

Iar duminică, 15 august, tinerii au avut şansa de a-şi demonstra abilităţile obţinute pe parcursul primei săptămâni de tabără. Aceştia au participat la un Târg al meșterilor populari și al antreprenorilor locali din Călărași. Aceştia și-au luat cu ei firele şi stativele în miniatură şi au ţesut covoraşele chiar sub ochii oaspeţilor veniţi la târg. „Astfel, ei au devenit nişte ambasadori ai meşteşugăritului şi vor putea să-şi îndemne semenii să testeze şi ei această artă”, a mai adăugat Natalia Veleşca.

Printre tinerii interesați de această artă este și Laura, elevă la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din oraşul Călăraşi. Tânăra spune că e la prima ei încercare de a ţese, dar a rămas impresionată de acest meşteşug. „Sunt pasionată de arta handmade pentru că de mică confecţionez brăţări, coliere, brodez etc. Acum am descoperit ceva nou şi abia aştept să închei cu bine covoraşul început. Am de gând să fac un ornament „pomul vieţii”, pentru că mi se pare ceva reprezentativ pentru neamul nostru”,  a mai adăugat tânăra „meşteriţă”.

La finalul taberei, tinerii vor primi şi diplome din partea organizatorilor.

Doina Harea

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *