Gînduri colorate sau incolore?

Ala MutilicaCred că îmbătrînesc, iubite cititor! Mă plictisesc pînă la moarte oamenii care nu fac nimic, dar îi urmăresc pe alții: ce fac, unde se duc, ce mănîncă, cînd mănîncă, cu cine mănîncă.
Priviți puțin în jur, la cei ce vă înconjoară. O să vedeți minciuni, invidie, răutate, o goană nebună după faimă și bani. Cu mare regret, recunosc că, odată cu trecerea anilor, ne punem măști. Diferența dintre adevăratele noastre sentimente și cele pe care le arătăm celor din jur este din ce în ce mai mare. Vrem întotdeauna să dăm impresia că sîntem puternici și nu avem nevoie de nimeni și nimic. Dar undeva există și o altă lume a noastră, în care oamenii ajută, empatizează, se implică și reușesc, prin gesturi mici sau mari, să schimbe percepția despre lumea în care trăim. Zic undeva…
Ne trece viața în cutiile noastre conectate la internet. Ne preocupă doar bîrfele cotidiene, moda, cumpărăturile și… să reușim să ne trezim la timp pentru a merge la serviciu, pe care, de cele mai multe ori, îl detestam.
Cînd sîntem mici, visăm să devenim mari. Inevitabilul se întîmplă. Și, atunci, încercăm să ne retrăim copilăria prin intermediul amintirilor sau al copiilor noștri.
Am citit undeva că mintea umană poate fi comparată cu o grădină, ce poate fi cultivată inteligent sau lăsată în paragină. Indiferent dacă este cultivată sau neglijată, ea dă, totuși, roadă. Există destule seminţe inutile de buruieni care vor cădea, se vor acumula şi vor da roade. Depinde, în mare parte, de noi: lăsăm buruienile să crească sau smulgem „buruienile” gîndurilor nedemne, inutile şi incorecte, ca să cultivăm, în locul lor, gînduri frumoase, nobile, curate.
Toţi avem o flacără internă. Avem umilința de a cere ce ne trebuie, dar nu avem puterea şi curajul de a spune adevărul. Noi alegem: ori punem lemne pe focul nostru interior, ori îl stropim cu apă, diminuîndu-i forţele. Sau trăim după regulile eroinei filmulului ”Pe aripile vîntului”, Scarlett O’Hara – ”Scopul scuză mijloacele” sau ”Și mîine este o zi…”. Dar nu uitați că viața bate filmul. Învățați să respectați limitele și confortul celorlalți.
”Un om a găsit o pungă mare cu pietricele colorate pe țărmul unei ape. A luat-o și, mergînd spre casă, începu să arunce pietricele în apă. Țintea păsările care zburau pe deasupra, se amuza rău de tot.  În momentul în care mai avea în pungă doar trei pietricele, s-a întîlnit cu un vecin. Acesta s-a uitat la pietricele, după care i-a zis: ”De unde ai pietricelele acestea? Ai o adevărată comoara aici. Sînt foarte pretioase!”. Aflînd asta, omul nostru plecă disperat să caute pietricelele aruncate aiurea, dar era greu să le mai poată regăsi”.
În cartea ”Aforisme”, Aurelian Silvestru scrie: ”Vine o zi cînd lumea nu te mai interesează, cînd o reduci la cîteva amintiri și la o pată de cer pe care o privești cu tristețe de după draperiile din camera ta. Atunci observi că și ea, lumea, își vede de treabă, fără să-și întoarcă privirile spre ferestrele tale…”.
Din păcate, așa facem și noi deseori. Fiecare clipă, zi, săptămînă, lună, an sînt adevărate comori. Ele trec și ar trebui însușite cu iubire, înțelepciune și bucurie, fără să le risipim, pentru că ne este imposibil să le mai putem recupera ulterior.
Morala: Fiecare ființă umană e un scop în sine. Nimeni nu se află aici pentru a împlini așteptările cuiva, fiecare se află aici pentru a fi el însuși. Lumea este caleidoscopul nostru personal, iar diferitele combinaţii de culori, pe care ni le prezintă în fiecare clipă, sînt proiecţii colorate ale propriilor noastre gînduri.
Ala Mutilică


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *