O familie din Petrești, stabilită cu traiul peste hotare, aduce, de 3 ani, căldură în inimile copiilor, în ajunul sărbătorilor pascale

Pentru al treilea an consecutiv, o familie din satul Petrești, stabilită cu traiul în Germania, ajută copiii din familiile social-vulnerabile din localitate. Este vorba de Serghei și Elena Budeanu, care deja în toți aceștia ani donează haine, încălțăminte și dulciuri pentru acești copii.

,,Familia Budeanu crește șase copii și știe, prin propria experiență, care sunt necesitățile copiilor și cât de multe sunt ele. Acest gest al generozității a început acum trei ani, atunci când familia însăși și-a exprimat dorința ca, în ajunul sărbătorilor Pascale, să ofere un sprijin copiilor cu cerințe educaționale speciale și celor cu dificultăți materiale din comunitatea noastră”, ne spune Tamara Bereghici, coordonatoarea Centrului de Resurse pentru Educația Incluzivă, care facilitează această acțiune cu familia Budeanu.

Astfel, prin intermediul Centrului, au fost distribuite bunurile donate către familiile care au nevoie de acest ajutor. „De la maiouri, pulovere, scurte, încălțăminte, până la dulciuri – aceste daruri au adus nu doar căldură fizică, ci și confort emoțional pentru cei care le-au primit”, a mai adăugat Tamara Bereghici. Potrivit coordonatoarei Centrului, gestul acestei familii nu a fost doar un ajutor material, ci și o expresie a bunului simț, în care grija pentru cei vulnerabili depășește orice frontieră.

„Prin gesturi simple de compasiune și ajutor, putem face o diferență semnificativă în viețile celor din jur și putem construi o lume mai bună și mai unită pentru toți. Astfel, în lumina exemplului lor, suntem inspirați să ne întindem mâinile către cei în nevoie și să ne amintim că, indiferent de unde venim sau cine suntem, avem capaci tatea și responsabilitatea de a face bine în lumea noastră”, a mai subliniat Tamara Bereghici, mulțumind familiei Budeanu pentru gestul lor: „Sper să menținem și în continuare o colaborare frumoasă pentru a face lucruri deosebite și a aduce un pic de căldură și speranță în sufletele celor din jur”.

Totodată, o cutie cu jucării și jocuri de societate a fost donată și Centrului de Resurse pentru Educație Incluzivă. Anume în acest spațiu, copiii vin sistematic după lecții pentru a comunica și pentru a se recrea.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *