Copiii cu cerințe educaționale speciale și/sau dizabilități vor beneficia de un sistem educațional mai incluziv, adaptat nevoilor individuale, odată cu implementarea unei noi metodologii…
Uniunea Europeană pune în aplicare, începând cu 10 aprilie 2026, sistemul de intrare/ieșire (EES), care va înlocui ștampilele din pașaport cu înregistrări digitale și…
Clusterele de comunități implicate în procesul de amalgamare voluntară vor beneficia de sprijin extins pentru consolidarea capacităților instituționale și modernizarea serviciilor publice. Beneficiarii vor…
Locuitorii din raionul Ungheni beneficiază, în această săptămână, de consultații profilactice gratuite oferite de echipe mobile de medici specialiști, în cadrul unui program finanțat…
Un spațiu dedicat întâlnirilor, socializării și implicării active a persoanelor în etate din comuna Zagarancea a fost inaugurat săptămâna trecută, pe 26 martie. Evenimentul…
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a formulat un set de reguli esențiale pentru consumatori, menite să asigure alegerea unor produse sigure și de…
Creșterea accentuată a prețurilor la combustibil zguduie industria aviatică globală și se va resimți direct în buzunarele pasagerilor, după ce zeci de companii aeriene…
Creștinii ortodocși intră astăzi în Săptămâna Mare, ultima și cea mai strictă perioadă din Postul Mare. Cunoscută și ca Săptămâna Patimilor Domnului, aceasta este…
Lumina Sfântă va ajunge în Sâmbăta Mare în Republica Moldova, în pofida restricțiilor de zbor anunțate anterior de autoritățile israeliene. În timp ce Mitropolia…
Statul român a identificat soluții pentru a rezolva problema cărților de identitate românești anulate, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui României…
Odată cu apropierea sărbătorilor, consumul de carne crește considerabil. Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor vine cu o serie de recomandări esențiale pentru a evita…
O reformă amplă a sistemului silvic din Republica Moldova a fost anunțată de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care avertizează că pădurile țării se află…
Serviciul Fiscal de Stat anunță o nouă etapă de verificări operative în luna aprilie, în contextul intensificării acțiunilor de monitorizare a disciplinei financiare pe…
Uniunea Europeană introduce un nou instrument digital care va permite cetățenilor din țări terțe, inclusiv din Republica Moldova, să acceseze locuri de muncă în…
Anvelopele aruncate la întâmplare nu dispar din natură, ci rămân în mediu zeci de ani, devenind o sursă constantă de poluare pentru sol, apă…
Părinții care se eschivează sau refuză să achite pensia de întreținere a copiilor ar putea fi sancționați mai dur. Un proiect de lege în…
În contextul atacurilor cu drone asupra Ucraina, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a emis un set de recomandări pentru populație, menite să prevină…
Pacienții care aleg serviciile clinicilor private din Republica Moldova sunt nevoiți, în continuare, să revină la medicul de familie din sistemul public pentru a…
Prima aplicație la Protecție Civilă desfășurată în raionul Călărași, a avut loc în comuna Sipoteni, pe 23 martie. Exercițiul demonstrativ a antrenat membrii Comisiei…
Noile reglementări privind moștenirea au intrat în vigoare în Republica Moldova începând cu data de 1 aprilie 2026, aducând modificări importante în procedura de…
Locuitorii comunei Răciula vor beneficia în curând de servicii comunale mai eficiente, după ce autoritățile locale au achiziționat un tractor multifuncțional în cadrul unui…