O Zi a Ușilor Deschise va fi organizată la Centrul de Sănătate și Centrul Stomatologic din Ungheni

Joi pe 25 mai, în incintele Instituției Medico-Sanitară Publică (IMSP) Centrul de Sănătate Ungheni și Instituția Medicală (IM) Centrul Stomatologic (CS) Raional Ungheni va fi organizată Ziua Ușilor Deschise.

Potrivit organizatorilor, cu această ocazie, instituțiile vor acorda consultații gratuite copiilor, persoanelor în vârstă, persoanelor social vulnerabile, persoanelor cu dizabilități și refugiaților din Ucraina, precum și altor persoane cu necesități urgente de diagnosticare.

De asemenea, cei prezenți vor avea oportunitatea să primească consultații gratuite și de a realiza investigații necesare, cu ajutorul complexului Radiologic digital de ultimă generație care se află la IMSP Centrul de Sănătate Ungheni.

Echipamentul medical menționat a fost procurat în cadrul proiectului „Suport comunităților moldovenești în găzduirea refugiaților ucraineni”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova.

Toți doritorii sunt așteptați la IM Centrul Stomatologic Raional Ungheni și la IMSP CS Ungheni, pe 25 mai, în intervalul orelor 08:00-17:00.

Expresul.md 

Prețul la ceapă atinge un nou record

Prețul la ceapă continuă să crească în Moldova. Acesta a depășit recordul de 26 de lei pe kilogram în rețelele comerciale.

După ce, la mijlocul lunii martie, prețul a ajuns la nivelul de 23 de lei pe kilogram, acesta s-a stabilizat și chiar a scăzut cu 10-15%, iar la sfîrșitul lunii aprilie prețul a coborît sub 20 de lei, scrie noi.md.

Săptămîna aceasta, prețul cepei a înregistrat din nou un trend ascendent, depășind nivelul de 25 de lei, iar în unele supermarketuri a ajuns chiar și la 26 de lei pe kilogram. Iar această tendință se observă atît în Republica Moldova, cît și în alte state.

De exemplu, în Georgia, la începutul lunii mai, prețul cu ridicata al cepei a depășit 2 dolari (circa 35 de lei) pe kilogram, iar în lanțurile de magazine a fost și mai mare. Ceapa este importată în Republica Moldova Ceapa care se află pe rafturile din rețelele de retail nu provine din regiunile Moldovei, ci din Olanda, Franța sau alte țări.

De asemenea, pe piață este imposibil de găsit un produs autohton, chiar dacă vînzătorul susține că l-a cules de pe propriul teren. De facto, mai mult de două treimi din cultivarea cepei în Republica Moldova provine din loturile mici de pe terenurile gospodăriilor și doar 20-30% este produsă de fermierii cu mai mult de 10 ha de teren agricol.

Ceapa se scumpește din cauza cererii înalte Potrivit analiștilor de la EastFruit, ceapa este în prezent cel mai solicitat produs în comerțul global cu legume, iar prețurile cepei în multe țări au depășit recorduri istorice și continuă să crească. Expresia „de unde să cumpăr ceapă” rămîne o întrebare de căutare foarte populară, ceea ce duce la tranzacții de vînzare și cumpărare neconvenționale.

De asemenea, multe țări au impus o interdicție de export, ceea ce a agravat și mai mult situația, spun experții. De exemplu, Ucraina a înregistrat cel mai mare import de ceapă dintre primii 20 de importatori mondiali în 2022. Este demn de menționat că Ucraina a debutat în acest top 20 în 2022, deoarece războiul a distrus cea mai mare parte a producției de ceapă din țară. Ca urmare, Ucraina a crescut importurile de ceapă de aproape 7 ori în 2022.

În ceea ce privește piața moldovenească, EastFruit constată o tendință de creștere a prețurilor cu 1 leu/kg pe săptămînă în februarie-martie: în a doua jumătate a lunii martie, ceapa galbenă de pe piața angro s-a scumpit la 17 lei pe kilogram.

Expresul.md

 

 

 

Călărașiul se află în top 3 cele mai verzi orașe din țară

Repartizarea spațiilor verzi urbane pe regiunile din Moldova arată că 66,4% din suprafața spațiilor verzi aparține muncipiului Chișinău, 15,3% – regiunii Nord, după care urmează regiunea Centru – 9,8%, regiunea Sud – 6,1% și UTA Găgăuzia – 2,4%.

Sunt datele Biroului Națională de Statistică, potrivit cărora în top 3 localități urbane cu cea mai mare suprafață a spațiilor verzi sunt municipiile Chișinău, Bălți și orașul Călărași.

În anul 2022, suprafața spațiilor verzi în localitățile urbane a constituit 6,6 mii ha, ceea ce reprezintă 12,7% din suprafața terenurilor din intravilanul localităților urbane.

Suprafața spațiilor verzi urbane, în proporție de 69,0%, este formată din spații verzi de folosință generală – scuaruri, grădini, parcuri etc.

18,6% sunt spații verzi cu acces limitat, precum parcuri sportive, spații verzi pe lângă instituțiile de învățământ și locuințe, spații pentru recreerea copiilor și tineretului etc.

Alte 7,8% – spații verzi din zonele turistice și de agrement, iar 2,7% – spații verzi cu profil specializat – grădini botanice, zoologice și dendrologice etc..

1,9% – spații verzi cu funcții utilitare: plantații pentru consolidarea terenurilor și de protecție a surselor de apă etc.

Expresul.md

Pe edificiile primăriilor vor fi arborate drapelele UE alături de cele ale Moldovei, în semn de reconfirmare a dorinței de a face parte din marea familie europeană

Pe edificiile primăriilor din toate localitățile vor fi arborate drapelele Uniunii Europene alături de cele ale Moldovei, în semn de reconfirmare a dorinței naționale de a face parte din marea familie europeană. Anunțul a fost făcut de Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, în ajunul unor importante evenimente din țară:  21 mai – Marea Adunare Europeană și 1 iunie – Summitul Comunității Politice Europene.

„Pentru 21 mai, Ministerul Culturii va achiziționa drapele ale Republicii Moldova și ale Uniunii Europene, care vor fi oferite cu titlu gratuit primăriilor fiecărei localități din țară. Este foarte important acest exercițiu, pentru că în luna august vom marca și Ziua Independenței. La fel cum la marile adunări naționale oamenii noștri se adunau sub tricolor, și de această dată, sub tricolor și drapelul UE, transmitem un mesaj ferm din inima Chișinăului: Moldova este europeană.”, a declarat Daniel Vodă.

Organizarea Summitului Comunității Politice Europene în Republica Moldova poartă o încărcătură simbolică, în condițiile în care țara noastră a primit statutul de țară candidată pentru aderarea la UE. Evenimentul va aduce numeroase beneficii pentru cetățenii țării, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Astfel, pe lângă proiectele de dezvoltare regională și de infrastructură implementate de autorități, țara noastră va obține mai multă susținere diplomatică din partea comunității internaționale, iar drept rezultat: sprijin puternic și hotărât pentru securitatea Republicii Moldova; acces mai mare pe piața europeană pentru producătorii autohtoni; interconectarea sistemelor energetice și de transport; accelerarea lansării negocierilor privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană; recunoaștere internațională și atenție sporită asupra Moldovei, care creează noi oportunități pentru antreprenoriat și turism.

Tinerele cadre didactice vor primi mai mulți bani din partea statului

Perioada în care tinerii specialiști angajați în sistemul educațional vor beneficia de facilități din partea statului va fi extinsă de la trei la cinci ani. Un proiect de modificare a Codului educației, a fost votat în prima lectură, de 78 de deputați, scrie moldpres.md. 

Potrivit documentului, se va majora și valoarea indemnizațiilor pe care le vor primi tinerii specialiști. Respectiv, absolvenții instituțiilor de învățământ superior vor primi indemnizații în valoare de 200 de mii de lei (10 mii de euro). Iar în cazul tinerilor care au absolvit instituțiile de învățământ profesional tehnic, indemnizațiile vor crește de la 96 de mii de lei la 160 de mii.

Proiectul mai prevede că tinerii specialiști angajați în instituțiile publice de învățământ din mediul rural și din centrele raionale vor beneficia, pe o perioadă de cinci ani, de compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ și pentru consumul de energie termică și electrică.

Inițiativa legislativă mai conține prevederi care vizează învățământul general, cel profesional tehnic, precum și învățământul superior.

Expresul.md

Și-a bătut soția după ce l-a refuzat

O femeie din Ungheni se zbate între viață și moarte, după ce a încercat să o apere pe o tânără pe care concubinul său care ar fi încercat să o violeze. Incidentul a avut loc în noaptea de 9 -10 mai, într-o locuință din orașul Ungheni, scrie pulsmedia.md.

În seara cu pricina, bărbatul de 29 de ani ar fi încercat să întrețină un raport sexual cu concubina de 24 ani, însă ultima l-ar fi refuzat, iar el a luat-o la pumni. Mama agresorului,o femeie în vârstă de 72 de ani, după ce a auzit gălăgie a sărit în ajutorul tinerei, însă s-a ales și ea cu mai mulți pumni în cap din partea agresorului până când a căzut la podea și și-a pierdut cunoștința, iar individul a continuat să-și bată concubina.

În urma loviturilor femeia de 72 de ani s-a ales cu multiple traumatisme și a fost transportată la Spitalul raional Ungheni, unde a fost internată în stare gravă, iar agresorul a fost reținut pentru 72 de ore.

Expresul.md 

Bacalaureatul profesional va fi exclus

Elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic nu vor mai susține examenele de bacalaureat. Potrivit unui proiect de modificare a Codului Educației, aprobat de Parlament, va fi obligatoriu doar examenul de calificare, transmite deschide.md cu referire la IPN.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, excluderea bacalaureatului profesional este argumentată prin faptul că limitează nejustificat accesul către piața muncii a absolvenților care au susținut examenul de calificare.

Același proiect de modificare a Codului Educației vine cu modificări în ceea ce ține de susținerea bacalaureatului de către elevii din învățământului general. Mai exact, urmează fie anulată cea de-a treia sesiune anuală contra cost. Prin urmare va fi asigurat accesul la șase sesiuni de examene gratuite.

Menționăm că, în cadrul instituțiilor de învățământ profesional tehnic sunt incluse centrele de excelență, colegiile și școlile profesionale.

Expresul.md 

Cetatea Soroca este închisă pentru vizitatori

Din luna mai, Cetatea Soroca este închisă pentru vizitatori. Aici a început a doua etapă de restaurare a fortăreței medievale, transmite Moldpres.

Astfel, locuitorii și oaspeții orașului din nordul țării nu vor putea intra în cetate pentru a nu fi supuși pericolului. Acțiunile au loc în cadrul proiectului „Ștefan cel Mare, istorie comună-patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, finanțat de Uniunea Europeană.

Menționăm că prima etapă de restaurare a Cetății Soroca a durat aproape doi ani și s-a încheiat în anul 2015. În cadrul proiectului de reconstrucţie a Cetăţii Soroca au fost restaurate turnurile fortăreței, a fost reparat drumul de strajă și hidroizolată terasa deasupra beciurilor. Totodată, au fost reparate scările de la intrare și amenajată curtea cetăţii şi teritoriul aferent muzeului. În faţa cetăţii au fost amplasate tarabe în care sunt comercializate lucrările meșterilor populari. Tot în cadrul proiectului, au fost restaurate capital trei drumuri de acces spre cetate. Costul total al proiectului de reconstrucţie a fost de trei milioane de euro, bani proveniţi din fondurile europene.

În cea de-a doua etapă de restaurare se prevede reconstrucţia galeriei din lemn în jurul turnului principal. De asemenea, urmează a fi achiziţionate vitrine, drapele şi instalate mostre de arme vechi şi obiecte de epocă.

La Ungheni. Specialiștii în sănătatate trag un semnal de alarmă în privința tuberculozei

Tuberculoza rămâne o problemă locală și teritorială, iar succesul luptei cu această maladie, va depinde în totalitate de toți actorii locali și întreaga comunitate. De această părere este Lidia Crăciun, medic coordonator al serviciului de pneumoftiziatrie.

Conform informațiilor prezentate în cadrul ședinței comune de lucru a președintelui raionului și a șefului Oficiului teritorial Ungheni a Cancelariei de Stat, în 2022 au fost depistate 59 de cazuri noi de tuberculoză și 17 recidive. „Anul trecut au fost în total 86 de pacienți bolnavi de tuberculoză. În 2022, au fost depistați 6 copii, 3 pensionari, 64 de persoane cu vârsta aptă de muncă, 7 invalizi, 12 angajați în câmpul muncii. Din familii vulnerabile au fost depistați 47 de persoane, cu alcoolism cronic – 4, cu HIV – 3 și oncologici – 3. Ceea ce este cel mai grav e că numai 40% sunt pacienți asigurați”, a subliniat dânsa.

Totodată, Lidia Crăciun a explicat ce se întâmplă atunci când este depistat o persoană cu TBC: „Un bolnav de tuberculoză înseamnă un focar de tuberculoză. Atunci când depistăm un pacient de tuberculoză, investigăm toate peroanele cu care acesta a contactat. Respectiv, aceștia nimeresc în sistem, se investighează, la fel și copiii. Chiar dacă, în urma investigațiilor, se dovedește că nu au tuberculoză, dar au contactat cu un bolnav bacilifer, li se prescrie tratament profilactic, timp de 6 luni, cu preparate antituberculoase”.

Anul trecut, cu  statut de contacți au fost 56 de copii, dintre care 52 au primit tratament profilactic. În familiile în care un părinte este un bolnav de tuberculoză, copii sunt luați în evidență și sunt investigați. „Preparatele antituberculoase sunt niște preparate antibacteriene foarte dure pentru organism, cu foarte multe reacții adverse. Copiii cărora le facem tratament profilactic sunt investigați suplimentar, deoarece preparatele sunt hepatotoxice”, a specificat Lidia Crăciun.

În ceea ce privește contacți în rândul maturilor au fost 67 de persoane, toți primind tratament profilactic. „În serviciu, împreună cu medicina primară, avem trei comisii. Una în care se discută fiecare caz de îmbolnăvire a copiilor cu tuberculoză, o altă comisie care se întrunește pentru a discuta fiecare caz depistat tardiv de tuberculoză și alta în care se discută fiecare caz de deces de tuberculoză. „Anul trecut, au fost înregistrate cinci cazuri de deces. Printre cei care au murit, a fost o femeie de 32 de ani, gravidă, cauza morții fiind tuberculoză și HIV/Sida. Vârsta pacienților care au decedat a fost între 30 – 40 de ani”, atenționează medicul.

De notat faptul că, momentan, sunt 5 pacienți cu tuberculoză în tratament, având simultan și HIV/SIDA.

În primul trimestru al anului 2023, au fost înregistrați 26 de pacienți de tuberculoză, iar în spital, în momentul raportării, erau internați 3 pacienți.

În acest context, Lidia Crăciun s-a adresat către primarii veniți la ședință, pentru a se implica și a ajuta în depistarea precoce a bolnavilor. „Acest lucru înseamnă implicarea primarilor, și a lucrătorilor sociali, a preoților, a comunității în genere. Odată depistați, putem opri lanțul epidemiologic”, a accentuat ea.

Potrivit Lidiei Crăciun, Centrul de Sănătate Pîrlița se află pe primul loc în raion după numărul de bolnavi, urmat de Centrul de Sănătate Sculeni, Mănoilești, Dănuțeni, iar orașul Ungheni fiind pe locul 5. Nici un caz nu este înregistrat în satele Măcărești, Elizavetovca, Bușila.

În luna mai echipa radiologică mobilă va fi la câteva Centre de Sănătate din raion:  Sculeni; Cioropcani, Măcărești, Pîrlița, Cornești. În fiecare localitate sunt așteptate câte 120 de persoane din grupele de risc.

Cooperarea intercomunală. Modelul de succes implementat în Franța poate fi o soluție și pentru orașul Ungheni

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în cooperare cu PNUD Moldova și Ambasada Franței a organizat, la Ungheni, un atelier tehnice, în cadrul căruia, experți din Franța au prezentat baza legislativă franceză a inercomunalității, modelul francez de finanțare și de gestiune a finanțelor publice dar și experiența franceză în furnizarea serviciilor publice în domeniul gestionării deșeurilor și a resurselor de apă.

La fel ca și Republica Moldova, Franța reprezintă un model de organizare teritorial administrativă cu multe localități mici, doar că acestea sunt organizate în structuri intercomunale. Experiența franceză a cooperării între comunități răspunde nevoii de echilibrare a nivelului de dezvoltare a unităților administrativ-teritoriale și constituie o aplicare a principiului solidarității, aceasta fiind una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene.

Cătălina Scorțescu,Experta CALM, a subliniat faptul că acest subiect este foarte important pentru R. Moldova, mai ales în contextul inițiativei Guvernului de amalgamare voluntară a unor localități. „Problema de bază a localităților mici este finanțarea și sustenabilitatea unor servicii comunale, iar în situația în care pot fi organizate anumite forme de cooperare, localitățile nu sunt forțate să fuzioneze.”

Și experții din Franța au scos în evidență faptul că prin utilizarea cooperării intercomunale nu sunt lichidate localitățile, dimpotrivă, acest instrument le oferă posibilitatea să se dezvolte armonios, prin soluționarea unor probleme de interes comun.

Participanții la atelierul tehnic au avut ocazia să afle mai multe informații despre cooperarea intercomunală, statutul juridic al acestor instituții, asigurarea continuității și furnizării în comun a unor servicii publice, care este fundamentul ce stă la baza activității acestor instituții de cooperare, utilizarea în comun a materialelor, clădirilor, personalului și activelor, în funcție de bunurile pe care le posedă localitatea.

De asemenea, s-a pus accent pe importanța identificării în acest proces a unor soluții digitale și ecologice, în contextul furnizării serviciilor publice, principiul solidarității fiind pus la baza acestei cooperări.

Reprezentanții administrației publice locale din Republica Moldova au adresat mai multe întrebări experților francezi ce au vizat, în mod special, finanțarea activității acestor instituții. Plata anumitor taxe locale, în special pentru serviciul de apă și canalizare sau de evacuare a deșeurilor este una dintre soluțiile identificate în Franța.

În ceea ce privește gestionarea deșeurilor, au fost prezentate unele practici care ar putea fi ușor preluate de localitățile noastre, fiind menționat faptul că prelucrarea deșeurilor colectate aduc unele venituri localităților din Franța ce permit finanțarea acestor servicii.

Potrivit lui Viorel Rusu, expert CALM, astfel de evenimente sunt extrem de necesare, mai ales că pentru Republica Moldova cooperare intercomunală este un instrument nou. „Deși sunt mai multe localități care încearcă să-și rezolve problemele comune cooperând, baza legală din R. Moldova încă nu este dezvoltată. În acest sens, o lege a fost aprobată în luna februarie curent și va intra în vigoare în luna iunie, dar încă nu toate mecanismele au fost reglementate. Din acest motiv există și o anumită reticență a autorităților publice locale din R. Moldova pentru acest instrument, deoarece toate aceste soluții de cooperare urmează să fie susținute și de către autoritățile publice centrale, nu doar prin reglementarea juridică, dar și prin alte soluții.”

Este de menționat faptul că în Franța crearea acestor instituții de cooperare este subvenționată de către stat în proporție de 50%. Franța se ghidează de principiul că este nevoie de cooperarea tuturor actorilor pentru soluționarea problemelor comune, astfel ca în final cetățenii să beneficieze de servicii publice de calitate.

„CALM-ul poate susține primăriile noastre să dezvolte acest mecanism de cooperare descentralizată prin schimbul de experiență și înfrățirile dintre localitățile din Franța și R. Moldova, mai ales că Franța este dispusă să susțină financiar proiecte de gestionare a resurselor de apă și deșeurilor, bani ce vor ajunge în localitățile noastre, anume prin acest mecanism de cooperare intercomunală.”, a menționat  Octavii Ivanov, un alt expert CALM.

Muzeul „Casa Părintească” din Palanca va organiza Noaptea Muzeelor

Muzeul „Casa Părintească” din Palanca va organiza, pe 13 mai, noaptea Muzeelor. Organizatorii anunță că va fi o seară plină de surprize, cu un program interactiv, care vă va purta printre stilurile muzicale și expoziții tematice.

Startul va fi dat la ora 17:00, iar intrarea va fi liberă. Programul va include: Expoziţie cu atelier de ouă încondeiate; Expoziție cu atelierul panuşitelor de la Săseni; Program de cântece Pascale; Prezentarea Vinurilor Artizanale; Atelier de creație cu genericul ”Explorarea universului muzical” cu fanfarele de la sat; Târgul deliciilor palancene precum și un foc de tabără unde meșterii populari vor depăna amintiri.

Evenimentul de la Palanca va culmina cu expoziția felinarelor și lămpilor epocale din satul Palanca și muzeul „Casa Părintească” în poze epocale.

Noaptea Muzeelor este denumirea dată evenimentului anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor.

Începând cu anul 2005 acest eveniment se desfășoară pe durata nopții și se adresează tinerilor și familiilor ce își fac program în această perioadă, renăscând sub denumirea actuală – „Noaptea Muzeelor” și extinzându-se în toată Europa.

Sursa foto: Muzeul ”Casa Părintească” Palanca

FOTO / Picii de la grădinița „Steluța” au marcat 160 de ani de la fondarea Crucii Roșii din Moldova

Societatea de Cruce Roșie și semilună Roșie din Moldova a împlinit 160 de ani de la fondare. Iar preșcolarii de la Grădinița Nr. 9 „Steluța” din municipiul Ungheni au marcat această zi prin diverse activități.

Îmbrăcați în tricouri ce aveau imprimat semnul distinctiv al Crucii Roșii, iar în mâini câte un balon, cei 73 de copii din grupele pregătitoare au marcat această zi printr-un flashmob, unde au dansat și au cântat. „La necaz și la nevoi, Crucea Roșie e cu noi” – a fost mesajul transmis de către copiii care s-au aliniat conform simbolului Crucii Roșii.

„Anual, la data de 8 mai se marchează Ziua Internațională a Crucii Roșii. În fiecare an, această zi încercăm să o marcăm în diferite moduri. Anul acesta am decis să o desfășurăm la grădinița „Steluța” prin activități de dans, cântec și multă voie bună. Acești copii vor deveni viitorii voluntari ai Crucii Roșii, de aceea e bine de mici să-i informăm despre această organizație”, afirmă Elena Gavrișov, directoarea Crucii Roșii, filiala Ungheni.

„Ne-am gândit să promovăm această zi pentru a valorifica copiilor calități cum ar fi bunătatea, să fie de ajutor și să cunoască despre faptul că, oricând și oriunde nu s-ar afla, să apeleze la Crucea Roșie, fiindcă ea este cea mai bună organizație din lumea întreagă”, menționează Tatiana Uzdriș, educatoare.

Valeria Burlacu, elevă în clasa VIII-a la Liceul „Vasile Alecsandri” din Ungheni, este voluntară a Crucii Roșii, deja de un an. A fost implicată în diverse acțiuni de caritate, pentru ajutorarea familiilor nevoiașe. „Consider că este o activitate importantă ceea ce facem noi astăzi, deoarece informăm copiii despre specificul Crucii Roșii, cum ar putea să apeleze la această organizație, dar și ce acțiuni se întreprind, în primul rând. Pot afirma că mi-a plăcut experiența trăită alături de copii, mai ales că am frecventat și eu această grădiniță și, chiar îmi era dor să văd în ce activități mai sunt antrenați copiii”, afirmă voluntara.

Societatea de Cruce Roşie din Moldova este o organizaţie de binefacere, membru al Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, care întruneşte 186 Societăţi Naţionale şi peste 500 milioane de membri.

Tatiana Tesliuc

Copiii din Hîrcești și Drujba vor beneficia de consultații stomatologice gratuite

În perioada 10-13 mai, echipele mobile de medici specialiști vor oferi consultații profilactice gratuite copiilor din raioanele Ungheni și Glodeni, transmite moldpres.md. 

Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), în perioada menționată vor fi prestate gratuit servicii medicale stomatologice unor copii din raioanele Ungheni și Glodeni. Astfel, pe 10 mai, medicii vor activa în localitatea Drujba, raionul Ungheni iar în perioada 11-13 mai medicii se vor afla în localitatea Hîrcești, Ungheni.

Conform programului aprobat de CNAM, în perioada de 10-13 mai nu sunt prevăzute servicii de screening pulmonar.

Expresul.md

60 de ani de trăiri și realizări. Școala de Muzică – la ceas aniversar

Sărbătoare mare la Școala de Muzică din Ungheni. Elevii și profesorii au marcat 60 de ani de la înființarea instituției și, cu acest prilej, au urcat pe scena Palatului de Cultură, unde au susținut un concert de zile mari, la sfârșit de aprilie.

Concertul aniversar a decurs într-o atmosferă caldă şi plină de voie bună, fiind depănate mai multe amintiri, aduse zeci mesaje de felicitare însoțite de diplome pentru profesori, dar și daruri pentru instituție. Piesele interpretate de discipolii, pedagogii Școlii de Muzică, dar și absolvenții realizați în domeniul muzicii, au smuls aplauze din sala cu spectatori, care au venit într-un număr destul de mare.

„Toate încercările întreprinse au fost în numele dăinuirii educației muzical – artistice pe care le-am desfășurat în toți acest timp, împreună cu colegii mei, dar și de către alte generații de profesori. Ceea ce ne însuflețește pe noi toți este sufletul de echipă, care devine vizibil prin acțiunile și rezultatele noastre ”, a menționat Tereza Cazac, directoarea Școlii de Muzică.

Reprezentanții primăriei au venit și ei, la rându-i, cu un mesaj de felicitare, dar și cu un cadou necesar instituției – un pian.

„Într-adevăr, 60 de ani este o vârstă frumoasă. Este mai mult de jumătate de secol de când se aude în Ungheni și nu doar, muzica interpretată de către discipolii de la Școala de Muzică. În ultimii ani, am observat activism din partea școlii, care s-a implicat în mai multe activități culturale”, a menționat Marina Zamă, specialistă cultură și tineret în cadrul Primăriei.

Nicolae Arsenie, profesor de instrumente aerofone la Școala de Muzică, timp de 57 de ani și-a dedicat viața muzicii. S-a implicat activ în viața socială și în proiectele inițiate de școală, îmbogățind palamaresul școlii cu zeci de premii. „57 de ani deja îmi par prea mulți…”, o spune cu nostalgie Nicolae Arseni, după care adaugă: „În acest timp, am educat foarte mulți copii, nici nu știu exact câți, iar Școala de Muzică a avut tot timpul noroc de directorii pe care i-a avut de-a lungul anilor”.

NOTĂ: Cu 60 de ani în urmă, în luna septembrie a anului1963, își deschidea, pentru prima dată ușile, Școala de Muzică din Ungheni, ca ulterior să devină leagănul formării viitorilor artiști, instrumentiști, profesori. Pe atunci, în școală activau 5 pedagogi și învățau în jur de 100 de elevi.

 

O parcare pentru tiruri ar putea fi construită la Sculeni

Gunoaiele aruncate la nimereală lăsate de către șoferii de tiruri, zgomotul produs de către motorul autocamioanelor – sunt doar câteva din problemele cu care se confruntă locuitorii din satele Sculeni și Gherman. Și asta pentru că, sute de tiruri trec zilnic prin Vama Sculeni, situația devenind și mai critică, odată cu declanșarea războiului în Ucraina. Astfel, mulți transportatori auto sunt nevoiți să-și exporte marfa prin vama de la Sculeni, creând astfel ambuteiaje, dar și deranj localnicilor.

„În primăvara, vara și toamna anului 2022, pe tronsonul Taxobeni – Sculeni au staționat, peste 500 de tiruri și tot atâția șoferi”, a menționat Vasile Casian, primarul comunei Sculeni, la ședința Consiliului Consultativ.

Anterior, primarul de Sculeni a venit cu inițiativa către Serviciul Vamal de a fi construite parcări speciale pentru autocamioanele de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. „Am analizat mai multe variante și am rămas la terenul între Sculeni și Gherman, pe partea dreaptă. Terenul dat face parte din fondul de rezervă al Primăriei, cele 5% destinate pentru dezvoltarea localităților, adică pentru construcția caselor, unindu-se astfel satele. Dat fiind faptul că, cerințele de construcție sunt scăzute, acest lucru nu va fi posibil în viitorul apropiat. Astfel, în urma consultărilor cu colegii din consiliu, având o susținere totală, s-a hotărât ca să fie alocat terenul cu pricina pentru construcția parcărilor pentru tiruri. Astel, șoferii de tiruri vor putea beneficia de diferite utilități, cum ar fi cazare, acces la servicii sanitare, alimentație contracost, dar și reparații ale camionului”, a specificat  primarul de Sculeni.

Despre necesitatea creării acestei parcări s-a expus și Daniel Cosoveanu, șeful Serviciului Vamal Sculeni: „Înainte de declanșarea războiului, în postul Vamal Sculeni, traversau și câte 80 – 100 de tiruri, creând dificultăți în viața cotidiană a localnicilor. Parcarea dată ar fi binevenită, deorece ar reduce la minim problemele descrise de către primar”.

 Ce soluții se întreprind?

Dat fiind faptul că, aceste servicii nu sunt aferente autorității vamale, se ia în calcul un parteneriat public privat. „Prin serviciile pe care le poate presta primăria, să formeze încă o întreprindere municipală, având la moment două, care ar putea să presteze serviciile parcării. În acest sens, am înaintat o scrisoare către Guvern, Ministerul de finanțe, Cancelaria de Stat, Departamentul Vamal, în care am cerut implicarea totală în soluționare problemei date, deoarece nu este doar locală, ci și umană și ecologică. Noi suntem pregătiți să realizăm toate acțiunile ce depind de noi. Terenul este înregistrat, sunt în jur de 14 hectare. Suntem gata să le punem la dispoziție”, a mai declarat Vasile Casian.

Înainte de războiul din Ucraina, zilnic traversau vama câte 70 de tiruri. Consider că este un număr impunător, pentru ca întreprinderea formată să aibă careva beneficii ca să poată să se autoasigure.

Conform datelor oferite de către Daniel Cosoveanu, în perioada 1 februarie – 1 martie 2023, s-a înregistrat traversarea a peste 3700 de camioane, ceea ce înseamnă câte 300 de camioane pe zi.

Tatiana Tesliuc

 

O călărăşeancă a cucerit aurul la Campionatul Balcanic de Wrestling

Călărășeanca Eopracsia Cazacu, s-a întors acasă cu medalia de aur de la Campionatul țărilor Balcanice U15-U17, care s-a desfășurat în orașul Serres, Grecia. Aceasta a obţinut o performanţă la categoria de 66 kg, lupte feminine, unde prin superioritate tehnică a învins toate cele trei adversare.

La revenirea în sala de antrenamente, Eopracsia a fost felicitată de către antrenori şi elevii Școlii Sportive Specializate de Rezerve Olimpice “Constantin Cobîlean” din Călărași, unde se pregătește tânăra sportivă. Cu toții în glas i-au urat succes. ”Toate trei lupte pe care le-a avut Eopracsia, le-a avut la un interval de 10 puncte, după care a avut și un tuș (n.r. trântire la sol „pe spate” a oponentului – acesta fiind un scop suprem)”, a menționat Constantin Cobâlean, directorul școlii.

Menţionăm că, Campionatul Balcanic de Wrestling U15&U17 s-a desfășurat în oraşul Serres din Grecia în perioada 5-8 mai 2023. Republica Moldova a fost reprezentată de 52 de sportivi. Per total, la Campionat au participat peste 300 de sportivi, din 13 țări.

Gabriela Boxan

În curând va fi dat startul Programului de Granturi Mici 2023, lansat de Fundația Comunitară Ungheni

Programul de Granturi Mici (PGM) „Cetățeni activi pentru comunități durabile”/Ediția XXIII este lansat de Fundația Comunitară Ungheni și are drept scop să contribuie la crearea și consolidarea capacităților de participare civică în procesul de dezvoltare durabilă a municipiului Ungheni.

Acesta va contribui la îmbunătățirea gradului de conștientizare și înțelegere a importanței implicării actorilor comunitari, stabilirii de parteneriate cu societatea civilă și mediul de afaceri pentru dezvoltarea durabilă a municipiului Ungheni.

Și va încuraja parteneriatele dintre ONG-uri, Grupuri de Inițiativă Locală, instituții publice și private, autorități publice locale și cetățeni pentru implementarea activităților de dezvoltare durabilă a municipiului Ungheni care să fie deosebit de actuale și utile pentru un număr mare cât mai de beneficiari.

BENEFICIARII  DE GRANTURI

Beneficiarii de granturi pot fi Asociații Obștești, Grupuri de Iniţiativă Locală și Instituții publice:

  1. Asociațiile Obștești, Grupurile de Iniţiativă Locală și Instituțile publice care au beneficiat de un suport financiar mic din partea donatorilor interni sau externi pot să depună formularele cererilor de finanţare pentru granturi în valoare de până la 30 000 lei şi trebuie să aibă o contribuţie de cel puţin 25% din suma solicitată de la Fundaţia Comunitară Ungheni.
  2. Asociațiile Obștești, Grupurile de Iniţiativă Locală și Instituțile publice care au implementat deja proiecte importante pentru comunitate cu suport financiar din partea donatorilor interni sau externi pot să depună formularele cererilor de finanţare pentru granturi în valoare de până la 50 000 lei şi trebuie să aibă o contribuţie de cel puţin 35% din suma solicitată de la Fundaţia Comunitară Ungheni.
  3. Contribuţia (în numerar) va fi din partea aplicantului/ beneficiarului de granturi, poate fi acordată însă şi/sau din partea autorităţilor publice locale, persoanelor juridice/instituții publice și private, persoanelor individuale/ cetățenilor.

DOMENIILE  DE FINANŢARE

Granturile vor fi acordate pentru implementarea proiectelor care vor cuprinde activități de dezvoltare a capacităților de participare civică a actorilor comunitari  pentru dezvoltarea durabilă a municipiului Ungheni prin soluționarea celor mai  importante  probleme  ca răspuns la nevoile  grupurilor țintă pe care îi reprezintă.

Granturile se vor acorda pentru următoarele domenii:

  • Sport și educație pentru un mod sănătos de viață
  • Cultură și recreere

Proiectele trebuie să fie  adresate  unui număr mare de beneficiari și în mod  clar să:

  • demonstreze o participare numeroasă a cetățenilor în viața  comunității
  • să aducă beneficii cetațenilor din comunitate
  • să permită obţinerea unor rezultate clare şi vizibile
  • aibă un impact pozitiv şi imediat asupra grupurilor ţintă şi comunităţii în ansamblu
  • să ofere posibilităţi de replicare şi durabilitate

CRITERIILE ESENŢIALE DE ELIGIBILITATE

Criteriile pentru proiect:

  • să vizeze scopuri realiste care pot fi atinse pe durata proiectului
  • să urmărească soluționarea participativă a problemelor abordate în comunitate
  • să aibă durata de cel mult 4 luni

Criteriile pentru beneficiari:

  • să fie activi în domeniile indicate
  • să dispună de potenţial uman şi voluntari
  • să demonstreze capacitatea de organizare a activităților pe domeniul vizat

Nu sunt eligibile pentru finanţare proiectele ce presupun:

  • ativităţi generatoare de profit
  • construcţii/reconstrucţii/ ample lucrări de amenajare a spațiilor publice
  • ativităţi cu caracter religios
  • ativităţi cu caracter politic

Formularul şi Ghidul Programului de Granturi Mici_2023 „Cetățeni activi pentru comunități durabile”, Ediția XXIII, pot  fi  solicitate în versiune electronică la adresa: str. Naţională 7, bir. 501, mun. Ungheni. Tel/fax: 236 2 53 09; e-mail: inaolearciuc@gmail.com; fc_ungheni@yahoo.com

Formularele cererilor de finanțare cu anexele necesare se depun la sediul  Fundaţiei Comunitare Ungheni (str. Naţională 7, bir. 501, mun. Ungheni),  în perioada  25–26  mai 2023,  între orele  15.00 – 16.00.

Data limită de depunere a a formularelor cererilor de finanțare este  26  mai 2023, ora 16.00.

Sesiunea de informare  privind  specificul şi condiţiile Programului  de Granturi Mici_2023„Cetățeni activi pentru comunități durabile”, Ediția XXIII va fi organizată pe data de 10 mai 2023, ora 15.00,la Centrul de Informare pentru Cetățeni, Primăria municipiului Ungheni, parter 

PGM_2023 „Cetățeni activi pentru comunități durabile”/Ediția XXIII este finanțat de  Fundaţia Comunitară Ungheni, susținută financiar de Primăria și Consiliul municipal Ungheni.

Biblioteca din Drujba – câștigătoare în cadrul campaniei naționale „Cartea Deschisă”

Biblioteca publică din localitatea Drujba se află în topul celor 5 biblioteci din țară care au fost desemante câștigătoare în cadrul campaniei naționale „Cartea Deschisă”. Această campanie a fost lansată pe 14 februarie, de Ziua Națională a Lecturii, de către Ministerul Culturii și Președinția Republicii Moldova. Atunci, tinerii, adolescenții, bibliotecarii și toți iubitorii de lectură au fost încurajați de Maia Sandu să lanseze Cluburi de Lectură.

Astfel, începând cu luna februarie, la biblioteca Drujba activează Clubul de lectură ,,Universul lecturii”, care este format din două grupuri de copii. Primul grup este constituit din elevii cu vârsta cuprinsă 8-10 ani și au activitatea în fiecare zi de marți. Al II-lea grup sunt copii cu vârsta cuprinsă între 11-15 ani care au parte de activitate în fiecare zi de joi.

Potrivit Elenei Cebotaru, șefa bibliotecii, scopul acestui club de lectură este: dezvoltarea competențelor de lectură, cultivarea în rândul elevilor a plăcerii de a citi şi conştientizarea de către aceştia a importanţei pe care o are lectura în construirea şi desăvârşirea personalităţii lor, receptarea lecturii ca model de conduită intelectuală.

În cadrul clubului se defășoară activități de promovarea a lecturii, cum ar fi: Povestea cărții, Cartea – prietena copiilor, Cartea – personajelor îndrăgite. „De asememenea, în cadrul acestor activități, copii primesc o listă de 5-6 cărți și selectează cartea preferată din cele 5 propuse prin vot și apoi se desfășoară activități pe baza acestei cărți. Fiind utilizate metode ca lectura pasajelor preferate din carte, povestirea pasajului preferat, realizarea unui desen cu personajul preferat, completarea planșei ,,Harta lecturii” sau  înscenarea unui pasaj din carte”, a spus Elena Cebotaru.

Menționăm că în această campanie, partener este și un magazin online de carte care a oferit în dar 1000 de cărți care urmau să fie împărțite între cinci cluburi de lectură din țară. Bibliotecii din localitate Drujba i-au revenit 200 de cărți care urmează să ajungă în scurt timp.

Gabriela Boxan

Până în 2030, municipiul Ungheni se angajează să reducă emisiile de gaze cu cel puțin 35%

Municipiul Ungheni a aderat la „Convenția Primarilor privind Clima și Energia 2030”. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Consiliul Municipal la finele lunii martie curent. Primarul Alexandru Ambros a semnat „Documentul de angajament al Convenției Primarilor privind Clima și Energia 2030”, obiectivul fiind reducerea cu cel puțin 35% а emisiilor de gaze cu efect de seră рână în anul 2030.

Convenția Primarilor este cea mai mare inițiativă la nivel mondial a acțiunilor locale privind clima și energia, ea fiind lansată de Comisia Europeană la 15 octombrie 2015. În prezent, reunește circa 10 mii de autorităţi locale şi regionale din peste 55 de ţări, care se angajează să pună în aplicare obiectivele Uniunii Europene în domeniul climei și al energiei.

Reamintim că, în anul 2014, municipiul Ungheni a aderat la Inițiativa „Convenția Primarilor”, promovată de Comisia Europeană, luându-și atunci angajamentul de a reduce emisiile de CO2 pe teritoriul său cu 20% până în anul 2020.

Pentru a atinge acest obiectiv, au fost elaborate și implementate zeci de proiecte privind eficiența energetică a clădirilor (au fost schimbate acoperișuri, geamuri și uși, au fost anvelopați pereții exteriori), au fost instalate pe unele clădiri panouri fotovoltaice, au fost construite primele piste de bicicliști, pentru a promova mersul pe bicicletă etc.
Totodată, a fost elaborat și adoptat Planul de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă Ungheni 2021-2030. E un amplu document, pe 100 de pagini, în care este făcută o analiză a situației actuale, a punctelor tari și slabe, sunt menționate acțiunile și proiectele ce urmează să fie realizate în domeniul respectiv pe termen mediu și lung.

Primăria implementează an de an proiecte ce vizează reducerea emisiilor de gaze de seră și, implicit, protecția mediului. Iată doar câteva dintre cele mai recente: la sfârșitul anului trecut, a fost finalizat proiectul de eficiență energetică a Grădiniței „Solnâșco”; a fost modernizat în totalitate sistemul public de iluminat. La momentul de față, se lucrează asupra construirii de piste de bicicliști, care, în timp, vor face ca oamenii să renunțe la propriile mașini în favoarea bicicletelor, ceea ce va contribui la reducerea de CO2. A fost dat start proiectului de management al deșeurilor, care, la fel, are scopul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

În următorii ani, în vizorul Primăriei va fi creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, restructurarea transportul public. Totodată, va fi încurajată și promovată producerea energiei din surse regenerabile.

Autoritățile de la Chișinău între ciocan și nicovală. Pe de o parte fermierii, pe de altă parte Kievul

Fermierii moldoveni cer interzicerea importurilor din Ucraina a grâului, porumbului, seminței de floarea soarelui și rapiței. Aceștia oferă termen de o săptămână autorităților și amenință cu proteste, transmite Realitatea.md.

De asemenea, producătorii afirmă că pierderile lor au constituit cel puțin două miliarde de lei. Ei se referă la scăderea preșului pentru un kilogram de grâu la 2,8 lei, pe când prețul de cost este de circa 5 lei. Din spusele fermierilor, cea mai dramatică diminuare a prețurilor se atestă la floarea soarelui – minus 3,5-4 lei per kg.

„Asociația Forța Fermierilor reiterează a câta oară că marea majoritatea fermierilor mici și mijlocii din Moldova se află în pragul falimentului. În mare parte acest lucru se întâmplă din cauza prăbușirii vertiginoase a prețurilor la materia primă agricolă din ultimul an, sub presiunea producției din Ucraina”, se arată în mesajul transmis de agricultori.

Menționăm că, anterior, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, care a avut întrevedere, pe 6 mai, cu omologul ucrainean Mykola Solski, a anunțat intenția Republicii Moldova de interzice importul de cereale din Ucraina. 

Ca urmare Kievul a venit cu o reacție, în care susține că va interzice toate livrările de mărfuri din Republica Moldova în Ucraina, dacă autoritățile de la Chișinău vor opri temporar importurile de cereale ucrainene, așa cum a decis Comisia Europeană în cazul a cinci țări comunitare, scrie Rladio Europa Liberă.

Mikola Solski și-a exprimat dezacordul cu o astfel de decizie din partea Chișinăului și a subliniat că motivele sunt neclare, întrucât Ucraina nu importă cereale din R. Moldova. Negocierile dintre autoritățile de la Chișinău și Kiev privind aplicarea restricțiilor respective continuă, se arată într-un comunicat al Ministerului ucrainean al Politicii Agrare și Alimentației.

În același timp, viceministrul Dezvoltării Economice, Comerțului și Agriculturii de la Kiev, Taras Kacika, a declarat pentru publicația „Evropeiska Pravda” că Ucraina va răspunde la aceste restricții prin interzicerea tuturor importurilor moldovenești.

Amintim că, în ultima perioadă, mai multe state din Uniunea Europeană au restricționat importurile de produse ucrainene în urma protestelor fermierilor care nu-și pot vinde recoltele din cauza supraofertei.

Expresul.md