Deficit de cadre didactice în raionul Ungheni, dar și în raionul Călărași

Imagine simbol

Instituțiile de învățământ din raioanele Ungheni și Călărași se confruntă cu un deficit mare de cadre didactice.

Raionul Ungheni va intra în anul de studii 2024-2025 cu 98 de posturi vacante, iar raionul Călărași – cu 51 de locuri vacante.

Potrivit Iuliei Pancu, șefa Direcției Educație Ungheni, în raionul Ungheni se înregistrează lipsă de profesori la următoarele discipline: matematică/informatică, matematică/fizică, limba și literatura română și pedagogie în învățământul primar. „Cele mai afectate instituții sunt Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Aleksandr Pușkin”, Liceul Teoretic „Ion Creangă”, toate din municipiul Ungheni”, menționează dânsa. Iar acest deficit, potrivit ei, se suplinește cu supranormă didactică de 1.25 salarii – 1.5 salarii.

Aceeași situație este și în raionul Călărași. Cele mai solicitate discipline, potrivit Elenei Gonța, șefa Direcției Învățământ, Tineret, Sport Călărași, sunt: limba și literatura română; matematica/fizica; matematica/informatica; matematica; istoria/educația pentru societate; clasele primare; educație preșcolară și conducător muzical. „Încercăm să suplinim acest deficit prin rechemarea cadrelor didactice care sunt pensionate, propunem recalificarea cadrelor didactice active la materii înrudite și, de două ori pe an, facem solicitare la Ministerul Educației și Cercetării pentru suplinire”, spune Elena Gonța, după care adaugă: „Dacă în anii precedenți, de obicei, veneau 3-4 profesori, în ultimii doi ani nu a venit nimeni”.

Printre instituțiile de învățământ din raionul Călărași, care au nevoie de cadre didactice se numără: gimnaziile Bravicea, Țibirica, Hoginești, Hîrjauca, Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Sipoteni și grădinițele din Bravicea, Țibirica, Răciula, Horodiște și Buda.

În prezent, sistemul educațional din Republica Moldova înregistrează un deficit de 7000 de cadre didactice. Cifra alarmantă a fost anunțată de Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării. Potrivit oficialului, anual, din 1000 de absolvenți ai instituțiilor cu profil pedagogic, doar o treime aleg să se angajeze în instituțiile de învățământ. „Asta se întâmplă din mai multe motive, iar salariul este un element. Dacă nu se îmbolnăvește și nu se pensionează nimeni, avem nevoie de 30 de ani ca la ritmul actual de încadrare, să acoperim acest deficit”, a menționat Dan Perciun. Potrivit ministrului, pentru a crește atractivitatea meseriei de dascăl, Guvernul își propune să ofere profesorilor cursuri de formare, să reducă din birocrația școlară și să majoreze salariile.

 Gabriela Boxan


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *