Laboratorul clinic din cadrul Spitalului raional Ungheni va fi modernizat

La Spitalul Raional Ungheni va fi modernizat laboratorul clinic. Lucările de modernizare vor fi finanțate din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM).

„Laboratorul nostru este dotat deja cu echipament performant, doar că spațiul nu corespunde standardelor optime pentru buna funcționare a utilajelor. În cadrul spitalului, avem două laboratoare, unul e la Secția Consultativă și celălalt chiar la spital. În acest sens, ne vine foarte greu să folosim eficient resursele umane. Astfel, ne propunem să facem un laborator unic, care va cuprinde un etaj întreg, unde se vor efectua toate investigațiile, iar în laboratorul din secția consultativă să fie prelevate doar probele.”, remarcă Elvira Stati, directoarea interimară a spitalului raional.

În cadrul proiectului, va fi reparat spațiul destinat acestui laborator, vor fi schimbate ușile, geamurile, pardoseala, tencuiți pereții.

Din partea CNAM, a fost alocată suma de 2 milioane 762 de mii, iar cu o contribuție de 300 de mii de lei vine Spitalul raional Ungheni. Conform proiectului, până la 1 decembrie, laboratorul clinic urmează să fie dat în exploatare.

Menționăm că printre cele 28 de proiecte investiționale selectate de către comisia specializată de selectare și evaluare a proiectelor investiționale a CNAM, două proiecte sunt îndreptate către orașul Ungheni.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
betkanyon |
deneme bonusu |
deneme bonusu |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu |
deneme bonusu veren siteler |
betkanyon |
deneme bonusu veren siteler