Astăzi creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc ajunul Bobotezei

Foto: timpul.md

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi, 18 ianuarie, Ajunul Bobotezei, ziua în care a fost botezat Iisus Hristos în apele Iordanului. În biserici, preoții oficiază slujbe și fac agheasmă. Se spune că apa sfințită tămăduiește rănile și este păstrată în casă tot anul, scrie unimedia.info.ro.

Potrivit tradiției, dacă plouă în ziua de Bobotează, iarna va fi una lungă, iar dacă este frumos afară – vom avea parte de o vară frumoasă. Dacă bate crivățul, roadele vor fi bogate, iar dacă pomii sunt îmbrăcați în promoroacă, va fi un an cu belșug. Tradiţia populară mai spune că Ajunul Bobotezei este cea mai geroasă zi a anului.

Se spune că în noaptea de Bobotezei se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplinește dorințele. Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează se vor mărita în acel an, spun bătrânii. La fel, în noaptea de Bobotează tinerele își visează ursitul. Ele își leagă pe inel un fir roșu de mătase și un fir de busuioc, pe care le pun sub pernă. Băiatul pe care-l vor visa va fi cel cu care ce vor căsători.

În ajunul Bobotezei, biserica prăznuiește sfințirea Aghesmei Mari. Este zi de post aspru, nu se mănâncă și nu se bea nimic. În popor se mai păstrează tradiţia potrivit căreia, începând cu Ajunul Bobotezei și două săptămâni după aceasta, nu se spală rufele, fiindcă apa este sfințită.

De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

Cu Boboteaza, urmată de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, se încheie ciclul sărbători de iarnă.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *