Astăzi mai mulți miniștri și-ar putea da demisia. Primul subiect pe ordinea de zi a Executivului este cel cu privire la cadre

Guvernul se întrunește azi în ședință, în cadrul căreia vor fi acceptate cererile de demisie a anumitor miniștri, conform unor înțelegeri anterioare. Potrivit opiniilor vehiculate în spațiul public cap de listă ar fi ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, cel al Finanțelor, Dumitru Budeanschi, dar și, cel mai probabil ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco. Chiar primul subiect pe ordinea de zi a Executivului este cel cu privire la cadre, transmite expresul.md cu referire la dosarmedia.md.

Deputatul PAS, Victor Spînu a confirmat în cadrul unei emisiuni televizate de aseară că astăzi vor fi remanieri la Guvern.

„Cert este că aceste demisii sunt necesare. Or, oamenii care vor pleca din acest Guvern trebuie să le fim recunoscători. Și nu pleacă pentru că avem anumite probleme, ci faptul că am analizat procesele în care sunt implicați și credem că este loc de mai bine. Acest lucru ni-l confirmă și societatea”, a punctat Spînu.

Deputatul afirmă că toți miniștrii din actualul guvern au făcut o treabă bună. Niciun guvern de până acum nu a avut de înfruntat criză după criză. Este vorba de criza pandemică, energetică și războiul din țara vecină.

Deputatul nu a spus cine dintre miniștri ar urma să fie demis, însă cap de listă ar fi ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *