Furtuna progonozată nu s-a mai produs

consiliul raional CalarasiAştepatată cu mare interes şi suspans, deoarece se vehiculau zvonuri că va fi una de pomină, şedinţa Consiliului raional Călăraşi din 6 decembrie, cu o agendă extrem de încărcată – 39 de chestiuni – s-a dovedit a fi una aproape de rutină.
Dacă nu ar fi fost două chestiuni ce vizau învăţămîntul şi care toacă nervii consilierilor de mai mult timp, totul ar fi mers „ca pe unt”, cum declara unul dintre aceştia.
Este vorba că majoritatea Consiliului raional, formată din 17 aleşi locali, se tot chinuie să-l demită pe actualul şef al Direcţiei Învăţămînt, în timp ce opoziţia, constituită din PLDM şi PCRM, dă dovadă de rezistenţă. De data aceasta, preşedintele şedinţei, secondat de secretarul Consiliului raional, s-au împiedicat la numărarea voturilor, adăugînd de la sine, după cum susţin consilieri din opoziţie, un vot „pro”, care le-a şi dat cîştig de cauză în adoptarea Regulamentului Direcţiei Învăţămînt. Descoperind „frauda”, opoziţia s-a regrupat şi a reuşit să respingă proiectul de decizie prin care funcţia de şef al direcţiei respective era declarată vacantă şi urma să fie anunţat un concurs pentru suplinirea ei.
Consilierii din opoziţie au ajuns pînă şi la ameninţări că vor părăsi şedinţa. Lilian David (PLDM) a declarat că vor contesta decizia de adoptare a Regulamentului, căci o consideră „fraudată”.
Aceste două chestiuni ce vizau Direcţia raională învăţămînt au consumat partea leului din cele aproximativ trei ore de discuţii, dar şi mulţi nervi. Mai departe, totul a mers ca la carte, proiectele de decizii fiind adoptate într-un ritm galopant, nemaiîntîlnit în cadrul şedinţelor Consiliului raional Călăraşi.
Fiind întrebat de ce nu s-a produs „furtuna” pe care o prognozau consilierii din opoziţie, Vasile Curmei (PLDM),  a declarat că timpul ce a mai rămas pînă la finele anului nu permite tărăgănarea adoptării unor decizii, căci aceasta ar putea pereclita activitatea întregului complex socio-economic al raionului în anul 2013.
Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *