Turismul are un viitor mare la Ungheni. Oraşul are cu cine şi cu ce se lăuda

Turismul are un viitor mare la Ungheni. Oraşul are cu cine şi cu ce se lăuda În preajma aniversării a 550-a de la prima atestare documentară, oraşul Ungheni, are cu ce veni în faţa lumii. Pe 18 iunie, a fost lansat primul film documentar despre localitate, “Ungheni – oraş mic cu inimă mare”, realizat de către studioul OWH Chişinău. Scenariul şi regia îi aparţine Leontinei Vatamanu, iar muzica a fost scrisă, special pentru acest film, de către Anatol Ştefaneţ&Trigon.
În aceeaşi zi, a fost lansat şi albumul “Oraşul Ungheni în imagini”, realizat de echipa “Expresul”. Acesta cuprinde 94 de fotografii ce surprind cele mai frumoase locuri, cele mai impresionante edificii. În premieră, a fost realizată şi o hartă a Ungheniului. Anterior, a fost creat şi un site – turism.ungheni.md.
Tot în această perioadă, a fost elaborat şi un document foarte important privind strategia de dezvoltare a turismului în oraşul Ungheni pentru anii 2012-2019. Printre obiective se numără: valorificarea potenţialului turistic al localităţii, dezvoltarea şi diversificarea industriei turistice şi de agrement, crearea unui mediu favorabil pentru atragerea investiţiilor în turism, promovarea oraşului, astfel ca acesta să devină foarte atractiv pentru potenţialii turişti.
Nu întîmplător, viceministrul Mediului, Lazăr Chirică, a declarat: „Turismul are un viitor mare la Ungheni”. Şi primarul Alexandru Ambros este de aceeaşi părere. „Sînt sigur de potenţialul turistic al oraşului nostru.  Vom depune eforturi ca Ungheniul să devină cu adevărat un centru turistic atrăgător”, a menţionat dînsul, după care a accentuat: „Vom reuşi, pentru că avem potenţial uman suficient”.
De notat că imboldul în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului la Ungheni a fost dat de Proiectul “Abordarea integrală a durabilităţii producţiei de turism”, realizat de provincial Veneţia (Italia) şi oraşele Ungheni şi Kutaisi (Georgia), cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conferinţa finală a avut loc, la Ungheni, pe 18 iunie.
Pe parcursul a două luni, pînă la Zilele orașului Ungheni vom plasa pe site-ul expresul.com fotografii din broșura „Orașul Ungheni în imagini”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *