Unghenenii ar putea să se trezească într-o bună zi cu Prutul în centrul oraşului

PrutAn de an, malurile rîului Prut se surpează, iar hăul format, cu o adîncime de 10-20 de metri, se apropie tot mai mult de case. Cea mai îngrijorătoare situaţie s-a creat, potrivit lui Vladimir Bantiuc, inginer cadastru la Primăria Ungheni, la intersecţia străzilor Romană şi Prutului.
Pe strada Alexandru cel Bun, surpările de teren au ajuns la o distanţă de circa 8 metri de cimitir. “Te ia groaza cînd priveşti malul abrupt şi vezi vîrful copacilor la picioarele tale”, spune Vladimir Bantiuc.
Aceste surpări se produc datorită unor procese hidrologice. Iar cu natura nu poţi glumi. Anterior, pînă în anii 90 ai secolului trecut, au fost efectuate lucrări de întărire a malurilor. De atunci însă, din cauza lipsei banilor, acestea au fost întrerupte. În consecinţă, surpările au pornit din nou, cu o mai mare putere şi mai rapid.
Pe 1 februarie, urmare a unui apel al primarului Alexandru Ambros către prim-ministrul Vasile Tarlev, la Ungheni s-a deplasat o comisie specială şi a examinat situaţia pe teren. În perioada imediat următoare vor veni specialişti în domeniu care vor decide ce să facă pentru a întări malurile. “Pericolul este real şi, dacă nu vor fi luate măsurile de rigoare, e posibil să fie afectate cîteva case, dar şi o porţiune considerabilă de drum”, a remarcat viceprimarul Ghenadie Moroi.
Publicat la 8 februarie 2008


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *