Ai noştri – în Europa. Sîntem în finală!

ai nostri în europa«Olimp» Ungheni s-a calificat în finala Campionatului naţional de volei masculin, astfel asigurîndu-şi participarea la Cupele europene. Duminică, 13 aprilie, voleibaliştii ungheneni au reuşit să învingă cu scorul 3:0 echipa chişinăueană USM Bostavan.
Calificarea în finală a fost sărbătorită în mod special de galeria ungheneană, venită într-un număr mare la Chi­şi­nău. Fiecare jucător a fost aclamat. Fiind chemat, şi-a salutat favoriţii, scandînd împreună numele echipei. De asemenea, formaţia ungheneană a fost susţinută şi de un grup de rude ale jucătorilor, printre care s-a evidenţiat tatăl unuia dintre cei mai îndrăgiţi jucători, Alexandru Stratan. Acesta este profesor la Universitatea Agrară, fost voleibalist şi sambist de performanţă.
La sfîrşitul meciului, Ser­giu Marinescu, antrenorul unghenenilor, foarte fericit, ne-a declarat cu amabilitate: «Sînt bucuros. Am reuşit o performanţă fantastică. E pentru prima dată cînd echipa din Ungheni ajunge în finală, lucru de care suntem extraordinar de mîndri. Avem o echipă foarte bună, o conducere excelentă, dar şi suporteri minunaţi, şi o galerie extraordinară». Referitor la şansele din finală, acesta s-a rezumat doar: «Vom juca şi vom vedea!».
Pentru a accede în finală, unghenenii trebuiau să cîştige de două ori formaţia chişinăueană USM Bostavan. În primul meci, disputat la Ungheni, în faţa unui public numeros, «Olimp» a învins cu 3:1. Asta, după ce primul set al meciului a fost pierdut. Unghenenii şi-au revenit rapid, adjudecîndu-şi lejer următoarele trei seturi. O victorie clară cu scorul de 3:1.
Dar «Olimp» mai avea nevoie de un lucru: să învingă la Chişinău studenţii de la USM Bostavan. În faţa unui public ostil care a umplut sala, dar susţinuţi de inimoasa galerie venită de la Ungheni, «Olimp» a reuşit să învingă cu 3:0. Chiar dacă scorul e categoric, pe teren lucrurile au stat cu totul altfel. Foarte ambiţioşi, chişinăuenii s-au luptat cît au putut, însă «Olimp» a dat dovadă de maturitate şi şi-a adjudecat de fiecare dată finalurile de partidă. Scor general 3:0, la seturi – 27:25, 27:25 şi 25:22.
În finală, «Olimp» va întîlni favorita campionatului, «Dinamo-Energetic» din Tiraspol. Primul meci va fi disputat sîmbătă la Tiraspol. Echipa cîştigătoare va fi desemnată după sistemul de cel mai bun din cinci partide.
Cel mai mulţumit de performanţa unghenenilor s-a arătat a fi preşedintele echipei, Ghenadie Mitriuc, fost om de afaceri, în prezent viceprimar de Ungheni, mare amator şi susţinător al sportului. Dînsul le-a promis suporterilor că le va asigura deplasarea la Tiraspol, în ciuda oricăror impedimente sau temeri. «Mergem la volei şi nimeni nu are ce să ne facă», a invitat toţi suporterii din Ungheni care doresc să-şi susţină favorita în meciul de la Tiraspol.
Anul trecut, echipa «Olimp», susţinută de acelaşi Ghenadie Mitriuc, s-a clasat pe locul III în Campionatul naţional. Atunci, mulţi preziceau că «Olimp» nu va mai exista, ea fiind constituită, cică, în scopuri electorale. Ghenadie Mitriuc a infirmat aceste zvonuri şi a demonstrat că «Olimp» există şi obţine performanţe.
Publicat la 18 aprilie 2008


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *