AUDIO | Relația moldo-română văzută prin ochii unui gospodar. Ion Harea: „Ne vom strădui să schimbăm percepția lucrurilor.”

Ion Harea, Ungheni, Iași, consilier, interviu
Imagine: europalibera.org

Interviul matinal la “Europa Liberă”
Cu Ion Harea, consilierul personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, despre relaţiile moldo-române, cooperarea cu Moldova de dincolo de Prut și perspectivele unei euroregiuni
Europa Liberă: Haideți, pentru început, să vedem cum caracterizați actualmente relaţia moldo-română și dacă e valorificat pe deplin potențialul de cooperare moldo-român?
Ion Harea: În ultimul timp, relaţiile moldo-române sunt în ascensiune. Despre aceasta vorbesc   şi schimburile de mărfuri, şi relaţiile interumane, şi cele culturale. Dar au fost un timp în stagnare. Şi acum, în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut la Iaşi, dar şi în alte localităţi din România, am sesizat că mulți dintre cetățenii români încă au frică.
Europa Liberă: De ce au frică?
Ion Harea: Să ne amintim de acea perioadă rece, în timpul guvernării comuniste, când era interzisă intrarea în Republica Moldova. Foarte multe persoane erau declarate non-grata, nu știu de ce. Era o frică. Acum, încetul-cu încetul, această frică dispare și relațiile se “încălzesc”.
Europa Liberă: Ţin minte, cînd aţi venit la cârma raionului Ungheni, Euroregiunea nu activa, aşa cum spuneați dumneavoastră, din cauza politicilor antiromânești ale guvernării. Care este potențialul acestor euroregiuni acum?
Ion Harea: Odată cu venirea noastră la guvernare, în anul 2007, am reanimat activitatea Euroregiunii “Siret-Prut-Nistru”, deoarece am văzut în ea un instrument important de a ajunge cât mai ușor unii la alții și de a înțelege că suntem necesari și utili unii altora. În mandatul meu, și ca președinte al raionului, și ca vicepreședinte al Euroregiunii, am elaborat și aprobat Strategia Europregiunii. E o strategie care vizează peste două milioane de cetățeni, 20 de raioane din Republica Moldova și 2 județe din România.
Europa Liberă: Urma să accesaţi fonduri europene. Am înțeles că ele se cifrau la 100 de milioane de euro în aceşti ani. Au fost investiți aceşti bani?
Ion Harea: Recent, a fost lansat proiectul “Rețeaua de cooperare IT a Euroregiunii” – una la mână. Doi: acum se lucrează asupra unui număr important de proiecte. Vă voi spune doar despre câteva:  deschiderea unui centru agroalimentar comun la frontiera Sculeni, Ungheni, crearea unei zone de agrement pe ambele maluri ale Prutului. Dar ele se “mişcă” greu.
Europa Liberă: De ce greu?
Ion Harea: Pentru că încă mulți se uită sceptic la aceste lucruri.
Europa Liberă: Îmi amintesc că în perioada de început al euroregiunilor mulți președinți de raioane erau neîncrezători în privința îmbunătățirii vieții locuitorilor prin intermediul unor proiecte transfrontaliere. Și-au schimbat părerea?
Ion Harea: Ne vom strădui să schimbăm cât de cât percepția lucrurilor. Prin realizarea proiectelor. Acum, e în plină desfăşurare un proiect ce ţine de conexiunea gazoductului Ungheni-Iași. Se discută intens despre construirea unui drum… Vrem să scurtăm din distanţa dintre Ungheni şi Sculeni.
Europa Liberă: Vă rog să fiţi sincer: se îmbunătățește infrastructura, sunt create noi locuri de muncă, cum e?
Ion Harea: Sigur, toate vin greu. Atîta timp cît unii președinți de raioane, și chiar președintele Consiliului Județean Vaslui, nu vor înțelege că până nu pui tu un leu, nu-ți dă nimeni nimic, nu prea avem sorţi de izbîndă.
Europa Liberă: Lucrurile trebuie să se mai aşeze.
Ion Harea: O să le așezăm. Dar trebuie să înţeleagă cît mai rapid acest lucru cei care au venit la guvernarea raioanelor. Dacă se încăpăținează un om, pierd sute de mii de cetățeni. O persoană poate spune „Nu!” și poate suferi toată populația raionului. Euroregiunea a luat acum o hotărâre: cei care nu plătesc cotizațiile mai bine de un an, vor fi prezenţi doar cu drept de vot consultativ. Adică, vor fi scoși din cursă.
Europa Liberă: Mulți se așteptau să crească imediat veniturile la buget, se aşteptau ca investițiile să aducă venituri, chiar dacă nu peste noapte, dar să aducă.
Ion Harea: Nouă ne place să vedem imediat beneficiile. Dacă nu primim nimic – gata, am renunţat. Nu este așa. Lucrurile se așează puțin mai încet. Este şi o verificare, dacă vreţi, a structurilor europene, a donatorilor. Ei vor să se convingă dacă noi avem intenţii serioase sau doar se tulbură apele.
Europa Liberă: Partenerii de dincolo de Prut sunt hotărâți să facă investiții în partea asta a râului?
Ion Harea: Foarte multă lume este predispusă să ajungă aici, dar trebuie să fim atenţi. Acolo, ca și aici, sunt şi oameni șmecheri. Se mai întâmplă. Oare noi pe puțini am minţit? Sau pe noi puțini ne-au minţit? Cei care vor cu adevărat să dezvolte o relaţie durabilă, trebuie s-o construiască pas cu pas.
Europa Liberă: În altă ordine de idei, pentru că nu mai sunteți în administraţia public locală, cum vi se pare crearea noilor coaliții? Așa, dintr-o parte.
Ion Harea: Ce aveți în vedere? Ca să înțeleg corect…
Europa Liberă: S-au creat acum fel de fel de coaliții: PLDM-PCRM, PD-PCRM…
Ion Harea: Eu cred că o să mai am ocazia să mă expun şi asupra acestui lucru. Acum vreau să spun că legislația Republicii Moldova privind alegerile locale este imperfectă, și am să vă zic de ce. Un primar este ales direct, dar un preşedinte de raion – de  aproximativ 20 de consilieri care, uneori, nici măcar nu comunică între ei. Este corect? Un preşedinte de raion trebuie să fie ales direct prin votul cetățenilor. Atunci, el nu va putea fi influenţat politic.
Europa Liberă: Dumneavoastră v-ați simțit abandonat după ce ați fost membru AMN și nu ați mai ajuns la PLDM?
Ion Harea: Probabil că așa s-au văzut lucrurile. Dacă s-a întâmplat așa, înseamnă că, probabil, eu am greșit undeva. În plus, sunt o persoană cam incomodă pentru mulţi, căci nu se poate discuta cu mine în felul următor: hai să batem palma, să spălăm mână pe mână și apoi să spălăm faţa cu ambele mâini. Nu!
Sursa: Radio Europa Liberă, Valentina Ursu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *