Într-o societate în continuă schimbare, respectarea drepturilor fundamentale ale omului și crearea unui mediu sigur pentru femei și copii rămân condiții esențiale pentru dezvoltarea…
Cadrele didactice din Republica Moldova vor beneficia, începând din luna septembrie 2026, de majorări salariale „semnificativ peste inflație”, susține ministrul Educației, Dan Perciun, scrie…
O femeie în vârstă de 34 de ani din raionul Călărași a fost trimisă pe banca acuzaților, fiind învinuită de trafic de ființe umane…
Alte peste o mie de familii din Moldova vor primi vouchere pentru electrocasnice eficiente energetic Un număr de aproximativ 1.160 de familii din Republica…
Ieri, 21 mai, la Gimnaziul „Vladimir Cimpoieș” din satul Buciumeni, instituție care poartă numele eroului originar din localitate, a fost organizată o acțiune comemorativă…
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să manifeste maximă prudență, după ce Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de instabilitate…
Locuitorii din Republica Moldova vor putea recupera bani pentru ambalajele returnate, începând cu anul 2027, după ce Guvernul a desemnat oficial administratorul Sistemului de…
Parada instituțiilor, competițiile și demonstrațiile sportive au transformat Stadionul Municipal din Ungheni într-un adevărat centru al energiei și al spiritului de echipă, unde circa…
Începând cu data de 1 iunie 2026, evidența muncii sezoniere din Republica Moldova va fi digitalizată, după ce Parlamentul a aprobat în lectura a…
Sâmbătă, 16 mai. O zi splendidă de primăvară care va rămâne, cu siguranță, întipărită în memoria colectivă a călărășenilor. După ani în șir în…
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creştin, celebrată la 40 de zile după Paşte. În tradiţia…
Pe imașul ce aparține comunei Todirești, tradițiile și valorile autentice ale satului moldovenesc au fost celebrate timp de două zile, în cadrul Festivalului Internațional…
Locuitorii din Ungheni sunt avertizați să fie extrem de atenți la apelurile și mesajele suspecte, după ce autoritățile au anunțat un nou val de…
Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința din 20 mai, noi stimulente financiare pentru încadrarea tinerilor profesori în funcții didactice vacante. Noile prevederi prevăd…
Judecătoria Ungheni a pronunțat o sentință de condamnare într-un dosar de o gravitate deosebită, ce vizează acțiuni cu caracter sexual neconsimțite asupra unei persoane…
Creativitatea, inovația și spiritul de echipă au adus succes tinerilor din Ungheni la cea de-a V-a ediție aniversară a Makeathonului Național 2026, organizat în…
Peste 100 de tineri specialiști și viitori pedagogi au vizitat instituțiile de învățământ din municipiul Ungheni, în cadrul campaniei „Hai să predăm la Ungheni!”,…
Cazurile grave de hantavirus depistate recent pe o croazieră din America de Sud au devenit intens discutate pe internet, stârnind îngrijorare în mai multe…
Odată cu începutul sezonului agricol, crește și preocuparea consumatorilor privind prezența nitraților în legume și fructe. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) vine cu…
Hainele vechi și materialele textile care pentru mulți oameni ajung la gunoi capătă o nouă viață la gimnaziul din satul Hoginești, raionul Călărași. Aici,…
Companiile, organizațiile non-profit, întreprinderile mici și mijlocii, precum și instituțiile educaționale din Republica Moldova pot participa la competiția internațională Zayed Sustainability Prize 2027, care…