Restart în educație: Ministerul Educației pregătește o reformă amplă a sistemului școlar din Republica Moldova

Imagine simbol

Ministrul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Dan Perciun, a anunțat un nou concept de reformă în domeniul educației, intitulat „Restart în educație”, care prevede schimbarea modului de administrare a școlilor și crearea unor agenții teritoriale subordonate ministerului. Reforma vine și cu majorări salariale pentru personalul administrativ și urmărește modernizarea sistemului educațional din țară.

Potrivit ministrului, noul model de administrare ar putea fi implementat începând cu 1 ianuarie 2027 și are drept scop o mai bună corelare între politicile elaborate de Ministerul Educației și aplicarea acestora în instituțiile de învățământ. „Vorbim despre o transformare de sistem pe care o numim generic «Restart în educație», o reformă care vizează în primul rând modul în care este administrat învățământul din Republica Moldova”, a declarat Dan Perciun.

Oficialul a explicat că, în prezent, există diferențe semnificative între raioane în ceea ce privește performanțele elevilor și calitatea educației, iar una dintre cauze ar fi modul diferit de funcționare a sistemului educațional la nivel local. „Avem astăzi un sistem în care performanțele elevilor diferă considerabil de la un raion la altul. În unele cazuri nu vorbim despre diferențe între copii, ci despre diferențe în modul în care funcționează sistemul educațional în sine”, a afirmat ministrul.

Noua reformă prevede crearea Agențiilor Teritoriale pentru Educație, structuri care vor funcționa în subordinea Ministerului Educației și Cercetării și care vor avea responsabilitatea administrării rețelei școlare. Acestea vor gestiona resursele umane, infrastructura și transportul școlar, vor monitoriza calitatea educației și vor coordona procesul de selectare și evaluare a directorilor de instituții.

Dan Perciun susține că noul model va contribui și la depolitizarea deciziilor din sistemul educațional. „Ne dorim un sistem în care deciziile privind școlile să fie luate pe baza datelor, a criteriilor profesionale și a interesului superior al copilului, nu pe considerente politice locale”, a menționat ministrul.

Potrivit Ministerului Educației, reforma urmărește să ofere elevilor acces egal la educație de calitate, indiferent de localitate, să asigure mai mult sprijin metodologic pentru profesori și o structură mai clară de subordonare pentru directori.

Educația timpurie și învățământul extrașcolar vor rămâne în continuare în responsabilitatea autorităților publice locale.

Proiectul de reformă urmează să fie supus consultărilor publice în luna iunie 2026, după care va fi transmis Parlamentului spre examinare. Implementarea noii structuri este planificată pentru a doua jumătate a anului 2026.

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
levant casino |
bahislion |
casinolevant |
gamdom |
gamdom giriş |
gamdom |
boostaro |
bahislion |
boostaro |
gamdom |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casino siteleri |
casinolevant giriş |
casinolevant |
gamdom |
gamdom |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
gamdom |
lidyabet |
lidyabet |
lidyabet |
lidyabet |
lidyabet giriş |
hoşgeldin bonusu veren siteler |
lidyabet |
lidyabet güncel giriş |
güvenilir bahis siteleri |
lidyabet |
lidyabet giriş