De la mijlocul lunii martie, satul Costuleni a intrat în carantină

Din 14 martie, satul Costuleni a intrat în carantină pe o perioadă de 45 de zile, după ce a fost depistat prezența virusului pestei pornice africane la doi porci domestici.

„În urma unor apeluri anonime, au fost sesizați responsabilii de la Agenția pentru Siguranța Alimentelor, care s-au deplasat în teritoriu și au recoltat probe. În urma analizelor de laborator, a fost confirmată prezența virusului pestei porcine africane. Imediat, a fost convocată Comisia Situații Excepționale Ungheni, care a aprobat un plan de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului”, a declarat pentru „Expresul”, Andrei Rudicov, primarul satului Costuleni.

Astfel, la intrarea și ieșirea din satul Costuleni au fost amplasate două puncte de dezinfectare. Mijloacele de transport ce intră și, respectiv, ies din satul Costuleni, reduc viteza și trec pe un covor din rumeguș îmbibat cu soluție dezinfectată specială pentru nimicirea acestui virus. Totodată, roțile mașinilor, mai ales a celor de tonaj, sunt dezinfectate prin pulverizare.

Tipul de dezinfectant a fost procurat la indicațiile responsabililor de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), achitat din banii alocați de Primărie. „Inițial, în urma discuțiilor, cu reprezentanții ANSA Ungheni, au specificat că ar fi nevoie de circa 120 de kilograme de dezinfectant, care este sub formă de pulbere, ce se dizolvă în apă. Din păcate, mijloacele financiare pe care le deține Primăria Costuleni și, aici mă refer la Fondul de Rezervă pentru Situații Excepționale, nu face față cheltuielilor care au fost evaluate pentru prevenirea și eradicarea și combaterea pestei porcine africane. Din sursele bugetului local au fost alocați 38 de mii lei, de asemenea, a fost făcută și o solicitare către Consiliul Raional Ungheni, de a contribui cu circa 35 mii lei”, povestește primarul.

Potrivit lui Andrei Rudicov, în gospodăriile private, cresc circa 120 de porci. „Noi sperăm că, prin măsurile efectuate de combatere și eradicare a acestei maladii, să evităm izbucniri de cazuri noi”, a mai punctat primarul.

Bărbații din sat s-au oferit voluntar pentru a sta la punctele de control

Localnicii din sat s-au mobilizat și mai mulți bărbați s-au oferit voluntari pentru a sta la punctele de control. Petru Vrabie lucrează paznic la școala din localitate și s-a oferit ca voluntar pentru a sta la punctul de control la ieșirea din Costuleni, împreună cu un polițist delegat de la Inspectoratul de Poliție.

E de la ora 8 dimineața aici, iar până la ora 8 seara e cale lungă, oră în care va fi înlocuit cu alt voluntar în tura de noapte. Echipat în costum de protecție, Petru Vrabie se asigură că autovehiculele reduc viteza și trec peste covorul îmbibat în soluție dezinfectată. Pe acostament, nu departe de cortul instalat, stă un rezorvor cu apă și un butoi în care a fost dizolvat dezinfectantul. „Dacă s-a depistat boala porcină, înseamnă că trebuie să venim și să ajutăm satul, ca să nu permitem ca această boală să se răspândească. Rumegușul îl stropesc cât mai des, să fie ud, ca să permită roților să se îmbibe cu soluție. De dimineață și până acum (era ora 15.00 când am mers la punctul de control), au trecut foarte multe mașini. Unii șoferi sunt curioși și întreabă ce se întâmplă, după care le explic. Iată camioanele mari, roțile le stropesc cu pulverizatorul”, a explicat bărbatul.

Celălalt voluntar, Viorel Butnaru stă la intrarea în localitate, la fel echipat în costum de protecție și, exact ca și colegul său, are grijă ca covorul să fie mereu îmbibat cu soluție dezinfectantă, monitorizează atent ca roțile autovehiculelor să treacă prin dezinfectant.

„E obositor… Timp de 12 ore le stai, practic, în picioare. E obositor, dar necesar pentru a opri nevoia asta. Fluxul de mașini e continuu, iată butoiul cu dezinfectant aproape l-am utilizat. Stropim covorul ori de câte ori este necesar”, spune voluntarul.

În cort, voluntarii se pot adăposti pentru a bea un ceai și a lua o gustare, puse la dispoziție de către administrația publică locală.

Și polițiștii din cadrul Inspectoratului Ungheni sunt dislocați în teritoriu după un anumit grafic.

„În urma emiterii dispoziției din partea Consiliului Raional, începând din data de 14 martie, îndeplinim măsurile pentru combaterea pestei porcinei. Zilnic, câte doi angajați ai Inspectoratului de Poliție Ungheni stau la aceste posturi, monitorizează și se implică pentru a îndeplini măsuri care s-au impus. Coordonăm circulația autovehiculelor, la necesitate le oprim dacă sunt de mare tonaj pentru a le fi dezinfectate roțile prin pulverizare. De asemenea, nu permitem intrarea sau ieșirea mașinilor care transportă animale. De la instaurarea carantinei, incidente sau abateri nu au fost înregistrate. Șoferii se conformează regulilor de reducere a vitezei, atunci când ajung la punctul de control”, a menționat Petru Greceaniuc, ofițer de investigație la Inspectoratul de Poliție Ungheni.

Grigore Păduraru este lucrător la Primărie și a venit să verifice punctele. Miercurea trecută, chiar în prima zi, a fost și el voluntar la punctul de control. „Ne bucură faptul că oamenii din localitate sunt deschiși de a se oferi voluntar la aceste puncte. Chiar astăzi s-au adresat la punct câțiva localnici pentru a se interesa dacă mai sunt nevoie de oameni. Pe timp de noapte e mai greu, în schimb, greu sau ușor, noi mergem înainte, nu avem încotro. Trebuie să facem față tuturor cerințelor impuse, pentru a nu scăpa boala mai departe. Avem montat la ambele puncte becuri, pentru a oferi o vizibilitate mai bună”, a mai adăugat Grigore Păduraru.

Trei focare de pesta porcină

Potrivit ANSA, în țară sunt trei focare de pestă porcină africană la porci domestici, două fiind în Costuleni și unul în raionul Soroca. De asemenea, un focar de pestă porcina africană la porci mistreți în raionul Ungheni a fost înregistrat în proxemitatea localității Buzduganii de Jos. „Se efectuează controlul rezervoarelor faunei sălbatice, sunt introduse măsuri de carantină în focare, sunt stabilite zonă de protecție și zonă de supraveghere în focarele de porci domestici și zona infecattă în focarul de mistreți. Controlul mișcării animalelor în interiorul țării, screening-ul porcilor domestici și populațiilor de mistreți, dezinfecție, deratizare. Eliminarea carcaselor, a produselor secundare și deșeurilor”, anunță printr-un comunicat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Mai multe fotografii de la punctul de dezinfectare, puteți vedea pe pagina de Facebook a Expresul-ui.

Au mai rămas 5 zile de achitare a poliței de asigurare cu facilități

Persoanele care se asigură în mod individual mai au la dispoziție cinci zile pentru a achita cu facilități prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) în sumă fixă pentru anul 2023.

Astfel, până pe 31 martie inclusiv, cetățenii care sunt obligați să achite prima de asigurare în sumă fixă (notarii, avocații, mediatorii, executorii judecătorești, experții judiciari, fondatorii de întreprindere individuală, proprietarii de teren cu destinație agricolă etc.) achită de la 1014 lei până la 4056 lei, în funcție de categoria din care fac parte:

1014 lei plătesc proprietarii de teren cu destinație agricolă;

1622 lei – persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor;

2028 lei – fondatorii de întreprindere individuală, deținătorii de patentă, arendașii, arendatorii, persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal, cetățenii străini cu drept de ședere provizorie sau permanentă în Republica Moldova, alți cetățeni care nu sunt angajați și nici asigurați de Guvern.

4056 lei – persoanele neangajate care exercită profesia de mediator, notar, avocat, executor judecătoresc, expert judiciar, interpret, traducător și administrator autorizat, care au obținut atestat, licență sau autorizație în modul stabilit de lege, persoanele care exercită independent profesia de medic de familie.

Valoarea integrală a primei de asigurare în sumă fixă pentru anul 2023 este de 12 636 de lei. Această sumă va fi achitată doar de cei care nu se vor asigura în mod individual în termenul stabilit de legislație – până pe 31 martie.

Prima în sumă fixă poate fi achitată prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay, băncile comerciale sau la ghişeele oficiilor poştale. În cazul plăţii prin Mpay, nu e nevoie ca dovada achitării să fie prezentată Serviciului teritorial de relaţii cu beneficiarii al CNAM.

Statutul de persoană asigurată în mod individual este acordat de CNAM din data achitării primei AOAM în sumă fixă şi este valabil până pe 31 decembrie 2023.

Totodată, cetăţenii care au întrebări referitoare la achitarea primei de asigurare în sumă fixă pot apela Serviciul telefonic Info CNAM – 0 800 99999 (apel gratuit atât din reţeaua fixă, cât şi mobilă) sau solicita informaţii prin e-mail – suport@cnam.gov.md. Reprezentanţii CNAM vă stau la dispoziţie zilnic, între orele 08:00-17:00, oferindu-vă tot sprijinul informaţional.

După 31 martie, cetățenii care nu se vor asigura în mod individual în termenul stabilit de legislație vor plăti prima de asigurare în mărime integrală (12 636 de lei), cu penalitate de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, iar statutul de asigurat va fi acordat după şapte zile din momentul achitării.

 

 

Sectorul agroindustrial va putea beneficia de transformare digitală datorită granturilor

Tineri din Republica Moldova vor putea beneficia de granturi pentru transformarea digitală a sectorului agroindustrial. Termenul limită de aplicare a dosarelor de participare este 31 iulie 2023, transmite MOLDPRES.

Scopul este de a susține inițiativele de implicare a tinerilor în activități de transformare digitală a agriculturii cu valoare adăugată, sectorului vitivinicol și al turismului prin parteneriate între instituțiile de învățământ și companiile private.

Activitățile finanțate prin granturi vor fi planificate pentru o perioadă de maximum 24 de luni și pot include, dar nu se limitează la: promovarea și diseminarea transformării digitale în sectoarele țintă; crearea cluburilor AgTech pentru tineri, cursuri profesionale scurte, în parteneriat cu companiile private din sector; organizarea vizitelor de studii la companiile care implementează instrumente și tehnologii digitale în activitatea lor; dezvoltarea platformelor digitale de instruire pentru specialitățile, meseriile și sectoarele țintă etc.

Granturile vor fi oferite prin Proiectul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova. Proiectul anticipează acordarea granturilor în valoare totală de circa 7.500.000 de lei (375 mii de euro) pentru o perioadă de maxim 24 de luni.

Două zile consecutive nu vor fi perfectate pașapoartele în regim de urgență

În perioada 30 și 31 martie nu vor fi perfectate pașapoartele în regim de urgență. Anunțul a fost făcut de către Agenția Servicii Publice (ASP), în legătură cu trecerea la noul sistem de personalizare a documentelor. Astfel, nu vor fi recepționate cererile pentru perfectarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova în regim de urgență.

Potrivit instituției, cererile pentru perfectarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova în regim de urgență, nu vor fi recepționate:

-în ziua adresării;

-o zi lucrătoare.

La sfârșitul săptămânii, TeatrUngheni va urca, din nou, pe scenă cu două spectacole pentru copii

Tinerii actori din Ungheni, vor urca la sfârșitul săptămânii, din nou pe scena Plataului de Cultură cu un nou spectacol. De această dată este vorba de spectacolul pentru copii ”Albă ca Zăpada” și „Tom și Jerry”.

Teatrul „Albă ca zăpada” se va desfășura în sala mică a Palatului de Cultură din Ungheni sâmbătă, pe 𝟏 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 și duminică – 𝟐 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, cu începere de 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟐:𝟎𝟎. Prețul unui bilet este de 50 de lei.

Iar premiera spectacolului „Tom și Jerry” va avea loc pe 1 aprilie la ora 18.00 și pe 2 aprilie la ora 16.00. Prețul biletului este de 100 lei.

Ambele spectacole sunt regizate de regizorul Edgar Bunea, care promite că ar fi niște spectacole captivante.

Rezervările biletelor se fac la numărul de telefon 079560454.

NOTĂ: TeatrUngheni este un grup de tineri ungheneni, care dedică din timpul lor liber artei dramatice.

 

Modernizarea instituțiilor de învățământ – prioritatea Ministerului Educației și Cercetării

Mai multe instituții de învățământ din țară trec printr-un amplu proces de modernizare.Astfel, la universități și colegii vor fi deschise câteva specialități noi, atractive pentru tineri, iar sute de școli vor trece la catalogul electronic. Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării (MEC) a spus, în cadrul unei conferințe că, primul obiectiv al MEC este creșterea atractivității și relevanței studiilor pentru piața muncii.

„Studiile de calitate înseamnă, în primul rând, profesori buni, conținuturi relevante și infrastructură modernă. 13 universități și colegii pedagogice trec în prezent printr-un amplu proces de transformare și modernizare. Ministerul a alocat 289 de milioane de lei pentru 20 de proiecte de îmbunătățire a infrastructurii, dar și de schimbare a conținuturilor predate în aceste instituții”, a spus Anatolie Topală.

Deci, în perioada următoare cele 13 instituții vor fi dotate  cu  52 de laboratoare și centre de cercetare; 67 de săli de curs, săli polifuncționale și alte spații de instruire; 18 centre didactice și de consiliere. La fel, este preconizată și introducerea unor noi programe de studii, printre care „Securitatea Informațională”,  „Știința Datelor”; „Inteligența artificială”.

Procesul de modernizare a început deja în domeniul învățământului general, astfel elevii urmând să aibă manualele noi la majoritatea disciplinelor școlare până în septembrie 2024, iar circa 300 de școli vor avea laboratoare moderne de fizică, biologie și chimie. Va continua dotarea instituțiilor de învățământ general cu echipament IT. Astfel, în circa 70 de instituții de învățământ general vor fi create laboratoare digitale, dotate cu suportul UNICEF. Cu sprijinul Băncii Mondiale în școli vor ajunge peste 5000 de laptopuri. Echipamente IT vor fi achiziționate pentru școli și în baza unui grant din partea Parteneriatului Global pentru Educație, în acest scop urmând să utilizate peste 2 milioane de dolari. De asemenea, vor fi desfășurate cursuri de instruire în domeniul tehnologiilor informaționale pentru cadrele didactice.

Totodată, va fi implementat catalogul electronic în majoritatea instituțiilor de învățământ general și în școlile profesionale. La moment, catalogul electronic este utilizat în circa 560 de instituții de învățământ.

Ministerul lucrează și la elaborarea sistemului E-Admitere pentru învățământul superior, care va permite depunerea actelor pentru admitere la universitate în regim on-line. Pe viitor, și diplomele de licență vor fi emise în format digital.

În curând, va fi aprobată Strategia în domeniul tineretului, care presupune modernizarea acestui sector și diversificarea programelor pentru organizațiile de tineret. „Înțelegem și împărtășim așteptările societății cu privire la creșterea calității educației, precum și a relevanței acesteia în contextul noilor realități socio-economice. Ne dorim oameni motivați în toate instituțiile de învățământ din țară. Ne dorim ca profesorii și elevii să vină cu plăcere la lecții, iar studenții să aleagă să învețe în țara noastră, și după absolvire să rămână să muncească în Republica Moldova”, a conchis Anatolie Topală.

Expresul.md

 

Primul serviciu specializat pentru victimele violenței sexuale a fost lansat la Ungheni

Primul Serviciu specializat din Republica Moldova pentru victimele violenței sexuale a fost inaugurat pe 23 martie, la Ungheni. Acesta oferă victimelor violenței sexuale posibilitatea de a beneficia de asistență medicală, legală, psihologică și socială într-o singură locație.

„Este un proiect pilot pe care l-am așteptat. Am conlucrat și conlucrăm în continuare cu echipele multidisciplinare, căci oamenii au nevoie de noi și de servicii specializate, și ne bucurăm că s-a realizat acest obiectiv. S-a simțit necesitatea de a crea acest Serviciu, în cadrul căruia specialiștii vor decide în comun care sunt metodele de muncă, ca persoanele să se simtă în siguranță, serviciul să fie confidențial și cu impact pozitiv asupra victimelor” a punctat Tatiana Lazar, vicepreședinta raionului Ungheni.

La rându-i, Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni s-a adresat echipelor multidisciplinare, recomandându-le „să facă echipă bună și să își desfășoare activitatea astfel încât persoanele care se adresează să aibă încredere în aceste echipe. Este important ca victimele să primească un răspuns consolidat, nu doar unul formal.”

În cadrul instituției vor activa psihologi, medici legiști, asistenți medicali, juriști, polițiști, dar și alți specialiști.

„Victimele violenței sexuale trebuie să se poată baza pe faptul că vor fi primite și asistate într-un mod profesionist, într-un mediu sigur. Ele trebuie să se simtă înțelese și în siguranță atunci când vor interacționa cu echipele multidisiplinare. Astăzi deschidem primul Serviciu pentru victimele violenței  sexuale din țară, dar nu ne vom opri aici, în următorii ani vom lansa astfel de sprijin și în zona de Nord și Centru a Republicii Moldova”, a menționat și Janis Majeiks, Ambasadorul UE în Republica Moldova.

Dominika Stojanoska, reprezentantă de țară UN Women, a subliniat eforturile comune care au fost depuse pentru co-crearea Serviciului, inclusiv reieșind din necesitățile punctate și reflectate chiar de victime: „Abordarea integrată este crucială, având toate serviciile într-un singur loc pentru a sprijini cel mai bine victimele violenței sexuale. Mă bucur că facem parte din acest proces și știu că munca începe abia acum. Vom continua să fim alături de autorități, deoarece aceasta este cheia pentru prevenirea și eliminarea violenței și furnizarea serviciilor specializate necesare.”

De menționat că, de la începutul anului 2023, în raionul Ungheni au fost înregistrate trei cazuri de infracțiuni privind viața sexuală, printre care două violuri. „Pe parcursul anului 2022, în Inspectoratul de Poliție Ungheni au fost înregistrate 14 cazuri de infracțiuni privind viața sexuală. Dintre acestea 14 – 10 infracțiuni se atribuie la infracțiunea sexuală privind violul, art. 171 Cod Penal, o infracțiune privind acțiuni cu caracter sexual neconsimțite, art. 172 Cod Penal, și trei cauze penale – art. 174, actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani”, a precizat Vasile Burlacu, șef interimar al IP Ungheni.

Serviciul specializat pentru victimele violenței sexuale a fost creat în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Tatiana Tesliuc

Duminica acesta trecem la ora de vară. Cum să facem față mai ușor efectelor adverse

În noaptea de sâmbătă, 25 martie, spre duminică, 26 martie, vom trece la ora de vară 2023. Acele ceasornicelor vor fi mutate cu o oră înainte, astfel că ora 3:00 va deveni ora 4:00. Pentru că se schimbă ora, duminică va fi cea mai scurtă zi din 2023, cu doar 23 de ore, scrie tv8.md.

Trecerea la ora de vară are loc la o săptămână după echinocțiul de primăvară, marcat pe 20 martie, când ziua este egală cu noaptea.

Schimbarea orei, de cele mai multe ori, are consecințe asupra psihicului și sănătății populației, care are nevoie de o anumită perioadă de acomodare. Mai mult, sunt persoane care se confruntă cu stări de stres, anxietate sau chiar depresii din cauza acestei schimbări, deoarece nu se pot adapta atât de repede la noua oră.

Omul are nevoie în jur de trei zile pentru a se adapta la această schimbare. S-a demonstrat că cei care adorm mai târziu, după ora 22:00, se adaptează mai greu la ora de vară. Pentru a trece mai ușor peste perioada de acomodare, sunt recomandate exerciții moderate și este important să fie păstrat regimul de somn. Pentru a facilita adormirea, se va respira profund, cu ochii închiși, în jur de cinci minute.

Este recomandată și relaxarea musculară progresivă în poziția orizontală, de la degete și până la membrele superioare. Cât privește regimul alimentar, se va evita consumul produselor alimentare grase. Pentru prima dată, trecerea la ora de vară a fost aplicată în Noua Zeelandă, în 1895. Republica Moldova a preluat această practică în anul 1979.

În februarie 2021, Parlamentul European a votat pentru eliminarea practicii de schimbare a orei, dar a lăsat decizia la discreția statelor membre, potrivit IPN. Comisia Europeană urma să propună un plan de revizuire a Directivei care prevede schimbarea orei, lucru care, deocamdată, nu s-a întâmplat.

În 12 localități din Republica Moldova vor fi construite locuințe sociale

În Republica Moldova va fi reluată construcția locuințelor sociale. Conform proiectului vor fi construite 455 locuințe sociale în 12 localități ale Republicii Moldova, care vor asigura cca 1600 beneficiari, renovarea/modernizarea căminelor studențești în 4 localități, care ar asigura cca 750 beneficiari și construcția caselor pentru bătrâni în 16 localități, care ar asigura cca 750 de beneficiari.

Totodată, este planificată renovarea/modernizarea căminelor studențești în patru localități și construcția caselor pentru bătrâni în 16 localități, care ar asigura în total 1500 de beneficiari. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a susținut inițierea unei etape noi de realizare a proiectului, ce prevede asigurarea cu locuințe sociale pentru diverse categorii eligibile, construirea și reabilitarea caselor pentru bătrâni și căminele studențești, cu înlocuirea întregii anvelope a clădirilor, astfel încât să fie reduse din costurile la încălzire, aplicând conceptul de eficiență energetică pentru clădiri.

„Pentru aceasta, afară de împrumutul de 20 mln de euro, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va oferi un grant de un milion de euro din Fondul Verde de Investiții Sociale, iar un grant de şase mln de euro vor fi oferiți de la Fondul E5P pentru măsurile de eficiență energetică, cu un cost total al proiectului de 34 mln de euro”, indică MIDR.

Potrivit sursei citate, un aspect esenţial îl reprezintă colaborarea cu autoritățile publice locale în vederea gestionării corecte a locuințelor și evidența centralizată atât a locuințelor construite, cât și a fluxului de beneficiari. „În acest scop va fi efectuată o evaluare a construcțiilor publice existente și nefolosite din toată țara, pentru a cunoaște dacă acestea pot fi reconstruite și transformate în locuințe sociale sau renovate și finalizate pentru a fi oferite, după necesitate, familiilor cu venituri mici, familiilor tinere, specialiștilor care contribuie la dezvoltarea comunităților locale”, explică Ministerul Infrastructurii.

Scopul Proiectului este de a oferi locuințe decente și accesibile pentru populația defavorizată și cea cu venituri mici, prin creșterea stocului de locuințe sociale închiriate, reședințe pentru studenți, case de bătrâni și prin îmbunătățirea eficienței energetice a acestuia. Proiectul prevede, de asemenea, atragerea și reținerea specialiștilor din domeniul educației, sănătății, protecției sociale și administrației publice în mediul rural pentru a asigura furnizarea în continuare a unor astfel de servicii și astfel să contribuie la creșterea calității vieții pentru cetățeni, prin oferirea acestora la prețuri accesibile în locațiune.

Proiectul de construcție a locuințelor sociale în Republica Moldova, în fazele I și II, a livrat în total 926 de locuințe sociale cu suprafața totală de 44468,95 de metri pătrați. În cadrul primei faze a Proiectului au fost construite două blocuri locative în orașul Chișinău, un bloc locativ la Glodeni și unul la Criuleni. În următoarea fază au fost edificate blocuri locative în orașele Călărași, Briceni, Soroca și altele. În Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023 este inclusă lansarea Fazei a III-a a proiectului de construcție a locuințelor sociale care, pe lîngă construcția locuințelor, conține reconstrucția căminelor studențești și construcția/reconstrucția azilurilor pentru bătrâni.

Sistemul de gestionare a deșeurilor la Ungheni, Călărași și Nisporeni va fi modernizat

Cetățenii Republicii Moldova vor avea acces la servicii de calitate în domeniul managementului deșeurilor solide, scrie Curentul.md.

Guvernul a aprobat semnarea Acordului de Grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în valoare de 5,6 milioane euro, în vederea realizării proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. Banii sunt oferiți suplimentar la Acordul de împrumut de 25 milioane de euro, semnat și ratificat în luna ianuarie curent.

Astfel, primul depozit de gestionare a deșeurilor cu infrastructură necesară va fi construit  în zona care include raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași. În acest sens, vor fi realizate mai multe activități, printre care procurarea de containere pentru colectarea deșeurilor din poartă în poartă, construcția stațiilor de sortare și de compostare în satul Florițoaia Veche, raionul Ungheni, construcția stațiilor de transfer al deșeurilor, precum și lichidarea gunoiștii neautorizate din satul Nișcani și a gropii de gunoi din orașul Nisporeni.

De menționat că proiectul, implementat cu suportul BERD, are drept obiectiv construcția infrastructurii de management al deșeurilor solide în Republica Moldova, prin procurarea echipamentelor și utilajelor pentru transport, sortare și reciclare. Astfel, vor fi reduse cantitățile de deșeuri depozitate și va crește gradul de acoperire teritorială a serviciilor de management al deșeurilor solide.

Prin proiectul „Deșeuri solide în Republica Moldova”, țara noastră va contribui la realizarea obiectivelor naționale, stabilite în documentele de politici, și la atingerea indicatorilor de performanță pentru Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 11 „Orașe și comunități durabile”.

Despre cum sunt gestionate deșeurile la Ungheni, ascultați în podcastul ExpresPlus cu Caludia Coniuhov, șefa Întreprinderii Municipale AVE Ungheni.

 

Nou serviciu de programări online pentru paşapoarte românești. Vedeți care pași trebuie de urmat

Direcţia Generală de Paşapoarte  din România a lansat un nou serviciu de programări online pentru paşapoarte românești, scrie Antena3.ro.

Astfel, serviciul de programare online pentru depunerea cererilor de pașapoarte a migrat în platforma HUB de servicii a Ministerului Afacerilor Interne, fiind disponibil la adresa hub.mai.gov.ro/epasapoarte.

Noul serviciu de programare online pentru depunerea cererilor de pașapoarte introduce posibilitatea de a efectua o programare începând cu ziua curentă pentru o perioadă de 90 de zile calendaristice.

Astfel, cetățenii vor avea la dispoziție posibilitatea realizării unei programări în funcție de volumul și dinamica solicitărilor de pașapoarte înregistrate în timp real.

Pentru o programare, oamenii au de urmat următorii pași:

  1. pentru completarea formularului de programare, după alegerea județului, respectiv selectarea locației în care se dorește depunerea cererii de pașaport, se va bifa opțiunea pașaport
  2. în câmpul „Numărul de persoane programate” se va selecta numărul persoanelor (din familie) pentru care se face programare
  3. se va alege data și ora la care se dorește programarea, apoi se vor completa câmpurile: Nume, Prenume, Cod numeric personal, adresa de e-mail la care se vor primi datele programării, Număr de telefon (opțional), iar în câmpurile Persoane suplimentare se vor menționa Numele, Prenumele și CNP-ul fiecărei Persoane suplimentare
  4. butonul „Salvează” se activează după ce este exprimat consimțământul expres cu privire la Politica de protecție a datelor cu caracter personal.
  5. finalizarea programării se realizează prin selectarea butonului Salvează. Un mesaj se va transmite la adresa de e-mail indicată prin care se confirmă programarea. Neconfirmarea programării în termen de 30 de minute duce la anularea acesteia.

În cazul în care o persoană nu se mai poate prezenta la data și ora programată, se recomandă folosirea link-ului „Anulează programare din e-mailul de confirmare”. 

Programarea este gratuită și netransmisibilă. Neprezentarea la data și ora programată, neconcordanța între datele înscrise în formularul de programare (nume/prenume) și datele de identificare ale persoanei care se prezintă la depunerea cererii de pașaport, lipsa actelor necesare sau a dovezii achitării taxei de pașaport duc la anularea programării.

O toloacă din satul Nișcani va deveni, în curând, un complex modern și atractiv pentru toată lumea

La Nișcani au demarat lucrările de construcție a unei estrade de vară, iar spațiul din  jurul edificiului va fi transformat într-o oază de recreere pentru localnici. Aici va exista un teren de mini-fotbal, un spațiu de joacă pentru copii, dar și un loc destinat special  femeilor care vor putea practica fitness în aer liber.

Așa cum satul Nișcani a fost văduvit de o casă de cultură, precum au mai toate satele din împrejurimi, autoritățile au depus un proiect pentru a înălța aici o estradă de vară, care ar putea găzdui activitățile culturale ce le lipsesc sătenilor. Proiectul a fost câștigat anul trecut prin intermediul Programului guvernamental ”Satul European”, având o valoare de circa  2 milioane 736 mii de lei. Lucrările sunt acum în toi, iar primarul Petru Sorici spune că  își propune să transforme terenul de 28 de ari din mijlocul satului într-un parc modern. ”Până acum toate evenimentele culturale, artistice și sportive se făceau pe această toloacă. Am decis încă în anul 2019 să realizăm un proiect tehnic pentru a amenaja acest teren, iar anul trecut am depus dosarul la Programul Național ”Satul European”. Și iată-ne astăzi la etapa în care se efectuează lucrări de terasament și de construcție a temeliei”, a declarat primarul.

Acum autoritățile spun că vor valorifica la maxim acest complex, care ar putea deveni un punct de întâlnire pentru întreg satul. ”Vrem să renaștem viața culturală a localității”, ne-a dat asigurări Petru Sorici.

Localnicii se arată bucuroși că, în sfârșit, vor avea unde-și da întâlnire și petrece timpul cu voie bună. Fostul profesor, Ion Stratan, crede că odată cu acest proiect, satul se va schimba la față. ”Nu prea am avut până acum un centru de întâlnire unde s-ar putea aduna localnicii. Suntem bucuroși, mai ales că în ultima vreme s-a realizat iluminarea stradală în întreg satul, s-au amenajat drumurile, iată curând o scoatem la capăt cu canalizarea și, pe bună dreptate, satul se schimbă la față”, ne-a spus Ion Stratan.

Și Gheorghe Stratan, care a muncit o viață ca profesor de sport la școală spune că se bucură că tinerii din sat vor avea de acum încolo unde juca fotbal, baschet sau să practice alte genuri de sport. ”A existat pe timpuri o casă de cultură în locuința unui om deportat în Siberia. Apoi s-a făcut un cinematograf de vară în sat, dar nu au rezistat mult. Suntem mulțumiți că, în sfârșit, va exista o estradă de vară unde se vor putea ține concerte și fel de fel de evenimente. Cel mai mult mă bucur că va fi și un loc destinat sportului, pentru ca tinerii să aibă unde face mișcare și să aibă grijă de sănătate”, este de părere Gheorghe Stratan.

Și Lidia Stratan susține că estrada de vară va reanima cultura la Nișcani. ”Cu regret, nu am avut până acum o casă de cultură și uite că abia acum, datorită administrației publice locale, s-a ivit oportunitatea de a realiza acest vis mai vechi al localnicilor. Vestea ne-a bucurat mult, pentru că această estradă ne va oferi șansa de a ne întâlni la concerte,  sau la diferite adunări festive. Acum, că vom avea un astfel de spațiu, poate se va identifica și vreun conducător artistic care să adune oamenii într-un colectiv și să promoveze cultura locului”, crede Lidia Stratan.

Termenul de implementare a proiectului este 31 iulie 2023, iar nișcănenii spun că abia așteaptă să vină aici pentru a-și potoli setea de frumos.

Doina Chicu

 

CĂLĂRAȘI: Bolea și Stratan au fost plasați în arest la domiciliu. Olari se află în arest preventiv

Ștefan Bolea, președintele raionului Călărași și Veaceslav Stratan, șeful Direcției construcții, ambii cercetați pentru fapte de corupție, au fost plasați în arest la domiciliu. În schimb Ion Olari, primarul orașului Călărași, se află încă în arest preventivinformează Ziarul de Gardă.

În prezent, în acest dosar sunt efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală. Până acum au fost recunoscute și audiate în calitate de învinuiți – trei persoane, iar în calitate de bănuiți- 20 persoane, arată un răspuns a Procuraturii Anticorupție la o solicitare de informație a ZdG.

Procurorii anticorupție au contestat joi, 23 martie, încheierea instanței de fond privind arestul la domiciliu aplicat în privința lui Ștefan Bolea și Veaceslav Stratan. Magistrații Curții de Apel Chișinău urmează să se expună asupra recursurilor înaintate de acuzatorii de stat.

„Zilnic sunt cercetate documente, obiecte, audiate persoane ș.a. Acțiunile procesuale sunt orientate spre finalizarea în termini proximi a urmăririi penale.

Cu referire la măsurile preventive aplicate figuranților în acest proces penal, vă comunicăm că, în perioada 31 ianuarie 2023 – 21 martie 2023, președintele raionului Călărași și șeful Direcției construcții s-au aflat în arest preventiv. Din 21 martie 2023, judecătorul de instrucție a aplicat în privința acestora măsura preventivă arestarea la domiciliu. Pe 23 martie 2023, Procuratura Anticorupție a contestat încheierea instanței de fond privind arestarea la domiciliu, iar asupra recursurilor formulate urmează a se expune Curtea de Apel Chișinău”, susțin reprezentanții Procuraturii.

Reamintim că președintele raionului Călărași, Ștefan Bolea, s-a trezit în dimineața zilei de 31 ianuarie cu mascații Centrului Național Anticorupție. Demnitarul, îmoreună cu Ion Olari, primarul de Călrași și Veaceslav Stratan, șeful Direcției Construcții sunt vizați într-un dosar privind fraudarea achizițiilor publice.

160 de ani de la construcția bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Sipoteni

Biserica „𝗦𝗳𝗮̂𝗻𝘁𝗮 𝗖𝘂𝘃𝗶𝗼𝗮𝘀𝗮̆ 𝗣𝗮𝗿𝗮𝘀𝗰𝗵𝗲𝘃𝗮” din satul Sipoteni, Călărași, a fost ridicată în 1863 și este un patrimoniu cultural inclus în Registrul Național al Monumentelor Istorice Protejate de Stat. Conform actelor parohiale, are vechime, cu primă documentare la 1600, fiind construită din lemn și acoperită cu stuf. Pe același loc, între 1862-1863 a fost construită o biserică nouă, din cărămidă, pe un fundament de piatră, acoperită cu fier și gard de piatră de jur-împrejur.

La 28 octombrie 1863 biserica este sfințită, purtând hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și din acel moment nu a mai fost închisă niciodată. Locașul sfânt a rezistat chiar și în perioada închiderilor bisericilor, iar aici veneau creștini din multe alte localități pentru a se închina la cele sfinte. Localnicii își amintesc că biserica a fost apărată de tinerii satului, care erau adunați cu toții la joc atunci când tractoarele porniseră spre biserică pentru a încărca lucrurile sfinte și a o demola. Tinerii au lăsat jocul baltă, au făcut cordon viu în jurul bisericii și au stat stavilă împotriva distrugerii acesteia. Așa că vechea Biserică de la Sipoteni a rezistat tuturor intemperiilor vremii, chiar și tentativei partidului de a o demola.

De-a lungul timpului, biserica a fost reparată de câteva ori. În urma celui mai puternic cutremur resimțit în Republica Moldova, care a avut magnitudinea de 7,4 pe scara Richter și s-a produs în 10 noiembrie 1940, biserica a suferit, iar pereții s-au fisurat. Creștinii nu au fost indiferenți, ci au încins-o cu o curea. Lăcașul are și până în ziua de astăzi o centură care îl menține în siguranță. Clădirea este construită în formă de corabie, are o clopotniță și un singur turn.

Încă de la începuturi în biserică se păstrau cărți vechi: Evanghelia (1775), Antologhionul (1755), Octoihul (1774) și Triodul (1747) – toate editate cu chirilică la Iași. ”Alte cărți au fost procurate după 1850. Însă printre cărțile bisericești din Sipoteni nu există nicio carte scrisă slavonește, ci toate sunt în moldovenește”, scrie preotul Ioan Coceban, la 1876. ”Serviciul divin, relatează preotul, în biserica din Sipoteni, din ignoranță enoriașilor care nu cunoșteau limba rusă se producea în limba moldovenească. Însă odată cu sosirea în parohie a preoților absolvenți ai Seminarului din Chișinău, slujbele se fac aici slavonește”.

În a doua jumătate a secolului XIX, la insistența preotului Ioan Coceban, a fost deschisă o școală elementară, finanțată de voloste.

Având în vedere că în sat activau trei preoți, în 1872 la biserica din Sipoteni au fost alipiți enoriașii din satul Bahmut.

Din octombrie 1959 Părintele Antonie Tudoreanu este hirotonit preot paroh al bisericii ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Sipoteni . Aici a slujit cu vrednicie şi iubire de oameni timp de 42 ani. Viața părintelui Antonie este caracterizată de lucrarea neobosită în slujirea Bisericii, mărturisită de ucenicii săi şi toți localnicii de bună credință. S-a remarcat, fiind un model de slujire jertfelnică pentru preoții mai tineri care l-au cunoscut și alături de care a slujit. Iubitor al muzicii și al rânduielilor liturgice bisericești, s-a îngrijit de înfrumusețarea slujbelor săvârșite. Părintele Antonie Tudoreanu a fost un păstor înțelept, înzestrat cu darul blândeții și un duhovnic apreciat. În urma lui rămâne un chip luminos care poate inspira orice slujitor al lui Hristos în purtarea unei ținute demne preoțești, în iubirea credincioșilor și în lucrarea faptelor bune.

A plecat la cele veșnice pe 06 iunie 2001 şi a fost înmormântat în țarina liniștii veșnice din satul natal Păulești, alături de soția sa, preoteasa Elisaveta. Anul 2023 este anul comemorativ, 100 de ani de la nașterea Protoiereul Mitrofor Antonie Teodor Tudoreanu.

Notă: Informațiile au fost prelucrate de Direcția Cultură și Tursim din Călărași, fiind preluate din cartea ,,Localitățile Republicii Moldova’’, vol. 12.

Te-ai ciocnit vreodată de ”Legi Aiurea”? Ministerul Economiei așteaptă sugestiile tale

Ministerul Economiei al Republicii Moldova a creat o adresa electronică specială unde cetățenii vor putea trimite mesaje despre legile care aceștia le cred a fi irelevante sau care ar trebui îmbunătățite. Adresa de e-mail se numește – legi.aiurea@mded.gov.md, scrie diez.md cu referire la Ministerul Economiei.
Într-o postare a Ministerului Economiei din Republica Moldova, cetățenii au fost anunțați despre apariția unei adrese electronice dedicată raportării legilor ineficiente.

„Avem multe #LegiAiurea, reguli demodate, depășite de timp, inutile. Dar de existența multora nici nu suspectăm, deși sunt mulți oameni care sunt afectați de ele zilnic. Am decis să facem o adresă de e-mail dedicată acestui efort comun – al nostru la minister și al vostru – din societate. Ajutați-ne să vă ajutăm.”, a scris într-o postare pe Facebook, Ministerului Economiei.

Autoritățile au solicitat cetățenilor să vină cu cât mai multe explicații, prevederi și argumente, promițând la rândul lor să analizeze legile primite și să intervină unde va fi de cuviință.

Mai mulți agricultori din Ungheni au format într-un cluster zootehnic

Mai mulți agricultori din raionul Ungheni s-au unit într-un cluster zootehnic – „GREEN FARM”, care are scopul de consolida un parteneriat regional în vederea susținerii și creșterii competitivității fermierilor și crescătorilor de animale din zonă.

Totodată a fost încheiat și un memorandum privind constituirea clusterului „GREEN FARM”, care  a fost luată în cadrul unui eveniment unde au participat reprezentanți ai sectorului zootehnic și mediului de afaceri din regiunea Ungheni, dar și din județul Iași, România, reprezentanți ai administrației publice locale, specialiști în domeniul agriculturii și experți. Participanții au făcut un schimb de opinii referitor la provocările cu care se confruntă producătorii din domeniul zootehnic și au remarcat necesitatea colaborării în vederea promovării și dezvoltării acestui domeniu important pentru țara noastră.

„Această inițiativă este foarte importantă, trebuie să conjugăm eforturile, să fim competitivi, să ne implicăm în procesul de inovare, să colaborăm printr-un tandem prietenos cu mediul înconjurător. S-a anunțat prioritatea în domeniul zootehniei, deci trebuie să nu pierdem oportunitatea”, a opinat unul dintre participanți, Oleg Mașner, la ședința de constituire a clusterului zootehnic.

Clusterului „GREEN FARM”  își propune dezvoltarea unor parteneriate durabile cu producători din domeniul zootehnic și alți actori cheie cointeresați în creșterea productivității de carne și lapte. Totodată, vor fi puse bazele dezvoltării unei strategii regionale privind gestionarea deșeurilor din sectorul zootehnic. Membrii fondatori ai clusterului optează pentru introducerea de noi tehnologii și inovații menite să îmbunătățească procesele, produsele și serviciile oferite. Un alt obiectiv este creșterea capacității de networking a producătorilor locali și schimbul de experiență între aceștia, precum și pentru dezvoltarea parteneriatelor strategice internaționale.

Inițiativa de creare a clusterului a venit după mai multe discuții cu fermierii și antreprenorii din localitățile Bușila, Chirileni, Negureni, Zăzuleni, Pîrlița și Zagarancea din raionul Ungheni. Aceștia își doresc să cunoască cum pot deveni mai competitivi în domeniul în care activează. De asemenea, agricultorii își propun dezvoltarea capacităților de producție într-un mediu ecologic utilizând rațional resursele naturale.

Asociația Obștească „AVÎNT”, a fost împuternicită să reprezinte Clusterul „GREEN FERMA” la depunerea proiectului: „Tranziția spre sisteme de producere circulară în sectorul zootehnic prin cooperare și inovare”.

Gheorghe Bordeianu, paznicul de la AVE: „Nu ai timp să te plictisești aici”

Săptămâna trecută, fiind în trecere pe lângă poligonul de colectare a deșeurilor „AVE Ungheni”, ne-am propus să și intrăm. Din depărtare, un băbat ne zărește și vine grăbit spre noi, însoțit de doi câini mari. Aceștia din urmă manifestă un comportament prietenos față de noi. Ascultă de comanda stăpânului.

„Nu ați fi putut ajunge aici, deoarece avem o haită de câini pe teritoriu care cu greu lasă autospecialele să treacă, d-apoi oamenii”, spune Gheorghe Bordeianu, care este paznic la poligonul respectiv de doi ani, după care mai adaugă: „Ați avut noroc că, recent, a venit o mașină să descarce gunoiul, iar toți câinii sunt în căutare de hrană”.

Bărbatul binevoitor, la rugămintea să ne povestească despre munca lui la poligoin, a făcut-o cu plăcere. Ne-a explicat cum decurge o zi de lucru.

Bărbatul este angajat la AVE Ungheni de 9 ani. Anterior a fost igienist, dar a avut probleme de sănătate și nu a putut reveni în această funcție, așa că s-a făcut… paznic. I-a mai rămas un an până la pensie…

Ne-a făcut și o mică excursie pe poligon și, între timp, ne-a povestit cum decurge ziua de lui de muncă. Cât e ziua de mare, nu are timp să stea, ne spune. Are o mulțime de responsabilități și lucruri de făcut. Are grijă să înregistreze într-un registru numărul mașinilor care vin să descarce gunoiul, dar și ora la care sosesc. „Iată până la ora aceasta, au venit 3 autospeciale: una la ora 8, alta pe la 9, iar cealaltă la 12”, spune bărbatul.

De asemenea, are grijă să nu intre persoane străine pe teritoriul gunoiștii, să nu incendieze sau să facă alte probleme. „Nimeni nu are voie să dea târcoale pe aici. În cazul în care vin cu mașinile personale să descarce gunoiul, procură de la mine taloane. Prețul unui talon variază în funcție de volumul deșeurilor, fiind de 36 de lei pentru un metru cub de deșeuri și de 18 lei pentru jumătate de cub”.

„Nu vă plcitisiți?”, l-am întrebat, la care el răspunde: „Nu ai timp să te plictisești aici. Nici sărbători nu avem. La AVE zi liberă e doar duminica. În rest, se lucrează permanent. Altfel, nici nu se poate”.

Poligonul se află pe un câmp deschis, iar vântul străpungea până în oase. L-am rugat pe Gheorghe Bordeaianu să ne arată și „căsuța” paznicilor. Ne-a condus spre un „bordei” cu uși albastre și un geam micuț. În față erau așternute covoare. Ca să intri, trebuia să mergi pe un podișor cam șubred, așternut și acesta cu covor. „Iată, trebuie să schimb covoarele, că e primăvară afară”, spune el mai în glumă, mai în serios. „Le aduceți de acasă”, întreb. „Nu, aici găsim de toate”, a răspuns el.

Am pășit atent pe podul șubred. Bărbatul a scos lopata din ușă, care era pus ca semn că nimeni nu este „acasă” și am intrat în odaia mică, de vreo 5-6 metri pătrați, îngrijită cu acuratețe.

Mica odaie, este iluminată doar de o fereastră minusculă, în mare parte domnind semiîntunericul. Curent electic nu avea. „Avem generator, dar l-am pus la tractor să-l pornim. De aceea, acum nu este lumină. Mai avem și un radio care ne mai ține de urât”, justifică parcă bărbatul, lipsa curentului electric. La dreapta se află un pat aranjat cu grijă, iar în față o burjuică pe lemne, și pe stânga un dulap pentru lucrurile personale. Pe un scaun stă un acordeon și o carte. „Cine cântă la acordeon? ”, întreb. „Noi toți cântăm, eu mai puțin, ce-i drept, pentru că am avut o problemă la mână și mai greu mânuiesc instrumentul, nu cum o făceam odată…”, explică paznicul.

Și-a găsit locul în „căsuță” și o bicicletă electrică, cu care Gheorghe Bordeianu vine la lucru. „Când e timp bun afară, vin cu bicicleta, când ninge – cu microbuzul”, spune el.

Am ieșit afară, iar Gheorghe Bordeianu continua să ne povestească despre munca lui cu entuziasm. Și despre câini. „Nu vă e frică să stați singur noaptea, în câmp deschis?”. „De ce să-mi fie frică?” răspunde cu întrebare la întrebarea noastră, arătând spre prietenii lui – patrupezii.  Am înțeles!

Ne luăm rămas bun de la Gheorghe Bordeianu, lăsând în urmă lătratul câinilor și ciorile care roiesc deasupra gunoiștii în căutare de resturi.

Tatiana Tesliuc

 

 

Opinii / Lucia Bacalu: „La cine să fie speranța? ”

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a venit, în această săptămână, pe pagina sa de facebook, cu… „o mostră de comportament de mic oligarh”. Acel „mic oligarh”, potrivit ministrei, nu e nimeni altul decât președintele raionului Ungheni.

Istoria e, pe cât de simplă, pe atât de complicată, se referă la Spitalul Raional din Ungheni și durează de vreo doi ani. Instituția ba are director, ba nu are. Ba „câștigă” un concurs cineva – cu sprijinul unor persoane care toată viața s-au gândit doar la fundul lor; ba concursul este anulat, ba se judecă unul cu altul, ba crează un haos adevărat, ca nimeni să nu mai înțeleagă nimic: încotro se mișcă acest spital și care îi este viitorul.

„În țara aceasta au sfidat toți cei cu putere legea”, scrie Ala Nemerenco. Și are dreptate.
Are dreptate și când afirmă că majoritatea consiliilor raionale, care au fost până mai ieri fondatorii spitalelor din raioanele lor, au investit în directori (în directorii spitalelor!), ca să îi servească politic – pe ei, pe partide, clanurile, afacerile.

„Nu îi interesau oamenii și nici dezvoltarea spitalelor. S-au instalat echipamente second hand, s-au semnat contracte de parteneriat cu semne de întrebare, cu termen până la „sfârșitul lumii” și cu condiția ca spitalele să nu poată procura propriile echipamente”, mai spune ministra. Eu cred că știe ea ce zice.

Interesele au fost mai presus de toate în toți anii de independență. Partidul selecta candidatul, partidul organiza concursul, partidul numea conducătorul. Să nu credeți că cineva a ținut cont vreodată de profesionalism. Nu. Și nu e vorba doar de directorii de spitale.

Ceea ce a contat mereu a fost… „omul nostru”. Iar „omul nostru”, ulterior, înfingîndu-se în fotoliul moale, a mers, inclusiv peste cadavre, ca să-și păstreze acel post.

„Un lucru nu pot înțelege  – cum de s-a întâmplat că la Ungheni, pe mal de Prut, cu România și UE alături, să ajungă să conducă oameni catapultați direct din anii ‘37”, se întreabă ministra Ala Nemerenco? Simplu. Interesul poartă fesul. Au votat într-o veselie, acum trei ani, pentru actualul președinte de raion toți șefii și șefuleții aciuați prin partidul democrat. Credeți că l-a interesat pe vreunul dintre ei ce va urma, cum se va dezvolta raionul, ce vor avea de câștigat oamenii? Nu. I-au interest funcțiile. Funcțiile lor, bineînțeles. Atât. Majoritatea dintre ei înțelegeau foarte bine ce fac. Dar nu le-a păsat.

„Înțelegi, așa e politica”, au încercat atunci să explice unii. Și toți, rumeori, mulțumiți de sine, continuă să stea în fotoliile lor călduțe, fără să răstoarne munții. De reprezentanții celorlalte partide – socialist, comunist și șor-ist – nu mai vorbesc. Ce am ales aceea am cules.
„Însănătoșirea societății e un proces de durată. Chiar dureros. Show-rile vor continua, căci sunt plătite să se desfășoare într-un sincron de invidiat cu toată debandada de proteste”, mai scrie Ala Nemerenco.

Sigur că vor continua show-urile, inclusiv la nivel local, căci cei înfipți în fotolii au ce pierde.
Mă tem că și actualii reprezentanți ai puterii au îndrăgit-o prea de tot. Unii dintre ei deja încep să-și piardă capul. Iar numirile în unele funcții, din păcate, continuă să fie făcute după același criteriu: „omul nostru”. Plus că „rânza moldoveanului” nu a fost anulată de nimeni.
La cine să fie speranța? Mă gândesc acum la profetul Moise, care și-a purtat poporul prin pustiu 40 de ani, astfel ca, la final, să se trezească, să fie unul schimbat. Mai așteptăm și noi?

Decis. Pensiile și alocațiile sociale vor fi majorate cu 15%

Din 1 aprilie curent, pensiile și alocațiile sociale vor fi indexate cu 15%, conform unei hotărâri adoptate astăzi de Guvern. Pentru indexarea prestațiilor sociale, sunt necesare aproximativ 3,06 miliarde de lei, dintre care 2,35 miliarde vor fi alocate din mijloacele bugetului de asigurări sociale de stat, iar restul sumei – din bugetul de stat, transmite agora.md. 

 Astfel, pensia minimă pentru limită de vârstă va constitui 2620,62 lei, cu aproximativ 342 de lei mai mult decât în anul 2022.

Concomitent se va majora valoarea pensiei minime de dizabilitate, care din 1 aprilie va fi de 1.965,47 lei pentru persoanele cu dizabilități severe, 1.834,43 lei pentru persoanele cu dizabilități accentuate și 1.310,31 lei pentru persoanele cu dizabilități medii.

Tot din 1 aprilie va fi majorat cu 15% venitul lunar minim garantat, utilizat pentru stabilirea dreptului la ajutor social și la ajutor pentru perioada rece a anului. După indexare, valoarea acestuia va fi de 1.568 de lei pentru un adult și 1.631 de lei pentru un copil.

De asemenea, vor fi indexate cu 28.74 % indemnizațiile zilnice pentru copiii plasați în servicii de plasament de tip familial (Tutelă/curatelă, Serviciul social „Asistența parentală profesionistă”, Serviciul social „Casa de copii de tip familial) precum și în Serviciile sociale „Casa comunitară pentru copii în situaţie de risc” și „Centrul de plasament pentru copiii separați de părinți”, care în 2023 vor constitui: 20 de lei – pentru zilele obișnuite, 167 de lei – pentru ziua de naștere a copilului și 119 lei – pentru zilele de sărbătoare.

Conform datelor prezentate de către structurile teritoriale de asistență socială, în anul 202З vor beneficia de indemnizație zilnică aproximativ 2.850 de copii, cu 450 mai mulți comparativ cu anul 2022. În acest scop, vor fi alocate 14,7 milioane de lei, mijloace financiare deja planificate în Legea bugetului de stat pentru anul 2023.

Menționăm că, anterior autoritățile menționau că pensiile nu vor fi indexate conform ratei inflației de la sfârșitul anului 2022, așa cum prevede legea, ci doar cu cel puțin 14%.  Declarația a fost făcută de fostul ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari. Potrivit oficialului, indexarea pensiilor la valoarea inflației este o povară extrem de grea pentru bugetul țării.

Potrivit legislației, indexarea pensiilor pentru anul 2023 are loc la valoarea inflației înregistrată la finalul anului 2022. Anterior, în ultimul său raport, Banca Națională a atenționat că în condițiile în care inflația la sfârșitul acestui an este de circa 30%, indexarea pensiilor în aprilie 2023 în baza legislației existente va constitui o sarcină dificilă pentru autorități.

Accesul la apă potabilă – cea mai fundamentală nevoie umană. Astăzi este Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei este marcată pe 22 martie în fiecare an începândcu 1993, scopul fiind creșterea gradului de conștientizare a celor peste 2 miliarde de oameni care trăiesc în prezent fără acces la apă potabilă sigură.

Zi Mondială a Apei 2023 este despre accelerarea schimbărilor pentru a rezolva criza apei și a sanitației. Și pentru că apa ne afectează pe toți, avem nevoie ca toată lumea să ia măsuri.

Ziua Mondială a Apei din acest an este o oportunitate o dată în viață de a ne uni forțele pentru a aborda problemele legate de apă și pentru a accelera progresul împreună.

De ce „Fiți schimbarea”?

  • Micile schimbări pot face diferențe mari. Viața durabilă duce la o sănătate personală mai bună, la o prosperitate mai mare în comunități și la un mediu mai sănătos.
  • Inițiativa „Fiți schimbarea”este un mod de a face bine gospodăriei, afacerilor, comunității locale și lumii.
  • A trăi sustenabil este ușor!Se pot face multe lucruri prin casă și birou care nu necesită mult efort, dar au un impact pozitiv.

Familia, școala și comunitatea poț face diferența schimbând modul în care folosesc, consumă și gestionează apa.

Accesul la apă potabilă, canalizare și igienă este cea mai fundamentală nevoie umană pentru sănătate și bunăstare. Apa este esențială pentru sănătatea și bunăstarea umană, producția de energie și alimente, ecosisteme sănătoase, adaptarea la climă, reducerea sărăciei și multe altele.

Apa este fundamentală pentru toate aspectele vieții. Este esențială pentru sănătatea și bunăstarea umană, producția de energie și alimente, ecosisteme sănătoase, adaptarea la climă, egalitatea de gen și sănătatea și multe altele. Apa este în centrul dezvoltării durabile.

Accesul facil la servicii sanitare adecvate și cantități suficiente de apă sigură pentru băut și igienă acasă, școli și instituții de îngrijire a sănătății este esențial pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor și ar trebui să fie o condiție prealabilă pentru o viață decentă în secolul XXI. Realitatea globală în 2023: 1 din 4 persoane de pe planeta noastră nu are acces sigur la apă potabilă gestionată în siguranță.Se estimează că 829 000 de oameni mor în fiecare an din cauza diareei ca urmare a apei potabile nesigure sau inadecvate, a sanitației și a igienei.

Din cauza bolilor asociate cu alimentarea precară cu apă, condițiile sanitare și igienice, 1,4 milioane de oameni mor în fiecare an și se scurtează speranța de viață pentru 74 de milioane.

Conform datelor Biroului Național de Statistică în Republica Moldova în anul 2022 acces la sistemele publice de alimentare cu apă au avut 918 localităţi, inclusiv 54 municipii şi oraşe şi 864 localităţi rurale. ceea ce constituie 59,9% din localităţile ţării. Totodată, numărul populaţiei conectate la serviciul public de alimentare cu apă constituie 2,2 milioane de persoane, ceea ce constituie 63,2% din populaţia ţării.

Acces la sisteme publice de alimentare cu apă au 82,3% din populaţia din mediul urban şi 48,8 % din populaţia din mediul rural.

Ce putem face?

  • Problema asigurării cu apă privește pe toată lumea, așa că este necesar ca toți să luăm măsuri.
  • Familia, școala și comunitatea pot face diferența schimbând modul în care folosesc, consumă și gestionează apa.
  • Acțiuni oricât de mici, pot ajuta la rezolvarea crizei apei:
  • petreceți mai puțin timp la duș;
  • creați o grădină de ploaie;
  • cumpărați produse locale, de sezon.
  • Deveniți o schimbare – faceți tot ce vă stă în putere pentru a ajuta la rezolvarea crizei apei:
  • închideți robinetul;
  • nu deversați deșeurile în canalizare;
  • Curățați un râu, lac sau plajă locală.

Deveniți o schimbare și spuneți-vă poziția!